Scaietisme

 Cam aşa . La 52 de ani ai mei, îmi agâţ consecvenţa de consecvenţa unui tinerel. Mă sprijin şi de el şi de ea, de consecvenţă, adică. Înalt, frumuşel, mereu pus la patru ace, fiecare buclă e buclată atât cît trebuie, fiecare dungă e milimetric atît cât trebuie, lângă geantă ţine  o sacoşică termică unde şi-a pregătit prânzul, sigur, vegetarian, se vede de la o poştă că e predispus genetic să ronţăie morcovi şi alte chestii buruienoase, îţi dai seama după piele, alură şi felul unduios de a se mişca.   Se aşează calm, impasibil, forfota din jur nu-l atinge, pare băgat într-o bulă în care nu pătrund sunete, scoate o carte şi începe să citească fără să privească în jur, fără să clipească. Pac, ţac, o staţie, două şi la a treia coboară. Rămân mereu surpinsă. Eu, pe o distanţă atât de mică, n-apuc să găsesc nici batista în propria-mi geantă care pare să-şi schimbe mereu geografia.   E atât de reconfortant să ştii că, plouă, ninge, aglomerat sau mai puţin aglomerat, băiatul acesta va urca de

 De când cu închisul ăsta, pe sărite, în casă, am tot citit o mulţime de cărţi motivaţionale. Cică, să devii scriitor nu e greu, trebuie doar să te iei în serios, să crezi că eşti un scriitor şi să scrii măcar 10 minute în fiecare zi.  Nu contează dacă descrii clanţa uşii sau construieşti o dizertaţie despre radioctivitatea stratosferei, important e să scrii. Cum- necum, m-au prins cele zece minute în tren că, şi-aici e o şmecherie, unde te prinde, te prinde, nu ai dreptul să ignori momentul, te pui jos şi-l execuţi cu urgenţă, exact aşa cum se întâmplă cu alte momente de necesitate fiziologică. Domnul din faţa mea m-a privit scriind, preţ de câteva minute. Apoi, şi-a scos calculatorul şi a început să scrie şi el.  La coborâre nu m-am putut opri să nu trag cu ochiul la pagina lui: “Doamna de pe bancheta din faţă, adunase în păr, griul astral al dimineţii...” Ete! Ca să vezi! Poezie pură.  În timp ce, eu scrisesem: “Domnul aşezat pe bancheta din faţă avea o mască ciudată, un fel de trom