Scaietisme

Băăă, tu, ăsta cu Merţanu’ negru, fii atent, bă, să nu te pună mama dracului să dai în spate că ăla eşti! Chem băieţii şi te fac rondele pătrate, înţelegi? Harakiri, sepulku, sushi... îngrăşământ! O să rasară din tine două frunze de varză, o să-şi facă iepuroii cuib lângă tulpina ta să n-ai linişte nici ca vegetală, băi, animalule! Păi tu ştii cine sunt eu, bă? Ai putea să-ţi dai seama numai după chiştoace că nu e cazul să-ţi picure ţeava de eşapament, uite-aici, Philip Morris cu filtru aurit făcute la comandă numai pentru mine şi fratele meu Bieber Italianu’. Ce zgomot e ăsta, bărbate?Ai motor de trotinetă? Pleci? Ţi-e frică, hai? Pleacă, fraiere, pleacă! Eu rămân cu ăsta din spate, poate pune vreo manea. Fără număr, băiatu’! Ce faci, bre, pleci şi tu? Nu mă auzi? Bă, amărăşteanule, bă, ce marcă eşti, tată? Nu te văd că mă ia cu junghi când întorc capu’. Ăsta nu mă aude are motorul pornit Ce faci, bă? Mi se pare sau ai saşiu de Trabant! Te ia mama naibii dacă treci pe

E ziua mea liberă. Ora 6. O rază mică de soare mă gâdilă ghiduşă pe pleoape. O alung zâmbindu-i răutăcios: nu mă interesează că ai răsărit, astăzi dorm până la comanda: “Drepţi , pe loc, repaus!”. Îi întorc spatele să-i arăt că nu-mi pasă deloc. Sforăitul liniştitor a lui Von Pluş mă leagănă şi mă face să adorm din nou. E atât de bine! Ora 7. Deasupra mea o turmă de bizoni se dezlănţuie furioasă. Asta mai agitată cred că e bizoniţa mamă. Tocurile ei ascuţite bat un staccato allegro ma non troppo mai enervant decât o durere de dinţi. Ăl mic ţopăie şi urlă. Cred că nu-i place culoarea tricoului sau poate nu-i vin papucii, bate, nervos şi ritmic cu unul în podea. Mama bizoniţă rage ambiguu, pentru câteva secunde zgomotul hoardei se opreşte, neaşteptat. Sper că i-a zvârlit pe toţi patru în cadă şi-a legat lanţa uşii cu leucoplast. Nu ştiu dacă a decis un termen. Se aude zgomotul apei şi diverşi pumni în pereţi. Centaurii se opun, protestează, vor să ajungă la şcoală

- Oh! Săru’ mânuşiţele, frumoasă doamnă! - Domnişoară! - Pardon. - Nu face nimic, enchantée ! - Franţuzoaică? - Olteancă. - Nu face nimic, sunteţi îngrozitor de frumoasă. - Oh, mulţumesc, sunteţi un bărbat très gentil . - Permiteţi să mă prezint, Jean Batistă, în timpul liber, mafiot. - De Italia? - Nu, de Brăila. - Maritim, atunci. - Nu-mi place să vorbesc de afaceri. - Vă înţeleg, am rude în branşă. - A! E posibil să le cunosc atunci... - Nu cred, acţionează internaţional. - Înţeleg, sunt începători. Cel mai rentabil e să furi la tine acasă, afli cu timpul. - Parol? - Pe-onoarea mea! Avem condiţii excelente, ne permitem să mafiozăm cu maniere, cum s-ar spune. - Aveţi simţul umorului, sunt din ce în ce mai enchantée că v-am întâlnit, domnule Jean. - Mie îmi spuneţi? M-aş pune în genunchi să vă cer mâna dar mi-e teamă să nu vă pierd din vedere, curenţii ăştia sunt destul de puternici. - Iar eu v-o dau fără nicio retenţie. - Atunci e un “da”, să înţeleg? -

Într- o vreme, (vedeţi ce elegant încerc să fentez clişeul cu “ pe vremea mea”), când intrai în magazinele cu lenjerie intimă, alegeai sutienele după mărime şi cupă, ciorapii după numărul den-ilor, chiloţii după elastic şi nevoi. Acum, odată intrat, simţi nevoia să te sprijini de primul manechin parcat în mod strategic imediat lângă uşă. Asta dacă eşti îndeajuns de isteţ să deosebeşti vânzătoarea de manechin, nu ca mine: - Ah, pardon, drăguţă am crezut că eşti manechinul de la intrare, aveţi cam aceeaşi nuanţă de ten. - Pot să vă ajut cu ceva, te întrebă zâmbind deşi te-ar plesni cu fişa postului- drepturi şi indatoriri- scurt dar repetat peste ochi. Tu, deşi curcubeul atâtor sutiene spânzurate îţi provoacă din start o uşoară confuzie mentală zici nu dar vânzătoarea a priceput deja că nu eşti o sexandthecity , că eşti rămasă în urmă ca o remorcă cu presiune inegală în anvelope, te-a citit şi te aşteapă surâzătoare din spatele munţilor de chiloţi multicolori. Bon! Şi-nce

Băăăi, cine-a zis că în Italia ie hoţi? Nu ie , bre, nu ie ! Păi ce, dacă iereau nu-mi furau iei mia antifurtul de la bicicletă? Mi-l furau, dom’le! Să vă povestesc! Că tot să fie vreo două luni de când mă duc la muncă cu bicicleta să nu mai fac smog , c-aşa zise jupânul unul din noi trebuie să fie green , dă bine la planetă şi deşi eu m-am opus din principiu şi din gură mai mult, până la urmă am acceptat să salvez parcela noastră de atmosferă că aşa ne trezim noi, femeile, peste noapte cu bermudele lui Batman peste pijamale dar, mă rog, să revenim la bat-bicicletă. Nimic nu l-a înduioşat: că sunt mama copiilor lui, că nu mă mai suisem pe-o bicicletă de cel puţin treizeci de ani... nimic. După ce-a meşterit vreo două săptămâni, pe ascuns, în garaj a reuşit să facă din patru biciclete vechi şi stricate, una mică de-un albastru ruginit care scârţâie aşa tare că nici n-am nevoie de claxon. Important e că era mică şi ajungeam cu picioarele pe pământ căci în primele

Ştiu că sunt multe argumente contra privind mediul virtual şi amiciţiile legate pintre biţi tremurători şi picşeli înşelători numai că mie mi s-au întâmplat numai confirmări minunate. Cu Blo a fost dragoste la prima citire. Mi-au fost de-ajuns câteva rânduri să înţeleg că sufletele noastre bat din aripioare pe vibraţii apropiate. Întâi am admirat-o, apoi, am invidiat-o pentru curajul de a-şi scoate rănile la soare, apoi m-am îndrăgostit iremediabil de ea. De la citit la pipăit şi îmbrăţişat n-au mai rămas decât câţiva kilometri pe care i-a parcurs mai mult Blo cu "broscuţa" ei albastră, trecută bine de vârsta pensionării. Acolo unde mie nu mi-ar fi intrat decât jumate de posterior şi ăla sprijinit de portieră ea  a reuşit să bage şi să pară că stau confortabil doi copii şi toate hangaralele aferente incluzând aici oliţe, păturici şi  iepuraşi de pluş cu urechi zdrenţuite. A durat niţel până să ajungă în Veneţia din Germania pentru că navigatorul, acest component ma