Prin lumile lui Liviu Nanu

A cest text nu e o recenzie de carte ci doar un rezumat despre ce a înţeles cititorul, adică eu, din ce a scris autorul, adică Liviu Nanu, semnalat în agenda mea telefonică drept LivNanuagonia, totul legat să încapă pe un singur rând. Zilele trecute am avut ocazia să ne vedem chiar dacă fugitiv, în sens vizual adică, Liviu fugea mâncând pământul după vaporaş iar eu dădeam dezdemonă din batistuţă la mal, dar a fost suficient să înţelegem că suntem exact aşa cum ne gândeam noi că suntem, când ne citeam pe Agonia, adică nişte persoane cool, vorba tiktokiştilor. Important e că, aşa, am intrat în posesia celei mai recente cărţi a lui, Ziua P(r)ostului şi  dacă nu ar fi insinuat o provocare în autograful însoţitor poate nu mă urneam să demonstrez că nu pot adormi cu creionul în mână, că eu aşa citesc cărţi în ultimul timp doar- doar ‘oi păcăli Alzheimerul să treacă pe partea cealaltă când mă vede. Personajele din seria Cărciuma lui Bicuţă populează şi acest ultim volum şi alegerea de a-l num

Cetatenia italiana

Astăzi am depus, in sfârşit, actele în care cerem onest şi serios cetăţenia italiană. Am fi putut să o facem cu mult timp în urmă dar cum suntem doi lasă-mă să te las la patrăt am lungit-o până în zilele noastre, cum spuneam. 

Doamna care ne-a primit cererea, ne-a spus zâmbind că probabil o să ne mai auzim cam peste trei anişori, asta dacă suntem oarecum norocoşi, cred. Avem destui cunoscuţi care după trei ani au fost chemaţi să dea dări de seamă în privinţa ultimelor surse de venit că deh! poate între timp s-au mai împuţinat, au rămas fără slujbe şi-atunci…
I-am zis că n-avem grabă că doar cetăţenia asta o luăm s-o punem la păstrare căci, aşa cum merg lucrurile pe aici, nici nu ştii când poate să folosească la o eventuală altă migrare. 

Aşteptăm deci veşti despre alte planete cu atmosferă care să ne asorteze. 
Pământul a devenit prea mic şi prea gângav pentru noi care suntem atât de buni, de deştepţi şi educaţi. Vreau o planetă nou-nouţă, unde să-mi trimit jupânul la vânătoare de roşii fără pesticide în timp ce eu adaug fotografii şi gânduleţe pe pereţii peşterii  centrale(scuzaţi pepefonia), nu m-am gândit încă cine vine cu “like”-urile dar putem să ni le dăm unu’ altuia, că-n provizorat ca-n provizorat, numai cauţi “like”-ul de dinţi, nu?

Comentarii

  1. Mult succes cu actele et co! Da, like-ul nu se caută de dinți! (deși unele nu sunt de dar, sunt cerute cu insistență.)

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc, Monica!
    Exact! Sunt mai multi cersetori la coltul facebook-ului decat la coltul strazii, deh! timpuri noi, obiceiuri noi! :)

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Shi- Xiang- Xia

Concursul leusteanului de diasporă - “Ba, al meu e mai frumos”

Barbat cu masină