Scaietisme

Cu carantina asta mai aveau puţin şi-o luau căţeii razna.  În fiecare zi se aşezau lângă uşă şi aşteptau să sune careva la sonerie. 



Azi aşa, mâine aşa, cum nici poştaşul nu a mai trecut vreo lună, Von Pluş de Luş începuse să îi explice lui Dodofleaţă cum se apasă pe butonul soneriei, căci: - Lipsa suspansului la umani dă rezultate dezastruoase, ascultă-mă pe mine! - Şerioş, întrebă Dodo încercând să se asigure că Luş nu-l păcăleşte din nou. - Crede-mă, în 15 ani nu i-a înviorat nimic mai mult decât facturile aduse de poştaş. De aia, nici nu latru la el, nu ştiu dacă ai observat! - Ce să observe, balonul ăsta de păr, umflat, se bagă şi Riţa în discuţie, privind dispreţuitor spre Dodo. A început să-i crească păr şi pe limbă, jur!

- Nu e adevărat, nu e adevărat, eşti rea, uite, uite, nu am nimic pe limbă! Mami, mami Riţa zice că am păr pe limbă...
- Dodofleaţă, bagă limba înauntru că ţi-o mănâncă pisica, mă bag şi eu fără să ştiu în ce mă bag. -Aşa, du-te, cu pârâtul la mama! Antipatic…

Între timp, mi s-au creat nişte punţi neuronale noi, deschid siteurile cu metrica coronovirusului mai des decât clipesc, multe alte punţi, mai ales cele care mă trezeau şi mă trimiteau la muncă s-au atrofiat şi mă aşteapt să cadă.  Nu se aude nimic din zona lor. Cine ştie ce-o să mă fac când vor deschide ăştia tot.
&&&
De la o vreme, avem mai multe radiografii decât poze în albumul de familie.
&&&
Ieri, m-am plimbat prin Veneţia. Voiam să o mai văd încă o dată, aşa, goală, fragilă, maiestuoasă, cu gondolele aliniate  la buza canalului, străduţe pustii şi canalele prezidate de pescăruşi.






După ce am umblat din pod în pod, exaltată, am încălecat şi pe un vaporaş să simulez  zborul la firul apei.


Veneţienii între ei se simt aproape stingheri şi dezorientaţi. Dacă te opreşti să fotografiezi câte ceva se uită cu speranţă la tine.  Poate eşti o turistă, poate s-a terminat lokădanul ăsta care i-a lăsat prea brusc, singuri, cu nevoile lor.
Un bătrân sprijinit pe un rol…

M-am gândit că dacă l-aş fi lăsat să doarmă, ar fi putut să-şi înceapă viaţa socială cu  mentalitate de învins, aşa că l-am rostogolit din poală, direct, sub privirile necruţătoare ale spectatorilor.
Concursul nu era complicat, trebuia să treci prin faţa juriului în pas alert şi cu nasul cât mai pe sus.  Mie, în ultimul timp nu prea îmi stă nimic în sus dar Dodoşenia are mereu atitudine de paşă plictisit de adulaţia curtenilor aşa că, a executat proba  fără măcar să bage de seamă că a executat-o.


Apoi, netam-nesam, juraţii l-au înhăţat, l-au pus pe masă şi au început să mi-l pipăie peste tot, inclusiv sub coadă, inclusiv în gură, unde au constatat că aşezarea dinţilor e conformă cu astrele pedigriului.  Au urmat ceilalţi concurenţi, care mai mare, care mai mic, inclusiv madam cu câinii  din cuşcă.


Cât am mai mâncat nişte gogoşi, cât ne-am mai uitat la diverse scheme de făcut pipi, hop, se anunţă în difuzoare că Dodofleaţă a trecut în semifinală.
Ete, pentru varianta asta nu eram pregă…

Zis şi făcut, la prima ocazie, a se citi primul concurs, ne-am spălat, ne-am pus balsam, ne-am scos nişte scaieţi din mustaţă( numai el, ce va închipuiţi) şi-am plecat încrezători direct spre podium. Domnişoara Riţa a refuzat cu îndârjire să meargă, Luş nici măcar nu s-a obosit să ne privească din subpatul unde se retrage atunci când e foarte hotărăt.

Dodofleaţă e încă în faza în care nu-mi refuză nimic, merge cu mine pînă-n pânzele albe, cu condiţia ca pânzele albe să nu se afle la mai mult jumătate de kilometru.

Am ajuns când organizatorii întindeau aţe, pancarte, afişe aşa că, am avut timp să socializăm şi să îi lingem pe picioare(numai el, ce vă închipuiţi) pe toţi cei prezenţi.

O buldoagă de mărimea unei vinete turceşti, un bichon îmbrăcat c-o cravată de marinel, doi pitbuli cu alură de cerberi, alţi prichindei cu rasă şi atitudine incertă, se citea în tremurul cozii că erau toţi, ca şi noi, la prima încercare.

Într-un colţ îndepărtat se vedea totuşi o agitaţie mai simandicoasă…

Ar fi putut fi începutul unei  o noi etape dacă ... 
Jupânul nu ar fi atât de refractar la noutăţi. Când i-am spus să cumpere un biberon în drum spre casă, respiraţia i-a devenit  brusc, sacadată. - Aoleu, e cineva  însărcinat! Alex? Rares? - Ăştia sunt fii tăi de sex masculin, în teorie nu pot rămâne însărcinaţi deci, încearcă să  reţii mai mult aer în plămâni, te rog! E pentru Dodo. - A, bine, pentru, Dodo... Adică? Vrei să îi dai bobiţe cu biberonul? - Nu, nu, trebuie să îi dăm apă cu biberonul să nu-şi murdărească bărbiţa, m-a certat o concursionistă de asta că i-am îngălbenit barba. - Ce e aia o concursionistă? - mă întreabă jupânul cu tonul lui de scărpinat în cap. - O contorsionistă a concursurilor canine, dragă. E ceva la care am început să aspir brusc de când am înţeles că Dodo are potenţial. - Aha! Şi toate astea s-au întâmplat în doar trei ore de când lipsesc de acasă?   - Ehe, jupâne, în trei ore câte vieţi nu se fac şi se desfac... - A, să nu trecem la ameninţări, pare să…

La un moment dat, am observat că nu toţi shihtzuiţii sunt atât de murdari ca Dodoşenia.
Cei mai mulţi erau cu părul în ordine, cu fundiţe şi fără scaieţi pe coadă. Mi-am dat seama că trebuie să mă informez neaparat, când ăsta mic a început să cadă la fiecare doi paşi împiedicându-se în propriile cosiţe.
- A, zice o doamnă cu o shiţucă mică şi delicată ca o păpădie. Trebuie să mergeţi cu el,  o dată la două săptămâni la tuns, spălat şi coafat. Apoi trebuie să-i daţi apă cu biberonul, vedeţi cum toată bărbiţa a început să se îngălbenească? Asta înseamnă că îi daţi să lingă apa, nu-i aşa? face spre mine, brusc, cu un ton acuzator.
- De fapt, nu o linge, o lipăie, de fapt nici n-o lipăie, se aruncă în tigaia cu apă ca un taur în mijlocul cirezii. De când îl am pe el nu mai spăl pe jos în mod tradiţional, ci în shiţui style, e un mop extrem de eficient, mai ales pentru colţuri. Aţi observat şi dumneavostră cred, îi spun pe un ton complice.
- Oh, nici vorbă, se ofensează madam, instant, Ber…