Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din ianuarie, 2010

Tulburătoare fiinţă

De când am călcat în profilul dumitale mă întreb interogativ şi persistent, cum a putut natura să urzească acest complot de genul feminin ancenstral într-o ansamblare unicată pe singurul dumitale trup scoţîndu-te în evidenţă prin asemănare, ca o balenă uriaşă printre meduze?
Angelismul dumitale biped m-a lăsat precum o Lycopersicon Esculentum izbită fără milă între paletele mixerului şi reprodusă posterior, în marele ghiveci al vieţii sub vulgarul nume de pătlăgică.
A dumitale sempre,

Nik Bughidău



Particip la Concursul de Proză Arhiscurtă organizat de Trilema


Gânditorul de la Hamangia

Căzuse zăpada mare anul acela. Oamenii scormoneau zi şi noapte de teamă să nu rămână îngropaţi în peşteri. Toţi credeau c-a lu' Sulă se născuse mai încet la minte.
- Mă, a lu' Sulă, dă zăpadă c-o să te îngroape.
- Ba bine că nu, răspunse calm a lu' Sulă. Cine a pus-o, ăla să o dea.
Şi, hotărât, se aşeză în gura peşterii, cu capul sprijinit în mâini şi privirea-n zare.
Două mii de ani mai târziu când săpăturile arheologice l-au scos la iveală, deveni adevăratul simbol al spiritualităţii româneşti.






Text scris pentru Concursul de Proza Arhiscurta organizat de Trilema





Ciro de Luca Napolitanul din Carpaţi

Cu ceva timp în urmă povesteam despre Spitty cel voinic care-a brăzdat în lung şi-n lat, internetul şi hip hopul italienilor.

A venit timpul să primim replica italienilor.

Pe numele lui, Ciro de Luca, fost carabinier de Napoli, tată italian, mamă româncă,  proaspăt debarcat în România pe aripa armonioasă a manelelor.


De fapt, prospeţimea ar putea să nu fie prea proaspătă.

Când Spitty urca vertiginos în topuri prin 2007, Ciro i-o fi telefonat Copilului Minunat:

"'scolta, bello, ti va di fare una mannellinna insieme a me?”, deci tot cam prin 2007.









Ce-aş putea să adaug?

Melodiile vorbeşte de la sine şi fanii aşijderea,”nu ascult eu manele dar asta chear trebue so asculţi”, vorba aia!

Oricum, marii artişti ai neamului l-au primit cu braţele deschise. Toate numele sonore: Guţă, Brandy, Salam, Peşte, Cârnat, Puştiu au colaborat imediat în fel şi chip, fără mofturi şi fiţe, pasionaţii pot găsi o valoroasă colecţie pe you tube.

Următoarea mişcare logică a fluxului ar fi refluxul care …

Jurnal de bord(IV)

Înainte mult mai este
Odată şi odată termin eu şi povestea drumului în România, n-o să vedeţi?

Oricum nu există riscul de a plictisi pe cineva, mai mult decât m-am plictisit de una singură tot povestind ca o băbătie, un drum de 36 de ore în patru episoade...

Încă vreo două şi scenaristul fantasticului serial „Tânăr şi neliniştit” o să facă gastrită pe fond nervos. Numai că n-am încotro. Drumul ăsta a avut pentru fiecare din noi un semnificat aparte. Ce altă bornă semnalizatoare pot eu construi decât una din cuvinte? Deci!

După ce ieşim, miraculos de întregi din realitatea paralelă a Cheilor, pornim, cu capul înainte şi ochii oarecum lipiţi de parbriz, mai departe, prin tărâmul îngheţat al Moldovei. Situaţia indicatoarelor e încă şi mai încurcată, temperaturile scad înfricoşător, în numai o oră, trecem de la -15 grade la -23, iată:



















Din fabricaţie, Picasica e setată să ţipe la -3 grade: ”aoleu, gheaţă!”, la cele multe minusuri şi stratul de gheaţă cât palma, nu îndrăzneşte să mai zică nimic,…

Jurnal de bord (III)

Pe sub Chei ne legănam
Spărgătorii de maşini nu obţinuseră sporul de lucru în condiţii de ger cumplit, astfel încât, dimineaţa, regăsim bagajele exact acolo unde le lăsasem.
Ne pornim prin Cluj, la întâmplare, să refacem proviziile: apă, paie şi cartele de telefon. Rareş n-a mai fost în România de patru ani, legătura se reface greu şi deocamdată  la nivel olfactiv.
Gogoşi, covrigi, brânzoaice, cozonaci...
Ne decidem să începem cu nişte ştrudele aruncate pe un galantar, proaspăt măturat în cel mai propriu sens al cuvântului.
Privim cu gura căscată indecent, capătul de mătură ce se învârte  aruncând firimiturile prin colţuri, vânzătoarea are o singură mănuşă, se ţine cu ea de pungă, unghiile ei scormonesc profesionist, mormanul de bunăciuni.
Urmează ritualul restului care nu este. Suntem întrebaţi  dacă vrem gume, treacă- meargă, îmi zic, bine că nu-s chibrituri, mănuşa zboară peste ştrudele, cutia de gume se desface, conţinutul se răstoarnă în căuşul cald al palmei gestionarei,  se numă…

Situaţii gravide

Avem prima ştire, pe scurt:
"O femeie gravidă in luna a noua din localitatea vasluiană Crâng a fost dusă pe targă, pe distanţă de 2 km, prin de (...la, în, după, din) zăpadă, până la ambulanţă, deoarece din cauza drumului înzăpezit echipajul ambulanţei nu a putut intra în sat. Femeia a solicitat ajutor sâmbăta dimineaţa în jurul orei trei când a început să aibă contracţii”

Apoi, avem datoria s-o dezvoltăm:
„Din nefericire însă autospecialele au reuşit să pătrundă doar până în apropierea satului...”
Punctul culminant, ţâşneşte spectaculos:
... atunci s-a luat decizia ca militarii care le încadrează să efectueze deplasarea pe jos şi să transporte gravida cu targa de la atelajul cu cai, care încercase fără succes să o aducă până la ambulanţă.”
Deci, cum s-ar zice:
- militarii încadrează, le, pe ele, autospecialele...lelele i, dacă-mi permiteţi punctul pe i;
- militarii trec prin nămeţi ca prin brânză, autospecialele îi privesc rozându-şi cauciucurile de invidie
Nu pot să nu mă întreb, ce s-…

Jurnal de bord (II)

Spre Cluj. Întâlnirea cu Doru
Drumul spre Cluj se deapănă lin ca un ghem de lână flocăit de-o gaşcă de mâţe în călduri, metru şi groapa, fiecare  depăşeşte pe fiecare, ţelul final e să te depăşeşti de unul singur ca apoi să te miri cât eşti de deştept, Von Pluşul pare teribil de contrariat, după cum se vede.


Renunţ la rolul de copiloată, mintea începe să-mi zburde prin poieni, mă aştept ca dintre brazii pudraţi cu zăpadă să apară un haiduc 'năltuţ, ochi verzi, fără cută-ntre sprâncene, vă rog, dacă se poate, mulţumesc, să m-arunce-n şa, ş-apoi, să tăiem,chiuind, de-a dreptul toate curbele gliei strămoşeşti.
Privirea-mi cade în oglinda retrovizoare, arăt destul de scuturată în rolul Margăi Barbu, aşa că, oftând, închid sertarul cu spiriduşi şi haiduci.
Telefonul zbârnâie, Doru, vrăjitor de Cluj şi-a pierdut răbdarea. N-apuc să-l asigur că în cel mult o oră reuşim să răzbim prin nămeţi că Picasica începe să ţiuie ca un ceainic uitat pe foc.
Jupânul capătă simptome apoplectice.
- Tre…

Jurnal de bord

Drumul spre casă
17- 18 decembrie 2009

Mama a vrut un cuptoraş electric, tata un grătar care ştie să întoarcă carnea, să potrivească usturoiul şi să-şi facă vânt de unul singur, soacră-mea un aparat de masaj, socrul o drujbă, câte ceva pentru cei o sută unu oameni dragi pe care abia aşteptăm să-i reîntâlnim, cojoacele şi izmenele noastre ghimbosite în orice colţişor disponibil, toate împreună o fac pe biata Picasica să arate precum un  caltaboş ieşit timid din pieliţă.
- Măi, jupâne, eu am o bănuială. Nu cumva tu ar trebui să vezi în spate, măcar cât să-ţi dai seama că ai spate?
-Nooo, zice el sărind cu fundul pe valiza plină cu căluţi şi scrumiere din sticlă de Murano. De aia am oglinzi cu senzori, îmi văd şi numărul de la maşină de după curbă, dacă vreau.
Mai e ceva de băgat?
- Păi, băieţii, Von Pluşul, pe mine şi… pe tine la o adică.
- Ei, asta înseamnă că avem loc berechet, declară jupânul vioi, mângâind stopurile Picasicăi.
Berechetul ăsta s-a tradus  prost în practică, astfel că…