Fereastra

În colţul terasei, un adolescent de vîrsta a treia înarmat c-o scobitoare, încearcă mărinimos să salveze de la un destin potenţial tragic, o măslină aruncată-n pahar.

De fapt, după cum  zâmbeşte scobitoarei  suntem îndreptăţiţi să credem că a salvat deja un pluton de măsline.

 Lângă el, o duduie rotunjoară nu se lasă mai prejos. Pe acelaşi front, pe acelaşi palier,  în luptele pentru reabilitarea măslinelor înecate nedrept în Aperol.

Din când în când, se privesc în ochi cu duioşie, îşi ating mâinile, îşi zâmbesc. 

E foarte clar, între ei doi un fior îndrăgostit se perpeleşte, vai de arşiţa lui!

Vorbesc într-un fel de italiană despre una-alta, ea e bulgăroaică, el zice că e un neamţ văduv şi neconsolat, venit să se distreze la mare. 

 E o seară minunată, amândoi transpiră abundent, afară sunt 30 de grade măsuraţi la nivelul pietrei de asfalt cu piciorul încălţat în  şosete flauşate al domnului,  picior care cu eleganţă felină, abandonează, din când în când şlapul de cauciuc, căutând precum un animal solitar vecinătatea bulgăroaicei.

Soneria telefonului "Stau singur printre străini" rupe sfâşietor, dar ce zic eu...  sparge în mii de cioburi bibeloul de porţelan al  clipei.

 Omul se ridică grăbit face repede caţiva paşi cât să se îndepărteze de tentaţiile măslinoase ale bulgăroaicei şi abia apoi  răspunde la telefon, într-un melodios grai românesc:

 - Alo! Georgeta? Păi ce să fac, dragă? M-am spălat oleacă ş-acu mă pregătesc să mă duc la culcare. Exact acum mă pregăteam să te sun, dar m-am gândit că poate e târziu că poate eşti şi tu obosită... Cum? Se aude gălăgie? Păi da, ca am geamul deschis că altfel nu se aude, uite, mă duc mai aproape de fereastră( se mai îndepărtează încă doi paşi de masa bulgăroaicei care desdemondeşte de zor dintr-o batistă ). 

Mă auzi bine?  Ei, da, că acu' stau spânzurat cu capul  cu capul pe fereastră... ei, nu dragă, nu mă spânzur. ce-s prost da' ca să te aud... eh! E gălăgie, ştiu, păi nu ţi-am povestit, în ce hal stau eu aici, numai eu ştiu cum mă chinui, Georgeto, vezi ce faci cu banii, cum îi drămuieşti că eu... nu se ştie...

 Ei, nu, Georgeto cum să te părăsesc, ce-ţi trece prin cap? Ziceam şi eu aşa că poate mă întorc acasă dacă n-oi mai putea pe aici, prin străini... 
Să lăsăm prostiile. dragă. suntem oameni bătrâni, o îmbărbătează generos pe Georgeta în timp ce degetele cu parfum de măsline verzi, trimit pupicuri scurte dar mărunte bulgăroaicei care chicoteşte îmbujorată.

Hai bine, dragă, că de acuma închid fereastra şi mă duc şi eu la culcare, că mâne mă aşteaptă zi grea dragă!
 Hai, pa, dragă, pa, sigur că te iubesc. Noapte bună!

Bagă tacticos telefonul în buzunar, după ce se asigură că e închis şi se îndreaptă zâmbăreţ spre duduia care în tot acest timp a aşteptat zâmbind galeş şi oarecum strabic.

Noi, de dincoace de fereastră nu putem decât să oftăm înţelegători în faţa acestui tablou idilic, căci unde dragoste nu e, nimic nu creşte şi cine suntem noi să hotărâm câte amoruri încap  într-o inimă ?