Cu trompeta printre stele
În tara DeDragului din Vale Dixit. Cartea a doua Întâmplările din seara în care a dispărut luna au fost de-a dreptul înfricoşătoare şi despre ele aş vrea să povestesc, domnule judecător. De obicei, după ce mulg balena îmi place să stau în fotoliul meu cu scriciolici şi să mă uit prin trompetă la stele. Asta am făcut şi în seara aceea. M-am aşezat, mi-am potrivit păturica peste genunchi, am lăsat să mă cuprindă fericirea până aproape de urechi şi-abia apoi am întins mâna după trompetă, altfel nu e chip s-o prind, bat-o să bată de trompetă, când sunt supărat se ascunde de n-o mai găsesc cu zilele, face mai multe hachiţe decât o babă la măritat. Deci, iau trompeta o pun la ochi, prind în cătare Carul Mare, deschid ochii şi... beznă! Nimic! La început am crezut c-oi fi băgat muştiucul trompetei în ureche că mi se mai întâmplă când sunt emoţionat dar acum nu aveam niciun motiv să fiu emoţionat şi ca drept urmare nici nu eram. Beznă- beznă, cum spuneam, ş-undeva în depărtare se auzea