Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din iulie, 2012

Cu barca la scara

Cum scările în Veneţia se termină în apă, pe apă sau pe sub apă, tot omul are parcat la scară o barcă. Fiecare după buzunarul şi gustul dumnealui, deh!








Şi-n lungul drumului , înghesuială mare, precum pe pământ aşa şi pe ape:






Asta  să vă mai ţin de vorbă că eu sunt foarte  ocupată cu un smartphone care evident e mult mai smart şi mult mai phone decât voi fi eu vreodată, dar despre asta o să vă povestesc mintenaş...

Cu botnita

Autobuz, ora 8 dimineaţa, anul Domnului 2012
Şoferul,  marca Matrix, ochelari fumurii, mănusi negre, s-a sculat cu fundul ţuguiat spre în sus. Se vede după cum frânează, brusc, de parcă staţia în care aştept a apărut peste noapte ca o ciupercă după ploaie.
Odată cu mine urcă şi-o bătrână cu-n căţel. Au cu siguranţă cam aceeaşi vârstă. Cu picioare tremurânde, amândoi, se îndreaptă spre un scaun liber.
Şoferul Matrix vigilent ca un controlor spaţial constată că patrupedul nu are botniţă. Bătrâna îi promite că o va pune imediat ce va ajunge sa se aşeze, invocând stabilitatea precară. Se ţine de cuvânt după ce extrage botniţa din şapte pungi-punguliţe(le-am numărat).
 Căţelul nu protestează, stă cu capul întins să-i uşureze stăpânei manevra. Imediat după asta, însă, întreaga sa atitudine se schimbă. Capul în jos,  coada între picioare, spăşit. E atât de slăbit şi de bătrân încât botniţa pare mare şi greoaie. Încetişor, la fiecare zdruncinătură botniţa îi mai alunecă cu câţiva centimetri.

Libertatea

La liturghie Stane de piatră îngerii De după gratii


Marea vrajbei noastre

Decuseară hotărâsem că preţioasa noastră zi liberă o vom petrece la mare. Am pregătit paporniţe, găletuşe, lopăţele, m-am culcat zâmbind deja imaginii mele viitoare, roşu-rac scorojit prin colţuri.
- Plecăm la 5 dimineaţa să prindem ultraviolete, face jupânul hotărât.
- Îhîîîî, aprobăm în cor, eu şi başbuzicul mezin, ştiind că  planificarea de  seara şi pusul în practică dimineaţa sunt două chestii total diferite.
Când ceasul jupânului, la 5 dimineaţase, aruncă în acordurile di ta-ta-tam a lui Bethovhen mi-a venit să bocesc amarnic. Până la urmă cui îi trebuie mare, ce e aia să te pui la prăjit şi să-ţi croncăne pescăruşii în cap, să te bată briza-n faţă şi să crănţăni nisipul de pe îngheţată... jupânul e de neclintit însă.
Are ochii lipiţi de somn mai peste tot cu vagi urme de desprindere în zona pupilei dar nu se lasă. Rade trei cafele aruncându-le peste cap ca pe ţuică, priveşte cu duioşie la biata Picasică ticsită cu umbrele, saltele şi alte şmecherii şi sună plecarea.
Să-i dea B…

Turism low cost

Cine spunea că e scumpă cazarea la Veneţia?
 Triplă cu vedere la canal, mai central de atât nu cred că se poate... Mic dejunul nu intră la pachet dar la o adică se poate trece peste asta, nu-i aşa?




Capito?

Dacă nu, mama ciorilor vă mănăncă!

Gogogigel frigiderul

Cum de la o vreme suntem foarte mulţi în casă  am hotărăt că e timpul să schimb ceva. Am început cu frigiderul. Am cumpărat unul  înaaalt cât un Gogu şi laaat cât un Gigel, de câte ori îl deschid constat că, ghemuită aş întra numai bine în sertarul de legume, congelatorul oferind perspective locative chiar mai generoase.
Noroc că Freud a murit demult şi n-a apucat să cerceteze legătura dintre mega-frigidere, subconştient şi numarul de persoane pe metru pătrat, altfel ar fi trebuit să dau ceva explicaţii.


La asta mă gândeam în  această frumoasă şi fierbinte  zi de iulie, în care urmează să mă arunc ca un pliculeţ de ceai într-o ceşcuţă cu apă fierbinte, consemnez aşadar.

Fotbal de inima albastra

Barul de la parter, plin pân-la refuz, Elena, chinezoaica,  zâmbăreaţă ca o lună nouă:" şpliţ? şpliţ?", toţi îi răspund dând din cap, o linişte mormântală, sonorul televizorului s-a autocenzurat trecând pe mute, se bea în tăcere, cu duşmănie, lacrimile din colţul ochilor coboară în vârful picioarelor, doi tineri ascund sub masă două trompete, ruşinaţi.
Primul ministru plange, Berlusconi îşi desenează şuviţele cu mâna tremurândă, lacrimile de pe pereţii feisbucului se transformă în stalactite, Italia e toată o lacrima lunguiaţă.

Iulie din nou

Ba azi, ba mâine, ba c-o fi, c-o păţi se făcu iulie din nou. Asta  înseamnă că tocmai am trecut în cealaltă jumătate de an şi asta pentru mine  e o veste tulburătoare.
Mă-ncurcă.
Nu ştiu dacă e cazul să mă bucur sau să mă întristez, nu ştiu dacă e cazul să ţopăi sau să mă încrunt filozofic aruncând cu perle de înţelepciune despre trecerea timpului, tinereţii...  autobuzului dac-o mai lungesc, că "unia muncesc când alţia" stau în weekend ca dulceaţa pe untul topit.
Eu zic deci să tăiem luna asta din calendar. Se abţine cineva?