Dacă e marţi, e Orient Express. A doua poveste
Prima poveste aici. Dar sa ne intoarcem la trenurile noastre... Orientul e pe linie ţac-ţac-ţac undeva prin România dacă ar fi să mă iau după biletul lăsat la plecare şi după mesajele pe care le primeşte Stefania de la mio amoroso. Mio amoroso lucrează om de clopoţel, stewart, majodorm, spuneţi-i cum vreţi şi între două hurducăieli îi mai trimite un mesaj Stefaniei, la rândul ei, mare şefă mare, peste cheia de la hârtia igienică distribuită în Orient Express. “ce faci, amore. unde eşti”, ”sunt la budapest. sper să n-apară dracula. stop. ti amo” Deh, câte amoruri neştiute, nebănuite s-or ascunde pe sub abajururile din ţâşpecento! Şi trenului nici nu-i pasă... ţac! ţac! ţac! trece printre linii şi sentimente, ca un rapid de Bucureşti prin Cucuieţii din Deal. Trag de limbă amoroasa amorosului şi aflu câţi bani câştigă pe o dusă şi-o venită pân-la Istambul. 500 de euro, ceea ce, dacă mă întrebaţi pe mine, e foarte puţin având în vedere că oamenii de clo...