Prin lumile lui Liviu Nanu

A cest text nu e o recenzie de carte ci doar un rezumat despre ce a înţeles cititorul, adică eu, din ce a scris autorul, adică Liviu Nanu, semnalat în agenda mea telefonică drept LivNanuagonia, totul legat să încapă pe un singur rând. Zilele trecute am avut ocazia să ne vedem chiar dacă fugitiv, în sens vizual adică, Liviu fugea mâncând pământul după vaporaş iar eu dădeam dezdemonă din batistuţă la mal, dar a fost suficient să înţelegem că suntem exact aşa cum ne gândeam noi că suntem, când ne citeam pe Agonia, adică nişte persoane cool, vorba tiktokiştilor. Important e că, aşa, am intrat în posesia celei mai recente cărţi a lui, Ziua P(r)ostului şi  dacă nu ar fi insinuat o provocare în autograful însoţitor poate nu mă urneam să demonstrez că nu pot adormi cu creionul în mână, că eu aşa citesc cărţi în ultimul timp doar- doar ‘oi păcăli Alzheimerul să treacă pe partea cealaltă când mă vede. Personajele din seria Cărciuma lui Bicuţă populează şi acest ultim volum şi alegerea de a-l num

Shi- Xiang- Xia

19042007029

Să ai drept companion de muncă un chinez bâlbâit care vorbeşte italiană e o adevărată binecuvântare, la care se adaugă drept bonus, faptul că, atât eu cât şi el ne aflăm la acelaşi grad de acumulare a limbii de adopţie.
El nu poate zice Ina la un loc aşa că, strigă „Iiii”când se opăreşte la maşina de făcut cafea şi „Naaa”când îşi scurtează buricele la aparatul de feliat.
Suntem chit. Nici eu nu pot striga repede Shi Xiang-Xia pentru ca îmi stimulează glandele salivare şi încep a boscorodi româneşte.
Îl binecuvântez cu o cruce creştinească ori de cîte ori pleacă să debaraseze.
Shi Xiang- Xia cu un teanc de farfurii in braţe e la fel de periculos ca un kamikaze burduşit cu dinamita.
Babi, bangladeshul care spală vase are înălţimea oalei în care se fierb languste iar tenul o idee mai deschis decât ceaunicile pentru mămăligă.
Îl adoră pe Shi-Xiang- Xia şi mi-a povestit că arde lumânărele norocoase pentru ca acesta să trecă cu bine perioada de probă. Farfuriile mari au scăzut la jumătate iar paharele de apă au deja statut de exponat.
Rubi, bucătarul, e sârb şi spân concomitent. Cum îl zăreşte pe Shi Xiang- Xia pe ferestruica bucătăriei, jugularele i se umflă accelerat şi devine atît de roşu încât curcanul maică-mii ar leşina de invidie.
Shi Xiang-Xia îi zâmbeşte cu gura până la urechi şi continuă să turuie ceea ce el crede că ar fi o comandă chiar şi după ce sârbul îi trânteşte ferestruica în nas.
Pacifistă ca fire îl învăţ să rezolve prin iubire şi armonie conflictul de muncă.
„Ti voglio bene!” e o formulă care n-ar trebui să dea greş. Face exerciţii de pronunţie pe care le supravizez.
- Ti-ti-ti vo-vo-glio b-b-bene, Rru-rru-bbi, recită zâmbărind în dreptul ferestruicii buclucaşe.
Secundarul şi minutarul s-au încălecat într-o poziţie indecentă.Bucătarul încremeneşte, dar nu sunt surprinsă. Mesajele pacifiste se asimilează din ce în ce mai greu.
- Tiii amazzo! Adesso... su- uu- bi- to! vine precum tunetul răspunsul sârbului. Izbeşte în masă cu o cratiţă în care ar încape lejer doi Shi Xiangi- Xia-i.
Zâmbetul, made in China, zboară pe lângă mine rămânând agăţat undeva printre mese. Shi Xiang-Xia are ochii mari şi rotunzi precum o căprioară în bătaia puştii.
Cum se poate, mai apuc să mă întreb în timp ce scena capătă viteza unui desen animat.
Conturul zburlit se localizează neaşteptat între picioarele mai mult late decât scurte ale unei suedeze.
Chinez în cuib, ăsta, da, tablou impresionist, da’ de unde pictor?
Paşa, moldoveanca noastră vajnică, nu pictează decât inimioare cu săgeţi, de când Rubi îi face tiramisù, „numa’c-o ţâră de cacauă ce torni aşa ca din ghinele lu’ tat-tu”, dar vine alături de mine să-şi testeteze calităţile pedagogice.
- Xiacsia, vrei o perjă? îl îmbie drăgălaşă, pe chinez. Metoda asta n-ar trebui să dea greş. De dragul ei, Xiacsia, stă ore întregi închis în baie încercând să le anuleze efectul.
Numai că acum, oferta nu produce reacţii notabile. Paşa nu se lasă cu una cu două, muşcă enervată din perja folosită drept momeală, schimbând unghiul de atac:
-Ei!!! de-amuş te-ntreşi cu gluma, măi Xaluşca, ci vrai... sî vină Rubicica după tine?
Nu mă mai întreb când a învăţat româneşte, Xaluşca, pot doar să consemnez ieşirea lui în trombă din locul călduţ.
Turista oftează. O părere de rău, ying sau yang, nu-mi dau seama, flutură faldurile feţei de masă.
- Davai, davai, amore , puiule! Hai cu Paşa, să-ţi facă oleacă freza... parcă te-o fugărit nemţii pe uliţa satului. Păi, ospătar camelier de ăsta, eşti tu? Ci ti sparii aşa di haidamacu’ cela nu ţ-a face nica, n-avea grijă, să ştii tu de la mine o vorbă, cânili care latră nu muşcî, măi Xiacsia..
Shi-Xiang-Xia pare şi mai mic de subsuoara Paşei, oricum, vizibil, mult mai liniştit.
Rămân zâmbind suedezei care încearcă să afle dacă reprezentaţia are loc în fiecare seară, i-a plăcut teribil... italienii ăştia sunt atât de pasionali! Unde o fi văzut ea, italieni, habar n-am, căci singurul specimen cu pedigri verificabil e Otto, canişul patronului şi ăla cam şpanchi, bătrîior şi castrat din fragedă pruncie.
Renunţ să-i stric distracţia şi-i rezerv amabilă masa pentru ziua următoare, dacă n-o fi Shi- Xiang-Xia în formă, găsim noi, cu siguranţă, altă piesă de interpretat...

Comentarii

  1. Poate ar fi bine sa aiba Otto asigurare de viata, combinatia moldavochinezeasca ar putea sa-l confunde cu un clapon, uneori afectiunea iti ia mintile si revigoreaza apetitul. Asa castrat probabil e numa' bun de grasutz.

    RăspundețiȘtergere
  2. :))

    Otto îi căzuse cu tronc Paşei pentru că :"Săraca potaie nu mai are nici dinţi să molfăie, parcă-i tătuca, c-aşa ce mă dor mă ie..."

    E foarte bine asigurat, deci:)
    Mulţam de zâmbet!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Concursul leusteanului de diasporă - “Ba, al meu e mai frumos”

Barbat cu masină