Scaietisme

Iată, ce bileţele primesc pe mail: Scapa de ejaculari precoce! Fii stapan pe situatie! Suifan este solutia numarul 1 pe piata din intreaga lume, singurul produs care te ajuta sa-ti controlezi ejacularea. Prin urmare, vei fi barbatul la care viseaza femeile, vei fi cel care ii va aduce placere si orgasme de neuitat. Viziteaza: http://suifan.mensales.ro Doar La noi gasiti Produsul Original cu Holograma! Nu va lasati inselati de catre imitatori.  Păi, na, ce-am de pierdut la urma urmei? După tratament mă puteţi striga: Scaietinul Sălbatic. ... mrrrrr!

- Kicolò, ai fost cuminte? - Sii... - Cuminte sau foarte cuminte? - Foarte cuminte- cuminte. - Nu mai spune! - Îhmmm - Abia aştepţi să vină Moş Crăciun, nu-i aşa? - Nţă! - Cum adică "nţă?" Nu vrei să vină Moş Crăciun? - Nţă... nţă.. - Toţi copii cuminţi aşteaptă Moşu', Kikolò- Piccolo- Nicolò! Spune-mi, măcar, de ce. De ce nu vrei să vină Moş Crăciun? - Pentru că mi-a spus Mario că l-a văzut  pe Moş Crăciun că voia  să fure cadourile pe care i le-a cumpărat mama lui când el era plecat la grădiniţă şi... (aer în piept). .. Moş Crăciun care era bătrân n-a mai putut să se dea jos de la balcon şi a rămas agăţat acolo şi-acuma a murit, gata! si-am văzut mai mulţi Moş Crăciuni care au păţit aşa şi eu nu vreau ca moşu' meu să moară, că mie îmi place maşinuţa lui Ben 10 pe care mi-a cumpărat-o mama şi a ascuns-o în cuptor că mami n-are timp să facă prăjitura aia cu banane pe care o faci tu aşa că eu mai controlezez pe acolo când am timp că ( aer în pie

Dacă în alte părţi de lume romantismul şi anumite funcţiuni fiziologice  nu prea au nimic în comun, în Veneţia, cel mai romantic oraş al lumii, lucrurile stau diferit. Iată, în imagini, povestea tumultuoasă dintre o toaletă plictisitor de înfundată şi un furtun de absorbire neasemuit de curajos: ... de sub podul pe care tocmai doi tineri îşi ciuguleau unul altuia promisiuni de amor veşnic şi definitiv, o vidanjă duios trecea... Vidanjă veneţiană ... patru mâini dibace şi-o cheie de paiş'pe fixează furtunul care... Aceeaşi sculă alt unghi  ... urmărind paşii zglobii ai tinerilor-porumbei, traversează piaţa cochetă... Furtun prin piaţă  ... apoi singurel pe cale, înainte, tot înainte... Furtun pe cale  ....atmosfera se încarcă de suspans la intrarea în tunel... atenţie, oh! unde-o fi furtunul... pretext veneţian pentru tuburi  ...taram-tam-tam-taram, iată-l, reapare,  marea întâlnire are loc, furtunul  îmbrăţişează, în sfărşit,  toaleta înfun

O celulă canceroasă e o celulă care, brusc, decide că e mai importantă decât surata din dreapta. Îşi priveşte chiorîş surata de la etaj:   Ia, te uite la umflata aia, s-a ajuns. Ea stă în loja hepatică şi eu trebuie s-o fac pe nefronul. Aşa că se emancipează:  capătă conştiinţă: acum sunt mică şi neimportantă;  capătă  un ţel: dar o să ajung mare, importantă şi independentă, n-o să vedeţi? capătă abilităţi de lider sindical: de ce să lucrez eu pentru tine, bă, nene? hei, surate, treziţi-vă, nu v-aţi săturat să munciţi pentru altul? jos sclavia!  Nu mai vrea să audă despre misiunea ei urât mirositoare, de la înălţimea micronului ei ţese cu frenezie măreţe planuri de independenţă şi expansiune. Pentru a le pune în aplicare  începe să se multiplice cu  frenezie, creşte mare, din ce în ce mai mare, nu-şi mai încape în membrană şi se revarsă peste celelalte celule, devorându-le. Celulele-soldat nu se supără, fac zid în jurul anarhistei oferindu-i protecţie, aşa cum fac cu oricare a

De şapte ani de când stau în Italia nu am avut ocazia să mă intersectez cu nicio asociaţie românească. Marius le tot trecea pe Harta românilor , punctul şi asociaţia, punctul şi-asociaţia, o mulţime de puncticele pe lângă casa mea, făceam ochii roată ca haiduca ca nu care cumva să pierd vreun eveniment, concert, şedinţă, floricică, cântecel patriotic, văruit de copaci, săpat de şanţuri, orice numai să am şi eu ocazia să mă înrolez, să-mi recapăt sentimentul de apartenenţă la grup, la turmă, să nu mai stau aşa mioriţă bolnăvioară şi neîntrebată. Degeaba. Noroc cu Raoul, bangladeshul meu preferat: - Tu vuoi cantare rumena? Raoul ştie dove sta cantare rumena, îmi spune fluturându-mi pe sub nas un fluturaş cam spălăcit pe care scrie:  "Asociaţia română Confluenţe (s-ar putea ca numele să fie greşit că n-am reuşit s-o găsesc pe google şi nici pe harta lui Marius) vă invită să sărbătoriţi 1 decembrie, ziua naţională a României, împreună cu Elisabeta Turcu şi Benone Sinulescu

Că tot începusem să-mi mărturisesc diversele înclinări paranoice, o să povestesc şi despre ultima care-mi zbârnâie de la o vreme prin creier.  Elementul declanşator a fost o reclamă colorată care arăta poporului muncitor ce ibrice frumoase face patria din aluminiul pe care-l pun eu, tu şi alţii ca noi, frumusel, la gunoi, în sectorul de reciclat aluminiul. Păi bine, soro- patrie, da' nu e că tu-mi dai gratis ibricul ăla la care eu am contribuit conştiincioasă, ba chiar, îi pui eticheta de reciclat şi mi-l vinzi mai scump iar eu îl cumpăr pentru că asta înseamnă, pe lângă faptul că am nevoie de ibric, că te susţin pe tine, patrie, să mi-l mai vinzi o dată după ce l-am mai pus o dată la gunoi, toate astea pentru că eu am văzut o multime de filmuleţe la televizor care mi-au spus că sunt vinovată că am topit gheţarii ori făcând pipi la rădăcina lor, ori eliminând gazele din stomac(încă nu m-am prins care-i mai nocivă), că am tăiat copacii să mă şterg la fund cu hârtie când aş fi

... sunt cei care dau cu pietre în geamurile băncilor crezând că lumea se schimbă în cercuri concentrice, plic-plic- plic: Numai copiii încă  mai cred că un procentaj de 99%  ar putea însemna ceva: Numai nişte copii îşi închipuie că dacă dorm zgribuliţi pe cimentul străzilor lumii o să-i pese: Ar trebui să fie bucuroşi că lumea, cu mâinile în buzunare, îi tolerează: Eh, nişte copii.. Adaugire: O fermecătoare disertație despre subiect, pe forumul lui Mastic: forum of my personal hallucination

Din ciclul "Eu stau şi mă scarpin în cap şi istoria se scrie fără să-mi ceară voie" este neaparat necesar şi absolut obligatoriu să consemnez: nu fu la ora 11 pe 11.11.2011, nu fu gheţar, nu fu asteroid cel care, încă falnic ca bradul iute ca ghepardul fu obligat să  lovească prin cădere, cu fundul de pământ glia mănoasă a Italiei. Ş-atunci într-un glas să strigăm: Bye-bye, carissimo-issimo Berlusconi, drum bun, cale bătătută, sper să-ţi găseşti repede un alt hobby, nu de alta dar cum eşti" ancora giovane " la cei şapteş'cinci de anişori niciun rid şi perişorul lui/ pana corbului tomnatic, să nu te bată păcatul să te cantidezi din nou iară adică şi să trebuiască să o iei de la capăt cu ţara asta de merda, cu bunga-bunga şi alte nenorociri. Ai arat la istoria asta şi înainte şi-napoi şi 'napoi şi 'nainte ai dreptul să te hodineşti olecuţă! Parol!

Ieri seară, nici nu trecuse mult de când începusem să  mă scărpin în cap şi hop! o idee, pe care o s-o numim ideea unu'. Gândindu-mă la ideea unu' am început  să mă scarpin cu şi mai multă nădejde în cap şi pe neaşteptate mi-a venit ideea cu numărul doi care, fie vorba între noi, era mult mai faină decât ideea unu' la care mă gândeam când a apărut ideea doi, deci mi-am zis: de aici iese un super text, mâine dimineaţă o să-l scriu. Şi m-am culcat fără să mă mai scarpin în cap că deja rupsesem nişte zgănci pe care le aveam de la alte reprize de gândit mai vechi. Numai că, atunci când m-am trezit nu-mi mai aminteam ideea doi care mi-a venit când mă gândeam la ideea unu', apoi, ciudat, foarte ciudat, fără  măcar să mă scarpin în cap mi-a apărut în spatele minţii(faţa e întotdeauna foarte ocupată) ideea numărul trei da' ce zic eu idee, super idee, mamă ce text iese de aici, numai un pic, să mă spăl pe ochi, să plimb câinele, să fac două feluri de mâncare şi-un tort de

Nu le caut cu lumânarea dar cresc ca ciupercile pe copaci, se vede că şi-n domeniu buhuhu criza impune soluţii ingenioase. Avem deci înmormântarea ecologică: Inmormântarea low-cost: Cum n-am reuşit încă să găsesc ştiri despre  înmormântarile last-minute şi nici despre cele just in time consider colecţia incompletă şi deci supusă eventualelor adăugiri.

După ultimele socoteli am o mulţime datorii în mediul virtual.  Lui Dongabone i-am promis că voi vorbi despre cei care cerşesc în Italia, lui Digodana despre lecţiile pe care le-am învăţat eu de la  viaţă, Zinei despre ce anume înseamnă blogul pentru mine( dacă oi mai fi promis şi altceva anunţaţi-mă, vă rog, întâi să-mi dau un dupac după ceafă şi apoi sa trec totul pe listă). Astăzi însă am venit spăşită să cer iertare pentru o altă chestie începută şi nedusă la bun sfârşit, concursul leuşteanului de diasporă. Nu-mi stă în fire să abandonez lucrurile aşa dar exact în momentul în care pregăteam un fel de broşură amuzantă şi cotcodăceam în a inventa un fel de premiu s-a întâmplat accidentul vascular al tatei. Nu ştiu să vă explic ce legătură  ciudată s-a creat între ocupaţia săltăreaţă şi nefericita întâmplare, cert e că eu nu mai reuşesc să reiau subiectul concursului de acolo de unde l-am lăsat.  Cum n-am de gând să mă duc la psiholog să-i povestesc despre răspândirea leuşteanului

Ete, mă prinse Haloinul nepregătită, veniră copii la uşă cu dolcetto- scherzetto şi eu neam dolcetto, de  scherzetto ce să mai vorbim! Am ieşit din  încurcătură cu  câteva mere şi două grapefruit refuzând să interpretez în vreun fel privirea perplexă a micilor vampiri. După aia am aflat că şi Obama păţind aceeaşi ruşine a ieşit din încurcătură în acelaşi mod, deci mă întreb dacă nu am drepturi de autor la perplexat monstruleţi, vampiraşi, fantomiţe, mămâiţe. Dacă da, vreau plata în lei căci din câte am înţeles cade dolarul, cade euroiul dar leul nu piere pentru că e o specie protejată şi deci se reproduce unde, când şi cu cine  vrea dumnealui. Aşa că, domnule preşedinte, până când avocaţii mei le desenează avocaţilor dumneavoastră un leu, ce e leul şi care e aria lui de răspândire eu o să-mi pun nişte fantomiţe pe blog, măcar aici să fiu în rând cu haloinul. Dacă vă plac fantomiţele şi vreţi să le puneţi pe blogurile domniilor voastre vă spun întâi că ideea şi codul l-am luat de aici

 Că uite-aşa mă apucă câteodată scriu şi scriu de trebuie să inghesui literele să-ncapă într-o pagină  şi puh!după aia mă dezumflu ca o gogoaşă aruncată prematur în ceaunul cu ulei. Alteori sunt degetele puturoase căci gândurile limbarniţe le iau pe dinainte fără ca eu să reuşesc să mişc vreunul. Şi, vorba aia, dacă nu mişti tu un deget pentru tine, apăi cine? *** Mă preumblu cu Luş trecând în revistă micile magazine de cartier care-şi închid obloanele. Tutungeria fostului meu tutungiu preferat a dispărut de- acum două luni, şi  mda, cred că olecuţă ar trebui să mă simt şi eu vinovată, păi, te laşi de fumat dacă vezi că omu-i la ananghie, te laşi, dom'le, că ananghia ta te ustură mai tare. La botega de vinuri au făcut doar schimb de gestiune. În vitrină, pe vitrină de fapt, scris caligrafic: Chi ben beve ben dorme, chi ben dorme mal no pensa, chi mal no pensa mal no fa, Chi mal no fa in Paradiso va. Ora ben bevè che el Paradiso avarè...        Brindisi veneto del 

Pozele mele sunt împrăştiate în toate punctele cardinale din cele patru calculatoare din casa, in dubluri, în tripluri(se zice?), mă rog,  în foarte multe exemplare, oricum. În cartela cu "fotografii ziua lui Alex" sunt aceleaşi fotografii cu cele din cartela "fotografii- ziua mea" pe care Alex le-a copiat în partea sa de computer şi care seamănă extraordinar de mult cu cele din cartela "Aniversare Alex" pe care a pus-o jupanul pe desktop şi aş putea să jur că sunt identice cu cele din cartela pe care a creat-o Rares: "Compleanno di mio fratello". M-am apucat de multe ori sa le triez, sa le etichetez dar clachez, de obicei pe la a zecea cartelă. Că tot stau vreo două zile pe mal cu roţile-n sus, zic, hai să folosesc programul din dotarea lui Nicuşor, netbookul meu foarte mic, dotat cu-n windows 7 care, până se aprinde( deşi e mai gol decât frigiderul în vremuri comuniste), am timp să-mi fac unghiile, mustaţa şi o tocăniţă de ardei cu smântână

Am urmărit cu atenţie de la bun început treaba cu amestecul de limbi, pentru că eram curioasă când şi cum se va produce  trecerea la rotaliana. După  trei ani deja se insinuau duşmănos tot felul de  dubii, după sase, unele cuvinte  par mult mai la locul lor decât cele româneşti:  plăteşti bolletta la lumină, ceri o impegnativă doctorului pentru un consult de specialitate, constaţi că ăştia iar fac sciopero şi nu grevă. Oricum, nici nu cred că sciopero e tot una cu greva. Scioperatul italian e cu specific în specific ca să zic aşa. Mai ceva decât pizza sau pasta, cred că deja au băgat-o la omologare. *** - Ai făcut foarte bine, mama, că ai insistit să vorbim româneşte corect, îmi spune Rareş serios. - Ha, se pare fară mult succes, Nu se spune insistit ci insistato , îi răspund mândră de mine ca un steag fruntaş. - Oh,  hohoteşte Alex incredul, voi doi vă auziţi sau trebuie să vă înregistrez? Corect e “a in-siş-ta ” silabiseşte savant, despre verbul ăsta aţi auzit? *** Blo

Nu ştiu dacă e de bine sau  de rău  dar încetişor, aproape pe furiş se produce desprinderea de românească, româneşte, România, românesc , indiferent  că e vorba de mâncare, emisiuni, ştiri, bucurii, dureri, succese, insuccese. Nu e o înlocuire, e o des- facere.    E ca atunci când călătoresc cu avionul. Închid ochii şi îmi imaginez că aripile mele sunt tot una cu cele ale avionului, încep să alerg repede, din ce în ce mai repede şi mai repede, decolul şi apoi… zborul ca o eliberare. În cercuri mari, pe deasupra a tot şi toate. Jupânul nu se lasă, se zbate încă, nu dă drumul. Noaptea târziu, când ajunge acasă, cu laptopul proptit pe burtă nu adoarme până nu verifică daca ploua, ninge sau bate vântul în centrul Bârladului. Cine-si vinde adidasii, aragazul sau porcul. Ultima modă în materie de colindat: "Sa traiasca dom' primar / Ca ne-a pus geam termopan/Iara domnul deputat / Lupta chiar si c-un pirat.", Cred că îi este teamă. *** Pe aici, criza rânjeşte în diverse

Acu’ ce-i fain la globalizarea şi multietnicitatea epocii ăsteia e că pot să-mi vorbesc potenţialele nurori de rău fără ca ele să se prindă, ba mai mult, le tăgguiesc de nu se văd şi ele, ca să-mi intre pe sub piele îmi dau câte un like pe feisbuc că am şi acolo de lucru, nu glumă. 140 de prieteni din care cu vreo 70 habar n-am când m-am împrietenit dar nici nu am tupeu să-i întreb, “bă, de unde ne cunoaştem noi”. De fapt, pe unul Koala şi nu ştiu cum, l-am întrebat, timid" “ne cunoaştem?”, el a raspuns scurt: “nu”, şi-acu, eu ce să fac, că nu-mi stă în caracter să zic sal’tare şi-un praz verde, a rămas în lista mea de prieteni.Nişte italieni au venit în grup,  habar n-am come mai, că eu nu scriu în rotaliană pe pereţii feisbucului, de fapt nici în româneşte că nici după un an de folosinţă n-am înţeles ce pot scrie la “La ce te gândeşti? Actualizează stare” da’ nu dezarmez, până la urmă mă prind eu, am învăţat să accept că-s mai înceată. Cred, totuşi,  că mi se trage de la poza

Ce mai fac eu când nu fac nimic? Mă uit la discovery şi  aflu că gândacii de bucătărie au apărut înainte să existe bucătăriile, că sunt o specie teribil de rezistentă depăşind fara efort toate calamităţile de dinainte de Isus şi după, naturale sau artificiale. Vă daţi sema  de când stau carcaleţii  pe culmea evoluţională privind cum alte specii se îneacă, se sufocă, se transformă, dispar, apar în timp ce  lor nu le cade niciun fir de păr de  pe picioare? In acest punct intervin cercetătorii. Ce fac cercetătorii? Cercetătorii cercetează că de aia îs cecetători căci dacă ei nu ar cerceta  cum am şti noi cum se comportă douăzeci de gândaci puşi într-un fel de lighenaş mai mare? Lighenaşul prevăzut cu două adăposturi rotunde în mijloc, unul luminat şi unul întunecat, nu permite gândacilor să iasă nici la piaţă nici la cinema, aşa că după două zile cercetătorii se holbează la  nişte gândaci destul de plictisiţi de situaţie. Priveliştea ar putea descuraja nişte persoane normale dar  n

Raoul, bangladeshul,fuge după mine, eu fug după autobuz deci Raoul fuge după autobuz?!? Mă rog, nu despre aplicaţiile practice ale regulei de trei simple era vorba ci despre motivul pentru care Rhaoul încearcă să mă prindă în zvâcul meu matinal spre locul de muncă. - Cumpărat eu magazin la Babghi (Babghi e vecinul din stânga, bangladesh falimentar) şi fac magazin cu mâncare vostra, gâfâie la pas cu mine. - Adică? Vostra, care, Rhaoul? - Voi români, moldoveni… Ete, italienii nu s-au prins ca moldovenii şi românii vorbesc aceeaşi limbă  şi deci ar putea mesteca aceeaşi ciorbă, da’  Raoul e pe fază. - … ruşi, continuă concentrat să nu uite numărătoarea. Hmmm, poate nu chiar aşa pe fază cum credeam. - Fără ruşi, Rhaoul, fără ruşi, nu e o ciorba chiar atât de lungă. - … a ruşi, no? - No şi no, scutur din cap să-l conving că-s categorică - Bene, se conformează încruntat. Tu scrii lista la mine eu aduc mancare la tine. Raoul aduce mâncare la români, concluzionează vesel ca o lună p

 Autobuz galben, locul de lângă geam, ora 5 dimineaţa, anul Domnului 2011 Cu căştile telefonului băgate adânc în urechi, ascult singurul post de radio italian unde se vorbeşte mult şi repede la ora asta, să nu care cumva s-adorm legănată de virajele şoferului năbădăios matinal. Ăştia la radio se opresc din  înjurat şi bagă un calup muzical(parcă aşa suna în româneşte), rămân cu căscatul blocat  între omuleţ şi amigdala dreaptă când din amândouă căştile se revarsă fremătând din buric: "Eu n-am bani şi n-am avere Dar am sănătate, vere   Pentru  copii  ce-i iubesccc... ... poate am adormit şi am coşmaruri, îmi bag un deget în ochi, mă trag de păr, sunt trează dar Sălămică et company continuă să jelească amarnic: În Italia  cersesc... Pentru copilaşii mei m-arunc şi-n cuşca cu lei Aoleu şi vai de mine, arde cămaşa pe mine" Aoleuuu, da,  mi-ai luat vorba din gură, situaţia e gravă, o fi de la oboseală, de la soare, de la ozon, de la conjuctivită, mă b

Şi cum ar putea să nu-mi fie când lumea ajunge la mine pe blog căutând “păsărici păroase”? E drept ca aterizează şi cei care caută “păsărici” simple, adică nici prea prea nici foarte-foarte. Sau ”vaca domnului”, “bătături între degetele de la picioare”, “buba în colţul gurii”, “om nebun” “sosete murdare”, ochiul lui Alah”, “şirinler karakterleri” (să mă bată norocul dacă ştiu ce-nseamnă), cum de fapt nu ştiu ce ar putea să fie: “dindilău” şi care e un supercuvânt în căutări imediat după “povestiri erotice”, “povestiri erotice mamă-fiu”, “povestiri erotice viol tinkerbell” şi toate mi se trag de povestirea cu loboda , dacă vă mai aduceţi aminte. Mă rog, cele despre care n-am ce bodogăni sunt: “תמונה של דרדסית” si “สเมิร์ฟ”, astea simt că mă reprezintă cel mai bine, nu credeţi? La bună căutare, deci!

Şi ca să-nchei frumos seria bu hu hu de săptămâna aceasta, în miercurea tăcută care vine de la Carmen , Romeo si Julieta, in varianta foarte golaşă. Acum, nu pot să garantez că sunt chiar ei doi dar fotografia e făcută în celebra casă cu celebrul balcon şi habar n-am să vă explic sensul expunerii celor două schelete într-un loc atât de romantic. Oricum, după lungimea femurului, eu zic că Romeo e dedesubt. Vouă cum vi se pare?

Când eram mai tinerica, popa afurisea pe toţi cei care duminica munceau în loc să cinstească ziua Domnului prin rugăciune, în biserică: “… şi cei care din lăcomie, supuşi ispitei, în zi de rugăciune şi slavă, păcătuiesc cu lucrul mâinilor lor…” Acum, iaca, ce zice popa: “… şi să ne rugăm şi pentru cei care în această sfântă zi muncesc ca să aducă jertfă plăcută Domnului, ajutând acest lăcaş să se înalţe, căci avem nevoie de atâtea alte lucruri după cum vedeţi  şi dumneavoastră, să le dea Domnul putere, minte limpede şi gând bun...” Doamne miluieşte!

Dumnezeu să-l odihnească-n pace pe Sergio căci banii lui şi ai rudelor ş-au găsit bun lăcaş în buzunarele firmei de pompe funebre! După cum observaţi, firma Coppolecchia de tristă dar necesară îndeletnicire,  ocupă mai bine de un sfert din anunţul mortuar să-şi facă reclamă. Mortu’ ca mortu’ dar adresa celor două sedii, stânga- dreapta, numele- aproape la fel de mare ca numele defunctului, adresa de internet, ăstea-s chestii cu adevărat importante. Mai ales că firma în marea ei generozitate oferă tuturor g r a t is, posibilitatea să trimită g r a t i s cum spuneam mesaje de condoleanţe de pe site-ul agenţiei www.bla-bla.it, altă ocazie să mai bage o dată adresa firmei. Doar Sergio a beneficiat de oferta de vara: îmbălsămat şi-mpachetat in sicriu  de zinc(ultimul răcnet în materie) la numai 1000 de euro. Mai pomană decât atât nu e decât coliva care aici nici nu se face, aşa că…

Cine vrea, cine pofteşte să se bage în Google + poate da click aici: Invitaţii Google Plus . Nu prea înţeleg de ce le place sistemul ăsta cu scărpinatul pe după ureche, invitaţii, şmecherii, stai aşa  să vedem dacă te cunoaşte cineva te primim dacă nu,  nu, aşa a fost şi cu Gmail la începuturi dacă vă aminţiţi. Mă rog, cert e că eu m-am înscris în seara asta şi încerc să înţeleg cum funcţionează cercurile căci aici n-avem pereţi de văruit  ca pe feisbuc avem cercuri , fluxuri, streamuri şi alte brizbrizuri. Cine vrea să mă adauge în cercul lui, grupa mare, grupa mică, nu contează, cerc să fie, mulţumesc, numai sa nu ma intrebati cum, ca habar n-am încă.

Să facă doi paşi în faţă cei care au fost la măsurători! Nu zic mai mult că mă ceartă Carmen , toate miercurile răsar de la ea! Daţi click pe imagine şi descoperiţi unde ne situăm!

Oriunde te-ai întoarce sau suci la Venezia e imposibil să nu calci într-o operă de artă (nu mă refer la operele semnate de  artiştii patrupezi, multe şi cu moţ dar care nu fac subiectul discuţiei noastre). Cum  başbuzicul mic a ales un liceu din Venezia, partea cu fiţe( cu cât e mai mult  mucegai, şobolani, unghi de înclinare cu atât zona e mai fiţoasă), mergem să ne certăm cu secretarul pentru că l-a înscris la clasa de spaniolă. Ne certăm, secretarul pare un funcţionar român naturalizat forţat, aşa că ştiu să-l scot la horodincă, îl scot, îl bag, îl scoate şi el pe başbuzic de la spaniolă şi-l bagă la franceză, ne mulţumim reciproc, înjurându-ne la fel de reciproc, printre dinti,  ne întoarcem pe călcâie şi dăm peste artă, exact în drumul nostru, poţi să o refuzi? Nu poţi, aşa că citim politicoşi afişul: “Menglong – Oscurità” - expoziţie colectivă a artiştilor chinezi: Jia Aili, Qiu Anxiong, Qiu Xiaofei şi intrăm. Întuneric beznă! - Cireaşă, am greşit sala, mami! îi dau de ştir

Patrizia e înaltă ca un stâlp de telegraf pitic şi multă vreme m-am străduit să-mi dau seama cu ce animal, pasăre, seamănă(am eu o teorie secretă vizavi de asemănările astea). Din profil aduce cumva c-o coţofană, dar gâtul lung şi privirea uşor adunată spre vârful nasului m-au pus mereu în încurcătură, până când… Patrizia a început să-mi povestească că a fost în  România. Ah, scap surprinsă un ţipăt mic, serios? Unde? întreb ca să mă aflu în treabă deşi sunt sigură că vânarea lui Dracula a fost pe lista cu priorităţi. Exact, îmi confirmă serioasă, Dracula. Şi, ţi-a plăcut România sau, mă rog, atât cât ai văzut din ea? încerc mai departe o tragere de limbă. Mda, e frumos în munţi, evită oarecum un răspuns frontal. ( brusc entuziasmată ) Şi sunt atâtea gâşteee, oh, o mulţime de gâşte, mie îmi plac foarte mult gâştele, sunt atât de inteligente! Chicotind mă pregătesc să-i spun că gâştele din ţara lui Dracula au o faimă destul de aburită şi că, “proastă ca o gâscă” e o comparaţie folo

Ce poate fi mai rău decât un papagal care cântă “O sole mio” la 7 dimineaţa în autobuz? Un papagal  care se enervează dacă îl strigi “papagalule!” şi care ştie să înjure ca un gondolier după o zi în care n-a avut  clienţi. El e Ciak şi dacă ar vedea ce aiurea a ieşit în poză, m-ar blagoslovi iar c-o poală de înjurături dar daca vreţi să vedeţi ce ştie să facă unul ca el, mai educat, ce-i drept, priviţi filmuleţul, de mai jos.

Locaţie: staţie de autobuz, Marghera, anul Domnului 2011 Personaje: Alina- 20- 25 de ani, blondă până la cărare, cu unghii de acryl cu steluţe şi semilune, blugi sub buric, telefon roz cu moniţoi atârnând lateral Personajul colectiv – toropit de căldură, ascultă fără să priceapă conversaţia Alinei Eu- amestecată în personajul colectiv, ascult şi pricep conversaţia Alinei - Eu eram, da’ ce? Credeai că e Amalia, ‘ai? Da’ ştiu că ai văzut numărul,că dacă voiam te sunam cu numero nascosto că nu-s proastă da’ vreau să-ţi fac confusione să te prind dacă ai vorbit cu vaca aia de Amalia… N-ai vorbit? Ei,dar come mai, măăă, mă iubeşti? Cât de tare mă iubeşti? … Păi, să mă iubeşti, măăă, că merit, dacă vrei să ştii, toţi se holbează la mine, uite-acu’ a trecut un ragazzo frumuşel cu maşina şi mi-a făcut din mână dacă vreau mă duc imediat cu el… să nu mă duc??? Nu mă duc da’ tu o mai suni pe Amalia? Dacă o prind pe curva aia, putana dracului, îi rup botul aşa să ştii! Auzi, da’ cum îi z

Locaţia: Domul din Mestre, Italia, anul Domnului 2011 Personaje:  Femeia de serviciu - mică, rotunjoară cu mişcări rapide şi precise Eu - mică, rotunjoară, fără prea multe mişcări Dumnezeu - mare, omniprezent, deh, ca la el acasă, umple catedrala şi pe lung şi pe lat Scena I Femeia de serviciu mătură pe sub masa mare din mijlocul catedralei. Eu, cu mâinile împreunate: " Tatăl nostru care eşti în ceruri..." Se aude un zgomot puternic de trombon turtit. Deschid ochii, parcă poţi să ştii, o fi glasul Domnului. Neah, ţi-ai găsit! Femeia de serviciu îşi suflă nasul într-o batistă-cearceaf. "Sfinţească-se numele Tău, Facă-se voia Ta..." Domul din Mestre Hârşti-hârşti! Paşii Domnului ? Neah! Femeia de serviciu cu ustensila pentru înhăţat paianjeni, freacă cu nădejde crucifixul fixat în perete. Hârşti pe sub subsuoara din dreapta, bârşti pe sub cea din stânga, tabloul e halucinant, mă tot aştept ca Isus să înceapă să chicotească. Nu mai închid

Pun pariu că nu ştiaţi că e luna capacului de toaleta. Nici eu. Miercurile care vin de la Carmen .

Cred ca au trecut mai bine de două luni de când evit în mod conştiincios să aud ştiri. În seara asta cu televizorul rămas aprins şi cu mâinile băgate în nişte mănuşi de trei coţi, m-au călcat ştirile cu încetinitorul, ca sucitorul pe foaia de plăcintă, şi-nainte, şi-napoi, şi-napoi şi-nainte… Aşa că aflu dintr-o lovitură că: - s-a sinucis Mario Cal, mâna dreaptă a celui care conduce Fundaţia San Raffaele, o fundaţie care deţine foarte multe chestii şi centrul de excelenţă spitalicească cu acelaşi nume din Milano- la mijloc o mulţime de chestii băgate sub preş de Vatican, biserică, datorii, mă rog, nu ne băgăm nasul unde pute - Berlusconi a aflat astăzi că e criză mare în Italia şi  barca se duce la fund, onoare patriei, mândru cârmaciul - Napolitano (preşedintele Italiei) l-a chemat repede la el: păi cum  cum vine trebuşoara ăsta măi Silvio caro mio, nu ziceai că am ieşit din criză înainte să intrăm? - că Berlusconi a căzut în baie dar n-au zis dacă în acelaşi timp cu bursa sau

Eu cred ca a venit timpul să ne crească ceva. Fiecărei specii, în funcţie de condiţiile atmosferice, în funcţie de mediul în care trăieşte, îi mai creşte câte ceva. Mai o pieliţă între degete, mai un ciuf în coadă, mai un pinten, mai un vârf de aripă… un ceva acolo care îl ajută să se adapteze. Cu 91, 8% umiditate în aer eu tot aştept de ani buni, să-mi crească nişte branhii cu schimbător automat, căci, deh! când pe branhie, când pe bronhie n-aş mai face bulbuci la fiecare inspiraţie. Şi nişte ventilatoare mici: două după ceafă, două la subsuori şi două mai de la brâu în jos, acţionate de temperatura exterioară, interioară, n-are importanţă. Bâzzzzzz- bâzz la stânga, bâzzz- bâzz la dreapta aglomerările urbane ar deveni nişte bâzăierării- a se citi- berarii- infernale, deci mai bine să fie silenţioase de la bun început să nu trebuiască alte ajustări ulterioare. Aveţi alte propuneri?

Toate miercurile vin de la Carmen , cum bine ştiţi, dar de data asta cotesc şi ajung şi-n ogradă la Zina care zice: ”… va invit să publicaţi fotografia obiectului de pe biroul vostru, care vă inspiră sau vă relaxează când îl priviţi, fie el ghiveci cu o plantă, fie un obiect decorativ, cana de cafea sau orice altceva !” Muza mea e Luş Von Pluş şi, din păcate, nu reuşesc nicicum să-l fac să stea pe birou: Ştiu-ştiu, am dat în mintea căţeilor dar nu e vreo noutate, mi-e bine aşa…