Prin lumile lui Liviu Nanu

Liviu NanuAcest text nu e o recenzie de carte ci doar un rezumat despre ce a înţeles cititorul, adică eu, din ce a scris autorul, adică Liviu Nanu, semnalat în agenda mea telefonică drept LivNanuagonia, totul legat să încapă pe un singur rând.

Zilele trecute am avut ocazia să ne vedem chiar dacă fugitiv, în sens vizual adică, Liviu fugea mâncând pământul după vaporaş iar eu dădeam dezdemonă din batistuţă la mal, dar a fost suficient să înţelegem că suntem exact aşa cum ne gândeam noi că suntem, când ne citeam pe Agonia, adică nişte persoane cool, vorba tiktokiştilor.

Important e că, aşa, am intrat în posesia celei mai recente cărţi a lui, Ziua P(r)ostului şi  dacă nu ar fi insinuat o provocare în autograful însoţitor poate nu mă urneam să demonstrez că nu pot adormi cu creionul în mână, că eu aşa citesc cărţi în ultimul timp doar- doar ‘oi păcăli Alzheimerul să treacă pe partea cealaltă când mă vede.

autograf LiviuNanu

Personajele din seria Cărciuma lui Bicuţă populează şi acest ultim volum şi alegerea de a-l numi diferit mă face să cred că Liviu vrea să se simtă liber să schimbe forma, ritmul, eliminând aparent linia de continuitate a unei serii care restrânge, constrânge autorul să rămână pe un singur palier.

 Bineînţeles că asta e o supoziţie personală ar putea să nu aibă nicio confirmare în planurile lui Liviu dar aşa cum spuneam, eu sunt cititorul în relatarea asta şi pot face şi spune tot ce-mi trece prin cap, autorului nu-i mai rămâne decât să-şi frângă mâinile disperat, cartea nu-i mai aparţine.

Ceea ce e însă sigur e talentul lui Liviu de a crea şi gestiona personaje. Nu vrea să le trimită acasă, e aproape discret, le lasă să scotă singure din casă ce vor să scoată, de la băutură la probleme cu nevestele sau fiii care trebuie susţinuţi în acţiunile manageriale aşa că, le-a creat un spaţiu care, de fapt, nici nu mai pare inventat pentru că a trecut botezul altor cărţi, e deja un spaţiu care a început să se materializeze acolo, undeva, la o periferie de oraş.

Bicuţă, cârciumarul  destul de “cârciumspect” de felul lui, le găzduieşte orice fel de poveste, fără cenzură, căci acolo unde sunt poveşti sunt şi clienţi, nu e urmă de îndoială.

Deşi toate personajele sunt excelent schiţate, Poetul a devenit personajul meu preferat imediat după ce a emanat fraza de mare inspiraţie care mă urmăreşte şi acum:

“Realitatea îţi apare uneori ca un muc pe reverul cămăşii”.

Nimic nu a mai fost la fel după afirmaţia asta, am putut să înţeleg aproape tactil discuţiile despre bolile sănătoase, despre tonurile de apel cu Aleluia, despre călugărit ca formă de depresie, despre vocile interioare care pot să te ridice sau să te coboare mai ceva ca un lift nărăvaş.

E o carte pe care am citit-o cu mare plăcere, o mică bijuterie plină de umor, aştept cu nerăbdare alte poveşti din cârciumă sau de oriunde, dragă Liviu.


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Shi- Xiang- Xia

Concursul leusteanului de diasporă - “Ba, al meu e mai frumos”

Barbat cu masină