Treceți la conținutul principal

Postări

Mama cuiva

Dacă apuci să fii mamă chiar şi o singură dată, rămâi cu instinctul matern activat pentru totdeauna. Îl mai bagi tu pe avarie cât se duc başbuzicii pe la casele lor dar asta nu înseamnă că nu ştii imediat când un puiuţ, de oricare rasă o fi el, a rămas singur prin boscheţi.
Aşa că, ieri, când m-am întors acasă un piuit suspect ca tonalitate, mi-a zgândărit instinctul despre care spuneam. Dă-i şi caută, dă-i şi te uită, într-un sfârşit, găsesc un prichindel maro care ţipa disperat. L-am păzit din ochi vreo  trei ore bune, sperând că, aşa cum l-am auzit eu de după termopane o să-l audă şi  rătăcită de maică-sa, dar ţi-ai găsit! 
Ştiam că puişorii trebuie lăsaţi  în locul în care îi găseşti dar cum era deja noapte am considerat că o să aibă mai multe şanse dacă îl iau în casă. I-am făcut culcuş într-o cutiuţă de carton şi-ntr-un târziu a  adormit cuminţel. Dimineaţă, chiar, foarte de dimineaţă aud un strigăt disperat pe care fara sa stiu cum, l-am identificat, era o mamă, fix, sub ferea…
Trimiteți un comentariu
citeşte mai mult...
Postări recente

Cat mananca un shih-tzu

Când vine vorba de mâncare, Nătăfleaţă străluceşte de inteligenţă. Nu mestecă, să nu piardă timp, aspiră. În prima seară  crezând că blănosul stătuse nemâncat, l-am “compătimit” cu patru castroane de bobiţe pe care le-a aspirat într-un ritm năucitor. În timp ce-i umpleam al cincilea castron au început să mă roadă nişte bănuieli mai tare decât pantofii şi m-am oprit.
   Au urmat zile intense de căutări despre cum trebuie să te comporţi cu un pedigrist flămând şi-am aflat că toată rasa lor e aşa hămesită şi dacă nu eşti atent cu gramajul  devin nişte chestii pe care nu mai reuşeşti să le scoţi la plimbare pentru că nu ştii de unde să le apuci.  Rasa a fost creată la comandă, se voia un câine atât de mândru şi îngâmfat cât să se asorteze cu atmosfera dormitoarelor imperiale, un câine leu, aşa cum presupuneau chinezii că o fi un leu  că de văzut nu văzuseră încă unul  în carne şi oase.  Cam ca în bancul ăla: - Chineze, ai văzut leu? - Eiii, n-am văzut dar cred că seamănă cu o maimuţă sau…
4 comentarii
citeşte mai mult...

Alta belea ...

La vârsta mea, oamenii fac lucruri trăsnite. Sar cu paraşuta, îşi fac selfie-uri cu grizzly împăiaţi sau mai puţin împăiaţi, îşi cumpără rulote, ies la pensie (norocoşii), cresc nepoţi, fluturi de varză, eu, ce să fac dacă nu-mi doresc deocamdată să sar cu paraşuta? Mi-am mai luat un căţel, ce vă închipuiaţi? 
Din aprilie, densitatea populaţiei canine pe metru pătrat a depăşit, densitatea populaţie umane pe acelaşi metru pătrat. Cine, de ce, cum aşa, te-ai ţăcănit sunt întrebări care vin pe buze spontan şi apun la fel cum vin, în lipsă de răspunsuri.  S-a întâmplat şi gata! Un alt crăcănat blănos, a intrat pe uşa casei noastre  şi rămas a fost.  Dacă în cazul lui Lus von Pluş  şi a Veveriţei, nobleţea ţinea de caracter, individul în chestiune a venit cu pedigreeul atârnat de vârful cozii lui de Shihtzu care este. Ne-am chinuit mult cu numele că e cam greu să găseşti un nume dacă nu poţi privi câinele în ochi  iar pe el nu reuşeşti să-l priveşti în ochi decât după ce-i faci trei moţuri…
4 comentarii
citeşte mai mult...

De pe o frecventa

Jupânul a cumpărat un televizor uriaş şi l-a agăţat în sufragerie.  Deschizi uşa şi gata, televizorul se învolburează, se învârtejează şi zbang! te trezeşti pe o plajă tropicală sau pe un vârf de munte semeţ, pe malul unui lac incredibil de albastru, pe coasta amalfitantă sau în tramvaiul ăla galben din Lisabona.  Orice îţi doreşti e acolo la o zvârlitură de  telecomandă. Eu prefer hamacul ăla galben, îl ştiţi ... şi sunetul fâş- pâş al oceanului. Fâş, pâş, fâş, pâş şi eu mă legăn... Stau acolo până cineva rămas în casă strigă de foame. În cosecinţă de cerinţă  fac zapping care e ceva ca un sap-ing pe telecomandă şi găsesc o emisiune cu bucătari deştepţi care se întrec în zornăit de polonice. Las flămânzii casei să viseze la cireşele de pe tort şi eu plec la piscină, exact, la măsuţa aia cu pahare cu umbreluţe. Televizorul meu e atât de mare şi deştept încât ştie mai bine decât mine ce ar putea să mă intereseze. Are o funcţie de deşteptăciune super smart pe care o poţi dezactiva la o…
Trimiteți un comentariu
citeşte mai mult...

Despre cafea si dusul la toaleta

O risipă importantă de bani  în călătoriile prin Italia ar putea fi provocată de o cerinţă pe care n-o s-o puteţi ignora şi anume, dusul la toaletă.  Cu un euro de persoană, atât cât costă sa intrati la baile publice, mai bine căutaţi un bar, beţi o cafea şi folosiţi  toaleta barului respectiv.  Sufăr de o formă de rasism moderat, încerc din răsputeri să mă tratez dar până îmi iese vă recomand cu ardoare să evitaţi barurile chinezeşti. Nu e simplu, le-au cumpărat aproape pe toate dar dacă insistaţi o să mai găsiţi şi baruri neaoşe. Principalul motiv pentru care spun asta se referă la curăţenie, barurile şi localurile chinezeşti  lasă mult de dorit în privinţa asta.
 Băutul cafelei în Italia e o chestie serioasă, nimeni nu glumeşte cu asta.  Dis de dimineaţă se beau trei cafele: una, acasă, imediat după trezire, alta, la barul cel mai apropiat de casă, următoarea la barul cel mai apropiat de locul  de muncă, apoi, ta-tam! pe la 10,00 se aude, din nou, zdrăngănit de ceşti,  încă una, i…
Trimiteți un comentariu
citeşte mai mult...

Lehamite

Campania  de denigrare a românilor a trecut de la ziare, ştirile alarmante de la ora 5, unde orice infractor de altă naţionalitate rămâne ”un infractor” dar când e vorba de un român, vine numit român de la începutul ştirii, a trecut spuneam, la filme.
 E greu să găseşti un film italian contemporan în care rolul personajului prost, murdar şi hoţ să nu fie rezervat- românului.
Aseară am văzut un film  "Tonno spiaggiato" - in traducere “Un peşte(ton) pe uscat”,  făcut de un băiat tânăr care şi-a făcut vânt de pe youtube direct în studiourile cinematografice, Franc Matano e numele lui. Comedioară începe ca o furtună într-un păhărel de ţuică şi  ajunge inevitabil la personajul Antonela, românca.
Scena începe cam aşa:
Trei femei vorbesc cu personajul principal, jucat chiar de Franc Matano ăsta, care  se preface a fi preot:
Gazda prezintă preotului musafirele sale:
- Ea e Dora.
- A, Dora, bucuros să te cunosc, răspunde preotul.
- Ea e româncă, continuă gazda, prezentând-o pe următo…
2 comentarii
citeşte mai mult...

La umbra ficusului cresc viteji

Odată cu înaintarea în vârstă, unora li se întâmplă să chelească, altora să facă burtă, Georgel nici una, nici alta, începu să facă salturi temporale.   Şi doar, trecuse cu destulă uşurinţă peste celelalte etape ale vieţii, nimic nu prevestea că tocmai vârsta care ar fi trebuit să-i aducă tihnă şi înţelepciune să-l arunce nemilos în misterioasa şi învolburata încrengătură a liniilor temporale. Niciodată nu se simţise atât de speriat, avea nevoie de ajutor, avea nevoie de cineva care să înţeleagă ce i se întâmplă.      De aceea, uitându-se, când într-o parte când în alta,  cu mare atenţie să nu fie văzut, sună, la uşa unei case vechi,  în dreptul inscripţiei cu numele dr. Mihai Viteazul, specialist în probleme psihice, psihotronice normale şi paranormale. Uşa se deschise cu un clic absolut banal, lăsând vederii o sală de aşteptare care nu oferea mai multe indicii decât clicul uşii.  O voce care părea să vină din tavan îl invită să înainteze: - Poftiţi, vă rog, următorul! - Bună z…
Trimiteți un comentariu
citeşte mai mult...