Postări

Se afișează postări din ianuarie, 2012

Prin lumile lui Liviu Nanu

A cest text nu e o recenzie de carte ci doar un rezumat despre ce a înţeles cititorul, adică eu, din ce a scris autorul, adică Liviu Nanu, semnalat în agenda mea telefonică drept LivNanuagonia, totul legat să încapă pe un singur rând. Zilele trecute am avut ocazia să ne vedem chiar dacă fugitiv, în sens vizual adică, Liviu fugea mâncând pământul după vaporaş iar eu dădeam dezdemonă din batistuţă la mal, dar a fost suficient să înţelegem că suntem exact aşa cum ne gândeam noi că suntem, când ne citeam pe Agonia, adică nişte persoane cool, vorba tiktokiştilor. Important e că, aşa, am intrat în posesia celei mai recente cărţi a lui, Ziua P(r)ostului şi  dacă nu ar fi insinuat o provocare în autograful însoţitor poate nu mă urneam să demonstrez că nu pot adormi cu creionul în mână, că eu aşa citesc cărţi în ultimul timp doar- doar ‘oi păcăli Alzheimerul să treacă pe partea cealaltă când mă vede. Personajele din seria Cărciuma lui Bicuţă populează şi acest ultim volum şi alegerea de a-l num

Mdeh...

Uitasem până şi cum arată blogul meu, îmi aduceam aminte că am o temă cu clopoţei şi pluguşoare, m-am speriat când am dat peste muuu- muuu- muţa din header pe care tocmai pentru că îmi este foarte dragă nu-mi vine s-o bănuiesc că s-o fi pus singurică acolo dar parcă poţi să mai ştii? În zilele noastre animalele când nu-s ocupate să-şi măsoare traficul de pe you tube, îşi bârfesc stăpânii cu manichiurista, mănâncă ficat de porc light şi merg la sală să-şi croiască din  bicepşi tricepşi şi viţăversa. Câteodată îmi vine să zic că fiecare din noi are câte două cochilii. Una în care să se ascundă de restul lumii şi una în care să se ascunda de el însuşi. Cel mai naşpa e să te ascunzi dintr-una în alta căci se produce un fel de spirală învârtită împletită din care oricât ai trage de tine să ieşi nu faci decât să te înfunzi şi mai tare. Pe mine cred că m-a blestemat sfântul de care am vorbit de rău, anterior şi mai jos(sic!) c-aşa de bine m-am înşurubat în cochiliile din dotare încât la ori

De sfantul Ion Iliescu

Imagine
Cică cea mai mare dorinţă a lui Ion Iliescu pe anul ăsta ar fi să trăiască până trece perioada confuză din România. Adică să-l umple de praf pe Matusalem.   Nu-i bai. Mai ştiu eu douăş' două de milioane de indivizi care aşteaptă acelaşi lucru. Ba nu. Douş'unu după ultimele statistici... şaipe'ce, cu îngăduinţă dacă eliminăm protagoniştii ştirilor de la ora cinci. Beh, mai bine facem media. Să trăiască, treaba 'mnealui, nu că m-ar omorî vreo grijă dar de ce trebuie să-l văd mereu de sfântul Ion. Că eu aia nu pricep. Jur pe firul alb din mijlocul cozii pekinezului meu că e acelaşi material de cel puţin trei ani. El într-un birou plin de hîrţoage cu telefonul la ureche, Adrian Năstase îi dă o icoană şi-l pupă cu acelaşi entuziasm cu care m-a pupat mama când mi-au dat cravata de pioner la statuia lui Ştefan cel Mare.  Înghiţisem inelul şi învăţătoarea se chinuia să improvizeze un nod. „Unde-ai pus ghiavole inelul?”  A fost cea ma