Scaietisme

poate crezi că am uitat, poate crezi că nu-ţi mai ştiu mirosul pielii, poate îşi închipui că am uitat cum îţi sta linia vieţii în palmă, poate crezi că nu mai ţes poveşti, poate eşti convins că nu mai ştiu să mă transform în spiriduş, poate ai uitat cum şoptesc  descântece peltice poate ai uitat zâmbetul ce mi-a crescut demult pentru tine, ca o aripă de înger ciufulit poate încerci să te convingi că ţi-e mai bine aşa  fără să mă mai găseşti, fără să mă mai aştepţi,   poate că împreună încercăm să credem că viaţa     normală        reală          fără niciun pic de magie e mai sigură,            e mai clară,             fără fluturi mici în stomac,              fără bucurii mari născute din vorbe mici ...

A tremurat pământul la ora 4 dimineata pe 20 mai, magnitutdine 5,9, durata 30 secunde. După cutremurul din 2004 când mi-am salvat şosetele (povestea e  aici apasa ),  cum credeţi că mi l-am petrecut pe cel de acum două zile? Căutând papuci de casă pentru toate personajele bipede ale casei. În timp ce aşezam  perechile de ciupici la marginea patului, un dubiu m-a cotropit de la o ureche spre cealaltă, nu cumva a venit timpul să caut un psiholog care să-mi explice care-i şmecheria? Unde îmi pleacă creierul? Ce legături ciudate se produc în acele fracţiuni de secundă în care ar trebui să fii eficient? Despre instinctul lui Von Pluş care ar fi trebuit să urle, să behăie, să facă ceva nu, e inutil să mai aduc vorba pentru că de la o vreme doarme cu sforăituri de-am început să suspectez c-o fi descoperit punga soacră-mii cu somnifere. Deci, la capitolul instincte stăm foarte prost... Voi cum staţi?

La început credeam că Renata e o tipă extraordinar de veselă, surâsul de Giocondă cu ochelari rotunzi  n-o părăsea nici atunci când şeful ameninţa c-o zvârle afară dacă mai pudrează checurile cu sare şi ouăle Benedict cu zahăr vanilat. Apoi am aflat că, de fapt, nu poate închide gura  în urma unui mic accident suferit în copilărie când  frate-su i-a legat caninul din dreapta de maşina unui vecin care a trebuit să demareze în trombă fiind urmărit de carabinieri pentru amestec mafiot. Dintr-o cameră ocupată de un cuplu indian soţul iese şi cere să-i fie adus  mic dejunul în cameră. Renata pregăteşte tava cu de-ale gurii şi se înfiinţează în faţa uşii. Bate o dată, de două ori, de trei ori, tava-i grea şi graba mare, cineva îi spune că soţul fiind ieşit soţia sigur n-o să-i deschidă că nu-i dau voie uzanţele dar Renata nu se lasă descurajată, cotrobăie prin colţurile cu parole englezeşti şi cu cel mai acut ton pe care îl găseşte, zbiară la uşă precum copiii la ...

Stau cuminte în staţie, încercând să evit o bătrânică  care vrea să afle dacă i-a trecut autobuzul. Cine nu ştie că întrebarea face parte din arsenalul de agăţare a bătrânicilor? De la "cât e ceasul"  alunecă ca nişte ţipari la povestiri deocheate despre iluminatul din timpul bombardamentelor sau despre simptomele artrozei la căţei.  Încep să citesc concentrată până dincolo de urechi afişele de pe stâlp, realizând prea tîrziu că ocupaţia asta  mă aduce în bătaia puştii ca pe un căprior trecut de a doua tinereţe. - Vede, signora... şi iată-mă agăţată în cel mai frontal mod posibil, aici se pun anunţuri în toate limbile ceea ce nu e foarte corect, dacă se strecoara un anunţ de natură teroristă? Uitaţi, spre exemplu, acesta, dacă scriu aici,  că se întâlnesc în centru oraşului să pună o bombă? mă întreabă  bătând cu degetul pe un bileţel pe care e scris în  româneşte: " Ieu fomeie cuminte la gazdă la Spinea foarte aproape de toate autobuzele. Tramul ie...

- Mamă, de ce te duci să faci munca asta care se vede clar că nu-ţi place? Dimineaţa când pleci, oftezi, sera când te întorci, oftezi... - Să pot să-ţi scot ochii când vei fi mare că am muncit vai de capu' meu, numa' eu ştiu cum ca tu să nu duci lipsă de nimic... - Atunci să ştii că mi-ar trebui nişte corzi noi la chitară! ............................................................................................. - Tată, de ce te duci să faci munca asta care se vede clar că nu-ţi place? Dimineaţa când pleci, oftezi, seara când te întorci, oftezi... - Mai întrebi? Mă duc ca tu să pricepi că viaţa asta e un mare rahat unde nimeni nu face ceea ce-i place... - Ah! credeam c-o să-mi răspunzi ca mama, am văzut nişte blugi mişto la Benetton! Ps. cred ca am reusit sa raspund lepsei de la Digodana , in sfarsit:)

Astăzi e o zi cu totul şi cu totul specială, nu numai pentru că vine imediat după 1 mai ci, pentru că, deoarece, după şase luni de aşteptare, incertitudini, nelinişti,sentimente de inferioritate(gen de ce ăla da şi eu nu) Institutul Român din Veneţia, pe nicknameul dumisale: ICR, mi-a acceptat, în sfârşit, prietenia pe feisbuc. De astăzi înainte mă voi simţi mai culturală, mai inteligentă, mai energică, mai spirituală, am deja vederea mai bună, auzul e clar mai ascuţit, poate îmi va trece şi virgulita... parcă poţi să mai ştii? Când am primit vestea:"Istituto Romeno di Venezia ţi-a acceptat cererea de prietenie. Scrie pe peretele lui Istituto", m-am fâstâcit aşa de rău că nu mi-am mai adus aminte nici de ce am cerut eu lui Istituto prietenia. Pe peretele dumisale toţi ceilalţi care la fel ca mine au aşteptat la rând pe holul feisbucul să fie acceptaţi scriau cu entuziasm osanale:" Mulţumesc pentru accept, mi-aţi făcut o mare bucurie, mulţumesc". Şi-atunci mi-a v...