Scaietisme

Sub balconul meu se vorbeşte des în dulcele grai moldovenesc... "Trebuia să-i spui aşa: ‘Scolta, io lo radiata şi gata, era una rabla de maşină che non esiste piu!  Eu l-am achistata de la o babă care poate e oale şi ulcele acu' dar n-o să mă duc acu' să caut baba de mormânt, capperi, ce naiba! Pe urmă te duci la demoliţioni ş-o dai demolată, nu trebuie să te duci cu macchina că dacă nu mai merge ce-ai să faci acu'? Eu am vorbit cu Oleg şi el mi-o scaricat subito de pe internet un formular îl compilezi cu numerele de la maşină şi certificato de înmatriculare şi gata, aştepţi vreo due săptămâni până îţi vine risposta şi-ai terminat balamucu'!  E che cazzo! "

Nu ştim dacă Păcală a tras şi uşa după el atunci când a plecat să arunce gunoiul... Pentru cei care nu ştiu ce a făcut Păcală cu uşa click aici

Peste noapte, dafinul de sub balconul meu a devenit vedetă. Lume, din ce în ce mai pestriţă, se opreşte şi îl fotografiază. Iniţial, am crezut c-o fi vreun congres de entomologie în oraş şi  caută gângănii cu telefoanele printre frunze, apoi a început să mi se pară suspect, pentru că unii săreau cu telefonul în sus, alţii ţineau telefonul într-o poziţie oarecum fixă, încercând să se învârtă în jurul lui, iar alţii păreau că împuşcă-n soare. Cel mai ciudat mi s-a părut un puşti de vreo doisprezece ani pe care l-am văzut dând tărcoale dafinulului, trei seri la rând. Măi, să fie, m-am gândit, nu cumva puştiul ne fotografiază chiloţii de pe sârmă şi ne dă bulinuţele în vileag pe vreun perete de feisbuc? - Alo, puştiu, ce vrei tu să culegi din  dafin  că cireşe nu face. - Pokemon,  îmi răspunde privindu-mă intrigat. - Pokemon să-i spui lui maică-ta, mucosule, dau să mă enervez de-adevăratalea. - Nu, zice puştiul spăşit, în copacul ăsta e o sală de sport pentru pokemoni. - Aha, ca să

Mama mea e cea mai frumoasă şi deşteaptă mamă din lume Când era mai tânără construia şcoli, Le umplea cu semne de vrednicie ş-apoi se punea pe explicat teoria înmuguririlor multiple. Răsturna oamenii cât să-i ajute  să stea drept prin viaţă Acum s-a mai potolit. O dor genunchii Mama mea era  atunci când m-am născut, când am murit şi când am înviat De fapt, am înviat pentru că a  dat cu Cerul de Pământ Aşa cum fac toate mamele la nevoie. Mama mea e mai tânără ca oricând Ochii ei cândva, albaştri Devin pe zi ce trece mai verzi Am învăţat că lucrurile nespuse  cresc ca nişte pinteni Pe dedesubt.  Că timpul e lung până se scurtează Că timpul e destul până se împuţinează... Sarut mâna, mamă! La mulţi ani alături să îţi fii şi să ne fii! Te iubesc!