Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din iunie, 2013

Macroul cu ochi inghetat

Rhaoul, vi-l mai amintiţi, nu-i aşa, dacă nu click aici, aici sau aici,  a adus la supermarketul lui, de 3 metri cubi pe doi metri pătraţi, macrou congelat.  E foarte adevărat că, aici, în Italia, macroul proaspăt creşte la orice colţ de stradă numai că nu ştiu alţii cum sunt dar mie,  burta albastră ca cerul fără nori a macroiului congelat a făcut să-mi tresalte nişte nostalgii înlăuntrul meu şi-am zis: - Băi, amico mio, eşti mare! Cum de te-ai gândit să aduci acest peşte frumuşel, dragă Rhaoul? - Questo peşte  per africani, a loro piace molto. Ba bene şi pentru tine?!? - Şi încă cum, Rhaoul, şi încă cum, mormăi în timp ce deja, mental, frec mujdeiul cu doar un strop de ulei, dietetic, cum ar veni. - Allora ba bene  şi... la romeni, moldavi şi... rusi? întreabă încearcând iar să tragă de graniţele rudeniei între popoare. - Nu, Rhaoul, nu, fără  ruşi, ţi-am mai spus. - Ba bene, rusi no, berişori, no... - Dă-mi, repede, şase macroi babani că până-i scot din gheaţă o să mi se p…

Marile (ne)schimbări

Sunt zile în care te-nvârţi ca un răţoi buimac, în jurul cozii, fără să reuşeşti să duci nimic la capăt şi zile în care te uiţi în oglindă şi zici:



" Asta-s eu! Şi sunt voinică!
Cine-a zis că eu sunt mică?
Uite, zău, acum iau seama
Că-mi stă bine-n cap năframa..."




Da, exact acele zile când hotărăşti că a sosit momentul să schimbi, să acţionezi, să treci de la vorbe la fapte, într-un cuvânt, să-ţi faci ordine-n viaţă ...






Un coach-life adică unu' care are toate răspunsuri la toate întrebările vieţii în buzunarul pantalonaşilor de tenis care se arcuiesc armonios pe dindosul forjat la sala de sport, zicea că trebuie să începi de jos, de foarte jos...


De aia, eu încep întotdeauna cu garajul!

Fereastra

În colţul terasei, un adolescent de vîrsta a treia înarmat c-o scobitoare, încearcă mărinimos să salveze de la un destin potenţial tragic, o măslină aruncată-n pahar.
De fapt, după cum  zâmbeşte scobitoarei  suntem îndreptăţiţi să credem că a salvat deja un pluton de măsline.

 Lângă el, o duduie rotunjoară nu se lasă mai prejos. Pe acelaşi front, pe acelaşi palier,  în luptele pentru reabilitarea măslinelor înecate nedrept în Aperol.
Din când în când, se privesc în ochi cu duioşie, îşi ating mâinile, îşi zâmbesc.  E foarte clar, între ei doi un fior îndrăgostit se perpeleşte, vai de arşiţa lui!
Vorbesc într-un fel de italiană despre una-alta, ea e bulgăroaică, el zice că e un neamţ văduv şi neconsolat, venit să se distreze la mare. 
 E o seară minunată, amândoi transpiră abundent, afară sunt 30 de grade măsuraţi la nivelul pietrei de asfalt cu piciorul încălţat în  şosete flauşate al domnului,  picior care cu eleganţă felină, abandonează, din când în când şlapul de cauciuc, căutând p…

Prietenia

Sunt sigur că nu-l cunoaşteţi pe Fănică al meu.
Mare om, dom’le, mare!
De pe vremea când jucam babaroaze în schimbul trei, mi-am dat seama că avea... aşa... un al cincilea simţ, cum se zice. Niciodată n-a reuşit nimeni să ne prindă. Nici n-atingea maistrul uşa atelierului că zarurile dispăreau sub limba lui Fănică.
Iute om, dom’le, iute!
Ne-am lăsat până la urmă, zarurile erau mai greu de găsit decât chiloţii tetra iar Fănică înghiţise paişpe. Începuse să respire din ce în ce mai econom, semn că între noi crescuse precum o buruiană otrăvitoare, umbra unei neînţelegeri. Cred că se simţea oarecum vinovat.
Simţit om, dom'le, simţit.
Acum turele de noapte deveniseră lungi şi plicticoase. Venea maistrul, ne găsea muncind. „Băăă, voi aţi rămas fără zaruri!” ...începuse lumea să râdă de noi.
Dar nu l-aş fi lăsat să se ducă la spital pentru asta. L-aş fi oprit, dă-le încolo de zaruri, noi să fim sănătoşi, măi Fane... Dar el, nu şi nu, s-a dus.
Corect om, dom’le, corect!
Dar şi eu sunt…

Balconul

Ea:  Ce, Dumnezeu, bolmojeşti acolo? Nu mai pot de somn! Vino odată!

El:  Vin acu’!

Ea: Vin acu’, vin acu’! Ce-ţi pasă? Te scoli mâine ca şomerul, când îţi tună! Da’ eu?

El: Uite acu’!

Ea: Ufff! Acu’ acu şi mai trece un secol...

El: Gata, am venit.

Ea: Gata, ce? Ai închis uşa?

El: Închis.

Ea: Cu yala?

El: Cu.

Ea: Ai pus şi lanţul?

El: Pus.

Ea: Geamul la bucătărie?

El: Închis.

Ea:Cu clenciul?

El: Cu.

Ea:Pe ăl de la baie?

El: Şi.

Ea: Te-ai suit, tu pe cadă...

El: Suit.

Ea: Televizorul?

El: Închis.

Ea: De la buton? Că ţi-e o leneee, dacă nu te-aş şti... Dacă ai plăti tu facturile nu ţi-ar mai fi, îţi zic eu.

El: Nu, nu.

Ea: Ce nu?

El: Nu mi-ar fi lene.

Ea: Păi da, asta poţi să o mai zici odată. Dar pâinea?

 El: Ce e cu pâinea?

Ea: Ai pus-o –n pungă?

El: Pus.

Ea: Ai închis punga la gură?

El: Închis.

Ea: Da’ fierul?

El: Fierul, ce?

Ea: L-ai scos din priză?

El: Păi ce, era băgat?

Ea: Pe mine mă întrebi? Du-te şi vezi!

El: Iaca, mă duc.

Ea: Vezi? Vezi că nu eşti atent? Dacă n-aş fi eu, ci…

Nedumeriri de criza

Mă tot întreb ce-o fi mai grav?
 Să-ţi scoţi gondolele la vânzare:



Sau câinii la cerşit:




Puiul fara pene si pestele cu paru-n vant

În timp ce eu făceam acrobaţii prin vaporaş să pot documenta în imagini cum se chinuie unii să-şi scoată peştii pe acoperiş:



... un cercetător viteaz  şi iscusit a inventat puiul fără pene.  Da-da! Arată aşa cum nu vă închipuiţi, adica e roşu vineţiu ş-aduce mai mult cu o găină pe care cineva a încercat să o omoare cu furculiţa.
Cercetătorul susţine că specia asta nouă de puinozaurus chelbos ar rezolva foametea în Africa cât şi criza mondială cu economiile uriaşe obţinute din săritul peste jumulit.
Mă întreb însă dacă are habar cât costă o cremă pentru protecţie solară cu maseur la pachet, altfel bietele lighioane o să cam sfârâie  pe păşunele africane.  Cu solniţa-n buzunar, am putea trece, de fapt, la următoarea etapă a bucătăriei fără foc, fără tigăi, fără nimic...  Doar noi, rânjind hulpav  la colţ de stradă, aşteptând puiul cel fără pene care se găteşte, singur, din mers...

Cetatenia italiana

Astăzi am depus, in sfârşit, actele în care cerem onest şi serios cetăţenia italiană. Am fi putut să o facem cu mult timp în urmă dar cum suntem doi lasă-mă să te las la patrăt am lungit-o până în zilele noastre, cum spuneam. 
Doamna care ne-a primit cererea, ne-a spus zâmbind că probabil o să ne mai auzim cam peste trei anişori, asta dacă suntem oarecum norocoşi, cred. Avem destui cunoscuţi care după trei ani au fost chemaţi să dea dări de seamă în privinţa ultimelor surse de venit că deh! poate între timp s-au mai împuţinat, au rămas fără slujbe şi-atunci… I-am zis că n-avem grabă că doar cetăţenia asta o luăm s-o punem la păstrare căci, aşa cum merg lucrurile pe aici, nici nu ştii când poate să folosească la o eventuală altă migrare. 
Aşteptăm deci veşti despre alte planete cu atmosferă care să ne asorteze.  Pământul a devenit prea mic şi prea gângav pentru noi care suntem atât de buni, de deştepţi şi educaţi. Vreau o planetă nou-nouţă, unde să-mi trimit jupânul la vânătoare de ro…

Ghita - spaima mucegaiului

Nu e adevărat că nu sunt urzici,  coada şoricelului sau sula calului pe aici p'în Italia…  Că doar asta ie floră spontană şi dacăie spontană creşte dă la ea putere, doamnă.  Ma, trebuie să te duci să le cauţ’ că toată lumea se uită-n sus, ma, eu  mă uit numa-n jos că mi-e frică dă căcaţii dă câne dă pă trotuare să nu calc în ei, ş-atuncea întâlneşti şi urzici şi  de alelalante, orice îţi trebă… ma, ascultaţi-mă pe mine ie pişate, vai de mama lor!  Ma oricum dacă te uiţi se găseşte dă toate… Soluţia asta care v-o pun în var ie moartea mucegaiului, doamnă, o să mă pomeniţi, uite, bă, Ghiţă avu dreptate... că mie nu-mi place să păcălesc dacă nu trebă ma dacă trebă nu mă-ntrece nimeni. Că mucegaiul e tot  o plantă ma ciupercă cum ar veni şî scoate mai mulţi pui miticuţi aşe şi tu deschiz’ uşa, uşa dă curent cu geamul şi gata! atât ţ-a fost că a şi zburat ăi miticuţi peste tot, om te-a făcut, că nu mai crapă! Ma n-aveţi grijă cu soluţia asta vă scot flora d’în casă pă veci! Ete, puteţ…

Ziua intai- săpunuri naturale

Ok.
Acum că soră-mea s-a apucat de făcut  săpunuri, şampoane, creme toate super-naturale, ia priviţi şi vă minunaţi: săpunuri naturale,( mie, habar n-am de ce, îmi fac poftă de mâncare, mai ales ălea cu cafea au parfum de tiramisu iar despre inimioarele astea ce să mai povestim ca-mi lasa gura-apă mai ales că eu anu’ ăst nici n-am mâncat căpşuni pe săturate că au fost foarte scumpe şi semănau la gust cu ciupercile), deci e ocupată surioara mea, maică-mea are şi mai multe belele pe cap, singurii care au mai aterizat pe blogul meu erau cei  care căutau “povestiri erotice” şi nimereau sărăcuţii în lanul cu lobodă deci, mai pe scurt-scurt, cred că am cam rămas cu un singur cititor care coincide sau seamănă, nu m-am dumirit încă, periculos de mult cu singurul autor al blogului, adică eu.
Şi asta, nu e nici pe departe o tragedie căci aşa cum spune un suflet tare drag mie, lucrurile şi-au văzut de mersul lor firesc şi după ce Ştefan cel Mare a dat ortul popii în cazul apariţiilor şi dispari…