Treceți la conținutul principal

Postări

Florenta aproape gratis

Oricum aş numi-o, Florenţa sau Firenze( sună bine şi Firenze de Florenţa) se afla de mult pe lista mea cu locuri de vizitat. Pentru că am putut să-i dedic doar două zile, eu, care sunt o neorganizată patentată, de data asta am decis să mă organizez: am croit un  intinerariu care să demonstreze că nu-ţi trebuie nici mulţi bani şi nici mult timp să fugi de acasă, cu folos. Mai ales când ai la dispoziţie trenuri care merg cu 240 de km la oră numai dacă stă fochistul pe feisbuc, altfel prinde fără efort şi 300 la oră.

 Niţel ghinion am avut în ce priveşte timpul, a plouat continuu, astfel toate minunăţiile Florenţei au avut o tentă roz căci aşa de vedea de sub umbreluţa mea roşie, entuziasmul meu a adăugat mici oaze de zâmbet şi soare, numai bune de tras sufletul.
Florenţa, cum cred că deja aţi auzit sau văzut e un muzeu în aer liber, de fapt, orice colţ, orice străduţă, orice clădire pulsează, orice piatră spune poveşti de adormit oameni dornici de frumos.  Pe florentini i-am perceput c…
Postări recente

Ne mai intoarcem la inmormântari

Din microbuzul cu care merg spre Vaslui lipseşte doar mileul croşetat de pe televizor.  Televizorul e de la firmă, mocheta gri petrol şi perdeluţele maro le-a ales nevasta şefului, Şefiţa, o alintă şoferul suspect de afectuos. Bagă cu bluetooth-ul filme româneşti “că nu se vede scrisul până-n spate”. - Nu se mănăncă în maşină, vă rugăm frumos, nici pe caz de diabet sau alte boli pentru că o să oprim peste o oră la popas şi acolo puteţi lua tot ce doriţi plus cafeaua, sucul sau ceaiul pe care le oferim de la firmă. Nu toate trei, doar unu’, adică dacă iei ceai, nu mai iei cafea, să fim clari. Avem pe cineva cu alergie la căţel mic? Vă întreb pentru că avem o doamnă care vrea să ajungă cu căţelul la Focşani. Sunteţi de acord?  A, nu ne opunem? Foarte bine! Aşa, deci, doamnă sunteţi  foarte norocoasă, lăsaţi cuşca pe coridor să pot vedea că nu îl extrageţi prin microbuz şi, vă rog, 50 de lei să-i tăiem bilet. Doamna cu căţelul e bucuroasă şi promite recunoştinţă veşnică firmei, şoferul…

Demagnetizarea

Îmi spusese mie astroloaga că Jupiter e retrogad în Scorpion dar cum era să ghicesc că din cauza asta nu o să-mi mai intre cardul în bancomat. 
Mă duc repede la bancă să anunţ întâmplarea că până la Jupiter n-aveam benzină şi cum vă spuneam nici cu ce să cumpăr. Dau peste o funcţionară  foarte drăguţă care îmi zice: - Ah, poate trebuie făcută vreo actualizare de date, ia să vedem. A spus-o atât de senin şi sigură pe sine încât am început şi eu să cred că dacă îmi adaugă o adresă de email la fişă, o să începă să alunece cartea în bancomat, minune care, evident, nu s-a întâmplat.  Atunci a venit şefa care a priceput repede că aveau de-a face cu un card demagnetizat drept pentru care a fost tăiat cu foarfecul şi zvârlit pe altarul lui Jupiter iar mie mi-a fost înmânat un alt card mai albastru şi nici măcar lucios. Totuşi sunt convinsă că şi Mercur şi-a băgat coada. Am să întreb astroloaga care-i planeta care  se ocupă mai des de demagnetizări că şi eu mă simt, oarecum. Demagnetizată. Su…

Norocoasa

Eu sunt chiar norocoasă de felul meu. Pot să fac o mulţime de chestii interesante la care ceilalţi locuitori ai casei nici nu visează măcar. Am un fel de super puteri care s-au agăţat de mine pe motiv de disponibilitate. Că aşa-s eu,  disponibilă şi omiprezentă. Ca pătrunjelul. Nu vă imaginaţi că am trei capete sau arunc flăcări pe nas dar ştiu să bag rufe în mașina de spălat, le scot, le înșir, le strâng, le calc apoi le așez împăturite frumos in dulapuri şi toate astea fără ca ceilalți să își dea seama. Nimeni din  familia mea nu pare interesat de circuitul cămășilor în natură. E drept, nici  circuitul altor obiecte vestimentare nu suscită nici o fărâmă de curiozitate. Ba, dacă e să fiu corectă, când e vorba de şosete, transportul până la maşina de spălat e asigurat de patrupedul blănos.  E foarte talentat, probabil că ar putea să îşi dea doctoratul cu vreo teză despre dinamica şosetelor. Băieţii îi zic şosetarul şi sunt convinşi că ar putea să găsească drogurile pe care le ascund …

Sufletul casei

Cu câţiva ani în urmă, când încă stăteam în chirie şi noi şi  sicilienii de deasupra ajunsesem la concluzia că a venit vremea să ne cumpărăm o casă a noastră.  Noi pe a noastră, ei pe a lor, evident. Într-una din vizitele organizate de agenţia imobiliară, dăm, eu şi jupănul, peste o casă imensă, mult prea mare pentru efectivul de care dispunem, foarte potrivită, în schimb, pentru ei care au: trei copii, o soacră, doi papagali, trei mîţe şi patru broaşte ţestoase aşa că urc să-i spun. Vecina, îmi deschide veselă ca o cintezoaică cum e  de felul ei, când deschid discuţia despre posibila viitoare casă, o văd că devine, brusc speriată şi cu privirea împrăştiată prin colţuri îmi face semn disperată să ieşim. Până să- şi găsească cheile îmi trec prin cap tot felul de gânduri. O fi având vreun amant ascuns în şifonier? Papagalii scot vorba din casă? Ieşim şi pe scara scărilor,controlând dacă a închis bine uşa de la apartament, îmi spune în şoaptă: - Ştii, nu e bine să ne audă casa. - Da, fa…

Cod rosu de stele

În Ţara DeDragului din ValeDixit.  Cartea a treia
Când am văzut ploaia de stele m-am fâstâcit mai tare decât mă fâstâcesc de obicei. Pe mine mă plăteşte satul să strâng stele. Să le pun deoparte pentru zile negre. Şi eu le pun.  Le culeg, vorbesc cu ele, le spun că nu trebuie să le fie frică că Susul şi Josul nu-s despărţite de nimic şi oricând se pot întoarce dacă asta-şi doresc. La urma urmei, nimeni nu poate dovedi că Josul nu-i Susul cu Josu-n Sus sau Susul nu-i  Josul cu Susul-n Jos, nu-i aşa?  Şi ele se pun pe râs. Aţi auzit vreodată o stea râzând?  Seamănă foarte mult cu râsul de furnică pitică. E la fel de cristalin.  Imediat ce termină de chicotit le îmbii să-şi aleagă sertăraşul. Eh, numai că, aici, totul devine mai complicat. De obicei, stelele mari vor să stea în sertăraşe mici chiar dacă asta face să le mai rămână câte-o danteluţă pe dinafară, iar cele mici zic că se simt prea singure în cutiile mari.  Aţi văzut vreodată două veveriţe măsurându-şi  codiţele? Sunt la fel…

Orvieto, mon amour

Ce zi, ce zi! Sunt atât de plină de întâmplări şi frumos încât am doar două alegeri: ori încep să turui ca o moară stricată, ori tac despre ziua asta pentru totdeauna. Cum nu ştiu să tac, încerc să povestesc. E drept că nu prea  ştiu nici să povestesc dar tot e mai uşor decât să tac.
Chiar daca in grabă şi de pe gemuleţul maşinii, energia miraculoasă a Toscanei îţi picură pe dinăuntru precum mierea pe mustaţa ursului.
 E jumătatea lui decembrie şi dealurile line încă îşi permit să păstreze culoarea roşcată de toamnă tihnită de parcă sunt pe cale să abolească desfrunzirea. Peteci mari de iarbă verde- adolescent amestecă culorile într-o nebunie care răstoarnă simţurile.
Timp de-o poză agăţată într-un măslin de benzinărie că hop! am şi trecut în Umbria.


Altă energie, altă poveste, altă frumuseţe!
Hotărâsem să nu-mi obosesc jupânul prea tare şi să “rup” drumul spre Napoli, în două etape şi cu degetul pe jumatatea hărţilor googloase am găsit un orăşel al cărui principal punct de atracţie …