Scaietisme

In Ţara DeDragului din Vale Dixit. Cartea a Cincea  De când se aflase că-i miros lui Tifone picioarele, lui Lili cea Roz nu prea îi mai venea să glumească. Încropi un lighean dintr-un fund de butoi şi-ncepu să testeze diferite licori  găsite în camara lui Lili cea Verde. Când una din licori sfârâia, Tifone trebuia să bage şi al doilea picior când nu sfârâia, trebuia să-l scoată şi să aştepte următorul amestec. Aşa se făcu că, un picior sfârâia intermitent în timp ce celălalt stătea nepăsător şi privea toată isprava. Am uitat să vă spun că picioarele lui Tifone se comportau precum două entităţi separate, de aceea le şi numise Plic şi Poc după zgomotul pe care îl făceau atunci când păşea.   Uriaşul se topea ori de câte ori Lili Roz îi stătea prin preajmă, ar fi întors pădurea cu fundul în sus dacă ea, aşa, ar fi dorit.  Se spune că, vrând să glumească cu el, aceasta i-a cerut luna de pe cer să o agaţe în peşteră şi că imediat în noaptea următoare Tifone ar fi fost...

În Ţara DeDragului din Vale Dixit. Cartea a Patra De fapt, pe mine mă cheamă Artemisa, dar l-am văzut pe Igor cum ofta la filmele Lollobrigidei aşa că  nu m-am supărat când a început să mă strige Gina. Îl cunosc de când era foarte mic şi visa să-şi facă o casă pe lună apoi,când i-am adus  o trompetă rătăcită cine ştie cum, a zis că e un semn şi că va deveni mai faimos ca Louis Amstrong, deşi, la vremea aceea, tânără şi în putere, c-o simplă lovitură de coadă l-aş fi zvârlit drept în cârca lunii şi tot satul ar fi avut de câştigat. Igor nu are ureche muzicală, să nu-i spuneţi că v-am zis. Din cauza asta, eram gata să dau în depresie. Când se apuca să sune în trompetă, îmi săreau ciocănelele pe timpan şi- mi clănţăneau falenele de ziceai că am friguri galbene. E drept că am scăpat de păduchi pentru totdeauna dar dacă m-ai fi pus să aleg, sincer, aş fi ales să rămân păduchioasă. Noroc de Tobias că a înţeles ce mi se întâmplă şi mi-a făcut nişte dopuri de urechi din...

În Ţara DeDragului din ValeDixit.  Cartea a treia Când am văzut ploaia de stele m-am fâstâcit mai tare decât mă fâstâcesc de obicei. Pe mine mă plăteşte satul să strâng stele. Să le pun deoparte pentru zile negre. Şi eu le pun.  Le culeg, vorbesc cu ele, le spun că nu trebuie să le fie frică că Susul şi Josul nu-s despărţite de nimic şi oricând se pot întoarce dacă asta-şi doresc. La urma urmei, nimeni nu poate dovedi că Josul nu-i Susul cu Josu-n Sus sau Susul nu-i  Josul cu Susul-n Jos, nu-i aşa?  Şi ele se pun pe râs. Aţi auzit vreodată o stea râzând?  Seamănă foarte mult cu râsul de furnică pitică. E la fel de cristalin.  Imediat ce termină de chicotit le îmbii să-şi aleagă sertăraşul. Eh, numai că, aici, totul devine mai complicat. De obicei, stelele mari vor să stea în sertăraşe mici chiar dacă asta face să le mai rămână câte-o danteluţă pe dinafară, iar cele mici zic că se simt prea singure în cutiile mari.  Aţi văzut vreodat...

În tara DeDragului din Vale Dixit. Cartea a doua Întâmplările din  seara în care a dispărut luna au fost de-a dreptul înfricoşătoare şi despre ele aş vrea să povestesc, domnule judecător. De obicei, după ce mulg balena îmi place să stau în fotoliul meu cu scriciolici şi să mă uit prin trompetă la stele.  Asta am făcut şi în seara aceea. M-am aşezat, mi-am potrivit păturica peste genunchi, am lăsat să mă cuprindă fericirea până aproape de urechi şi-abia apoi am întins mâna după trompetă, altfel nu e chip s-o prind, bat-o să bată de trompetă, când sunt supărat se ascunde de n-o mai găsesc cu zilele, face mai multe hachiţe decât o babă la măritat.  Deci, iau trompeta o pun  la ochi, prind în cătare Carul Mare, deschid ochii şi... beznă! Nimic! La început am crezut c-oi fi băgat muştiucul trompetei în ureche că  mi se mai întâmplă când sunt emoţionat dar acum nu aveam niciun motiv să fiu emoţionat şi ca drept urmare nici nu eram. Beznă- beznă, cum spuneam, ş-undeva...

Ce s-a întâmplat cu luna?  Dixit. Prima carte Bre, ce zi încurcată!  Întîi nu mi-am găsit ochelarii, apoi protezele, apoi ciupicii norocoşi fără de care pescuiesc numai plătici şi sticle de Coca Cola, apoi dragocăruţa lăsată de babă fără zeamă de varză...  Când în sfărşit m-am pornit, dau să arunc năvodul, ia Caru’Mare de unde nu-i.  Da’ de fapt, ce spun eu Carul Mare, nu era nici cel mititel şi nici vreo altă stea, cerul era mai ştirb decât prostul satului. De Lună n-am făcut mare caz pentru că mai are obiceiul să stea la fursecuri însă după un timp am început să intru la idei. Dacă i-aş fi spus babei despre întîmplarea aceasta nemaipomenit de ciudată, m-ar fi pus să-mi şterg ochelarii, ceea ce am şi făcut dar asta nu a schimbat situaţia.  Am aruncat năvodul, aşa, pe întuneric, pentru că e mai bine să mă duc acasă c-o plătică decât cu poveşti pe care nu le cred nici eu dacă e să recunosc cinstit. M-am aplecat după năvod şi imediat mi ...

Am descoperit blogul unui tip super meseriaş. Omul ăsta ştie tot despre tot!  Despre viaţă, despre natură, despre cum să dormi, despre cum să mănânci, despre cum şi când e bine să te speli pe spate, mă rog, tot. Citindu-l am aflat că viaţa mea era mizeră nu eram fericit şi că o piedică importantă în calea împlinirii mele ca fiinţă spirituală era chiar serviciul meu. Cine eram eu? Şeful unui departament de statistică, un şoarece de birou care privea apusurile  de după mormane de dosare.  “Acţionează, ăsta e cuvântul de ordine în drumul spre fericire!” aşa se intitula articolul care mi-a schimbat viaţa. Aşa am şi făcut, am acţionat, numai că drumul ăsta, vă avertizez,  e al naibii de lung. Imediat după ce mi-am dat demisia de la birou m-a părăsit şi nevasta dar  tipul meseriaş care între timp mi-a devenit life-coach( l-am prins la ofertă, cu doar 9,99 de euro pe lună), m-a îmbărbătat să merg mai departe.   Mi-a explicat că aşa fu...

De când cu modernizarea şi tehnologizarea asta, bărbaţilor nu prea le-au mai rămas multe îndeletniciri prin care să-şi testeze sau dezvolte abilităţile în domenii de mare răspândire odată, cum ar fi păstoritul, vânătoritul sau pescu(r)itul. Dar de ce să generalizez eu să zică lumea, că dau cu arcanul în bărbaţii omenirii şi să nu vorbesc despre jupânul meu pentru care, cel mai periculos sport e vânătoarea  telecomenzilor din stând de voie pe burtă. Asta până alaltăieri când instinctul ancestral a sunat din corn de bour moldovean pe dinăuntrul lui. Acelaşi sunet din corn de Bos primigenius sau bouşor primordial în traducere moldovenească a avut ecou şi în alţii, prieteni de-ai jupânului cu aceeaşi zi liberă, caracteristică esenţială pentru formarea cetelor bărbăteşti, aşa că s-a hotărât  mersul la pescuit. Eh, aţi putea spune şi ce e aşa  mare brânză în chestiunea aceasta? Păi, să vă explic! Jupânul se pregăteşte pentru momentul ăsta de ani buni. În garaj, agăţate ind...

În colţul terasei, un adolescent de vîrsta a treia înarmat c-o scobitoare, încearcă mărinimos să salveze de la un destin potenţial tragic, o măslină aruncată-n pahar. De fapt, după cum  zâmbeşte scobitoarei  suntem îndreptăţiţi să credem că a salvat deja un pluton de măsline.  Lângă el, o duduie rotunjoară nu se lasă mai prejos. Pe acelaşi front, pe acelaşi palier,  în luptele pentru reabilitarea măslinelor înecate nedrept în Aperol. Din când în când, se privesc în ochi cu duioşie, îşi ating mâinile, îşi zâmbesc.  E foarte clar, între ei doi un fior îndrăgostit se perpeleşte, vai de arşiţa lui! Vorbesc într-un fel de italiană despre una-alta, ea e bulgăroaică, el zice că e un neamţ văduv şi neconsolat, venit să se distreze la mare.   E o seară minunată, amândoi transpiră abundent, afară sunt 30 de grade măsuraţi la nivelul pietrei de asfalt cu piciorul încălţat în  şosete flauşate al domnului,  picior care cu eleganţă...

Ieri seară, nici nu trecuse mult de când începusem să  mă scărpin în cap şi hop! o idee, pe care o s-o numim ideea unu'. Gândindu-mă la ideea unu' am început  să mă scarpin cu şi mai multă nădejde în cap şi pe neaşteptate mi-a venit ideea cu numărul doi care, fie vorba între noi, era mult mai faină decât ideea unu' la care mă gândeam când a apărut ideea doi, deci mi-am zis: de aici iese un super text, mâine dimineaţă o să-l scriu. Şi m-am culcat fără să mă mai scarpin în cap că deja rupsesem nişte zgănci pe care le aveam de la alte reprize de gândit mai vechi. Numai că, atunci când m-am trezit nu-mi mai aminteam ideea doi care mi-a venit când mă gândeam la ideea unu', apoi, ciudat, foarte ciudat, fără  măcar să mă scarpin în cap mi-a apărut în spatele minţii(faţa e întotdeauna foarte ocupată) ideea numărul trei da' ce zic eu idee, super idee, mamă ce text iese de aici, numai un pic, să mă spăl pe ochi, să plimb câinele, să fac două feluri de mâncare şi-un tort de...

Oriunde te-ai întoarce sau suci la Venezia e imposibil să nu calci într-o operă de artă (nu mă refer la operele semnate de  artiştii patrupezi, multe şi cu moţ dar care nu fac subiectul discuţiei noastre). Cum  başbuzicul mic a ales un liceu din Venezia, partea cu fiţe( cu cât e mai mult  mucegai, şobolani, unghi de înclinare cu atât zona e mai fiţoasă), mergem să ne certăm cu secretarul pentru că l-a înscris la clasa de spaniolă. Ne certăm, secretarul pare un funcţionar român naturalizat forţat, aşa că ştiu să-l scot la horodincă, îl scot, îl bag, îl scoate şi el pe başbuzic de la spaniolă şi-l bagă la franceză, ne mulţumim reciproc, înjurându-ne la fel de reciproc, printre dinti,  ne întoarcem pe călcâie şi dăm peste artă, exact în drumul nostru, poţi să o refuzi? Nu poţi, aşa că citim politicoşi afişul: “Menglong – Oscurità” - expoziţie colectivă a artiştilor chinezi: Jia Aili, Qiu Anxiong, Qiu Xiaofei şi intrăm. Întuneric beznă! - Cireaşă, am greşit sala, m...

- Rodica, lasă, dragă, cartea aia deoparte! Uite, vezi c-am avut dreptate? Nici vorbă de ploaie. Soare, aer, verdeaţă, trei cartoane de mititei şi noi doi în colțișorul ăsta minunat. I-auzi cum ciripesc păsărelele... - Nu ciripesc, Nae, croncăne. Unde-ai văzut, tu, ciori să ciripească? - Lasă, dragă, ciorile-s cu treaba lor, uite colo, nişte vrăbiuţe. Vreascuri uscate să căutăm şi-un cântec vesel să cântăm, tra-la-la... - Vaaai, Nae, vai, nenorocire! - Nu-mi spune! Ai uitat micii! - Nae, nenorocire îţi spun! Cât e ceasul? - Să tot fie trei, până-am făcut plinul, până am urcat dealul, până-am coborât valea… -Trei... şi data, ce dată e azi? - Trei, trei august, prima zi de concediu, dragă, ai uitat? Ce ţi se întâmplă? Te-ai lovit la cap, ţi-a intrat ceva în ureche? - Năicăăă... - Au! Nu striga, dragă, sunt aici. Uite, cu-cu, cu-cu! Mă vezi? - Vine, peste jumătate de oră, vine! - Eram sigur! Ai chemat-o pe maică-ta! - Asteroidul vine, Nae! Ne găseşte... - Ei cum o să ne găs...