Scaietisme

Zis şi făcut, la prima ocazie, a se citi primul concurs, ne-am spălat, ne-am pus balsam, ne-am scos nişte scaieţi din mustaţă( numai el, ce va închipuiţi) şi-am plecat încrezători direct spre podium. Domnişoara Riţa a refuzat cu îndârjire să meargă, Luş nici măcar nu s-a obosit să ne privească din subpatul unde se retrage atunci când e foarte hotărăt.

Dodofleaţă e încă în faza în care nu-mi refuză nimic, merge cu mine pînă-n pânzele albe, cu condiţia ca pânzele albe să nu se afle la mai mult jumătate de kilometru.

Am ajuns când organizatorii întindeau aţe, pancarte, afişe aşa că, am avut timp să socializăm şi să îi lingem pe picioare(numai el, ce vă închipuiţi) pe toţi cei prezenţi.

O buldoagă de mărimea unei vinete turceşti, un bichon îmbrăcat c-o cravată de marinel, doi pitbuli cu alură de cerberi, alţi prichindei cu rasă şi atitudine incertă, se citea în tremurul cozii că erau toţi, ca şi noi, la prima încercare.

Într-un colţ îndepărtat se vedea totuşi o agitaţie mai simandicoasă…

Ar fi putut fi începutul unei  o noi etape dacă ... 
Jupânul nu ar fi atât de refractar la noutăţi. Când i-am spus să cumpere un biberon în drum spre casă, respiraţia i-a devenit  brusc, sacadată. - Aoleu, e cineva  însărcinat! Alex? Rares? - Ăştia sunt fii tăi de sex masculin, în teorie nu pot rămâne însărcinaţi deci, încearcă să  reţii mai mult aer în plămâni, te rog! E pentru Dodo. - A, bine, pentru, Dodo... Adică? Vrei să îi dai bobiţe cu biberonul? - Nu, nu, trebuie să îi dăm apă cu biberonul să nu-şi murdărească bărbiţa, m-a certat o concursionistă de asta că i-am îngălbenit barba. - Ce e aia o concursionistă? - mă întreabă jupânul cu tonul lui de scărpinat în cap. - O contorsionistă a concursurilor canine, dragă. E ceva la care am început să aspir brusc de când am înţeles că Dodo are potenţial. - Aha! Şi toate astea s-au întâmplat în doar trei ore de când lipsesc de acasă?   - Ehe, jupâne, în trei ore câte vieţi nu se fac şi se desfac... - A, să nu trecem la ameninţări, pare să…

La un moment dat, am observat că nu toţi shihtzuiţii sunt atât de murdari ca Dodoşenia.
Cei mai mulţi erau cu părul în ordine, cu fundiţe şi fără scaieţi pe coadă. Mi-am dat seama că trebuie să mă informez neaparat, când ăsta mic a început să cadă la fiecare doi paşi împiedicându-se în propriile cosiţe.
- A, zice o doamnă cu o shiţucă mică şi delicată ca o păpădie. Trebuie să mergeţi cu el,  o dată la două săptămâni la tuns, spălat şi coafat. Apoi trebuie să-i daţi apă cu biberonul, vedeţi cum toată bărbiţa a început să se îngălbenească? Asta înseamnă că îi daţi să lingă apa, nu-i aşa? face spre mine, brusc, cu un ton acuzator.
- De fapt, nu o linge, o lipăie, de fapt nici n-o lipăie, se aruncă în tigaia cu apă ca un taur în mijlocul cirezii. De când îl am pe el nu mai spăl pe jos în mod tradiţional, ci în shiţui style, e un mop extrem de eficient, mai ales pentru colţuri. Aţi observat şi dumneavostră cred, îi spun pe un ton complice.
- Oh, nici vorbă, se ofensează madam, instant, Ber…

Dacă apuci să fii mamă chiar şi o singură dată, rămâi cu instinctul matern activat pentru totdeauna. Îl mai bagi tu pe avarie cât se duc başbuzicii pe la casele lor dar asta nu înseamnă că nu ştii imediat când un puiuţ, de oricare rasă o fi el, a rămas singur prin boscheţi.
Aşa că, ieri, când m-am întors acasă un piuit suspect ca tonalitate, mi-a zgândărit instinctul despre care spuneam. Dă-i şi caută, dă-i şi te uită, într-un sfârşit, găsesc un prichindel maro care ţipa disperat. L-am păzit din ochi vreo  trei ore bune, sperând că, aşa cum l-am auzit eu de după termopane o să-l audă şi  rătăcită de maică-sa, dar ţi-ai găsit! 
Ştiam că puişorii trebuie lăsaţi  în locul în care îi găseşti dar cum era deja noapte am considerat că o să aibă mai multe şanse dacă îl iau în casă. I-am făcut culcuş într-o cutiuţă de carton şi-ntr-un târziu a  adormit cuminţel. Dimineaţă, chiar, foarte de dimineaţă aud un strigăt disperat pe care fara sa stiu cum, l-am identificat, era o mamă, fix, sub ferea…

Când vine vorba de mâncare, Nătăfleaţă străluceşte de inteligenţă. Nu mestecă, să nu piardă timp, aspiră. În prima seară  crezând că blănosul stătuse nemâncat, l-am “compătimit” cu patru castroane de bobiţe pe care le-a aspirat într-un ritm năucitor. În timp ce-i umpleam al cincilea castron au început să mă roadă nişte bănuieli mai tare decât pantofii şi m-am oprit.
   Au urmat zile intense de căutări despre cum trebuie să te comporţi cu un pedigrist flămând şi-am aflat că toată rasa lor e aşa hămesită şi dacă nu eşti atent cu gramajul  devin nişte chestii pe care nu mai reuşeşti să le scoţi la plimbare pentru că nu ştii de unde să le apuci.  Rasa a fost creată la comandă, se voia un câine atât de mândru şi îngâmfat cât să se asorteze cu atmosfera dormitoarelor imperiale, un câine leu, aşa cum presupuneau chinezii că o fi un leu  că de văzut nu văzuseră încă unul  în carne şi oase.  Cam ca în bancul ăla: - Chineze, ai văzut leu? - Eiii, n-am văzut dar cred că seamănă cu o maimuţă sau…

La vârsta mea, oamenii fac lucruri trăsnite. Sar cu paraşuta, îşi fac selfie-uri cu grizzly împăiaţi sau mai puţin împăiaţi, îşi cumpără rulote, ies la pensie (norocoşii), cresc nepoţi, fluturi de varză, eu, ce să fac dacă nu-mi doresc deocamdată să sar cu paraşuta? Mi-am mai luat un căţel, ce vă închipuiaţi? 
Din aprilie, densitatea populaţiei canine pe metru pătrat a depăşit, densitatea populaţie umane pe acelaşi metru pătrat. Cine, de ce, cum aşa, te-ai ţăcănit sunt întrebări care vin pe buze spontan şi apun la fel cum vin, în lipsă de răspunsuri.  S-a întâmplat şi gata! Un alt crăcănat blănos, a intrat pe uşa casei noastre  şi rămas a fost.  Dacă în cazul lui Lus von Pluş  şi a Veveriţei, nobleţea ţinea de caracter, individul în chestiune a venit cu pedigreeul atârnat de vârful cozii lui de Shihtzu care este. Ne-am chinuit mult cu numele că e cam greu să găseşti un nume dacă nu poţi privi câinele în ochi  iar pe el nu reuşeşti să-l priveşti în ochi decât după ce-i faci trei moţuri…