Ultima zi sau martea grasa
Cu un carnaval ca cel veneţian care se întinde pe aproape două săptămâni e foarte dificil să spui că ai fost la carnaval. Poţi spune că ai participat la una din manifestări căci sunt zeci, poate sute, distribuite în diverse puncte-punctişoare ale oraşului plutitor. Ba scenete de teatru, ba grupuleţe care vin conduse scenografic pe căi mai puţin bătătorite, ba caşti gura la fâţâiala simandicoasă a măştilor care bat din evantai chiar şi la minus 5 grade, ba ciuleşti urechea la un concert peste care dai din întâmplare... ba câte şi mai câte. Să facem un exerciţiu, să intrăm în poveste. Închipuie-ţi că trăieşti în Veneţia, e seară, ai terminat munca, ai terminat de făcut cumpărăturile, le-ai târâit pe: zbang-zdrang-poc cele o mie de scări de pe cele măcar cinci poduri pe care trebuie să le treci, ţi-au mai rămas cele patruzeci de pe scara blocului, ajungi, eşti în sfârşit acasă, respiri repede de trei-patru ori, dărâmi jumătate din mobilă până reuşeşti să-ţi pui costumul de contesă, te