Scaietisme

Există un scriitor, pe numele lui Alberto Toso Fei, veneţian de la 1354 cum îi place să se prezinte, care după multă cercetare şi documentare a strâns o mulţime de istorii şi legende despre Veneţia.  Una din ele, povesteşte despre unul din  ultimii clopotari din San Marco. Cu o statură impunătoare, avea peste doi metri şi nişte mâini uriaşe, clopotarul Zani fu notat de directorul unui institut ştiinţific. Canaletto  Dialogul trebuie să fi decurs cam aşa: - Măi, omule, frumos mort ai să mai fii, ştii tu, oare? Scheletul unui uriaş ca tine, ar fi mândria institului meu şi invidia colecţiilor din întreaga lume. Ce zici, mi-l vinzi mie? Nu-i păcat să-ţi rămână oasele cine ştie pe unde, în loc să câştigi un teanc de bani cu care să trăieşti fără grijă, până la sfârşitul zilelor tale. - Băi, moşnege, mai bine ţi-ai vedea de scheletul tău că tot te caută Balaura cu coasa şi tu umbli vraişte prin târg! trebuie să se fi enervat clopotarul la o aşa propunere. - Păi,...

În Burano , insula colorată despre care v-am mai povestit, pentru textul mai vechi apăsaţi pe cuvântul Burano , există o casă specială care a aparţinut unui om special, pe nume Beppe Suà.  Nu a fost scriitor, nici compozitor, nici conte, nici primar dar modalitatea inedită pe care a găsit-o pentru a-şi elibera creativitatea l-a făcut să devină mult mai faimos decât multe alte personalităţi locale. Numele lui adevărat era Giuseppe Toselli şi a lucrat ca om de serviciu la cinematograful comunal din Burano. Un om obişnuit  care a trăit pe o insulă unde culorile caselor se împart de la primărie pe bază de cerere şi în funcţie de capra vecinului. Dar, iată, că Bepi Suà de pe insula sa colorată a privit în sus, către lumea mare  şi-a observat că lumii îi lipsesc nişte linii, nişte chenare, triunghiuri, cercuri, pătrate şi-o infinitate de posibile combinaţii. Mintenaş şi-a cumpărat pensule şi culori şi-a început să le deseneze în aşa fel ca lumea să le vadă, să nu le m...

Dacă ajungeţi în Piazza San Marco  cu vaporaşul, o sa observaţi imediat cele două coloane mari din granit şi marmură care străjuie intrarea în piaţă.   Pe una din coloane este reprezentat un leu înaripat, simbolul sfântului Marcu, patronul oraşului,  cealaltă îl reprezintă pe sfântul Toader, protectorul oraşului, omorând un balaur care seamănă mai mult a crocodil dar, na! fiecare îşi numeşte crocodilii cum crede de cuviinţă. Coloanele nu au fost construite în Veneţia ci au fost aduse din Orient şi pentru mai bine de o sută de ani au rămas culcate la pământ pentru că nu descoperiseră încă macaraua şi nici sfinţii, sus numiţi, nu păreau interesaţi să-şi bată capul cu nişte pietroaie Se pare că, abia în 1173 un inginer pe nume Barattieri a găsit modalitatea să le ridice în verticală aşa cum sunt astăzi. Acesta a imaginat un sistem de funii ude cu ajutorul cărora a reuşit să ridice coloanele, centimetru cu centimetru. Când funiile se uscau, coloanele erau ...

Burano - e o mică insulă satelit a Veneţiei, renumită pentru casele colorate şi dantelele lucrate manual de o excepţională frumuseţe. Îndeletnicirea principală a localnicilor, pescuitul, pare că a generat atât nevoia de a colora casele pentru a putea fi identificate, cu uşurinţă, pe timp de ceaţă cât şi arta dantelăriilor, inventată de soţiile nevoite să găsească soluţii ingenioase de reparare a plaselor pescăreşti. Pare-se că şi ideea colorării caselor e tot treabă de femeie.  - Băi, Antonio, ce căutai, mă, la Giussepina? Nu ţi-e ruşine? Te-am aşteptat cu ceaunul de spaghete pe plită, toată noaptea, că mi-am zis, săracul bărbatul meu, cum pescuieşte şi pe ploaie şi pe ceaţă!  Şi când, colo, ce să vezi, ţie îţi sticleau ochii lângă perna nenorocitei aleia, că dacă o prind umplu canalul cu fulgi, nu alta! - Nu da, Pina, nu da, era o ceaţă, astă-noapte, când să ne întoarcem de nu ne vedeam între noi, pe punte, cum era să văd că am intrat în altă casă. - Păi, era cea...

Omul când n-are ce face se duce pe internet, vâjjj încolo- vâjjj pe dincolo şi gata! îşi găseşte de-a treaaabă! Eu, executând  mişcările vâjâitoare de care vorbeam mai sus, m-am ales cu adresa unei camere video proţăpită în vârful unui cuib de vulturi pescari.   La început am zis, neah! ce să fie şi asta, mai ales că atunci când am dat peste link era în cucurigul nopţii şi auzeam doar un fâş-fâş suspect de frunze, dimineaţa următoare mi-am adus aminte de poveste şi m-am pus să controlez dacă e adevărat şi avui norocul să nimeresc tocmai la ora mesei.  În cuib, mama vultur adusese un peşte mare, nu mă întrebați ce marcă, n-avea etichetă și eu fără etichetă nu deosebesc o balenă de o plătică, mai ales aşa, bucăţi fără cap şi fără coadă în cioc de vultur, şi pufanii în număr de trei încercau să înfulece cât mai repede şi cât mai mult. Mă rog. Ideea e că acu' sunt tare ocupată. Dacă, iniţial voiam să-i transmit coanei mari, că ar trebui să le diversifice alimen...

Anul veneţian se măsoară în carnavaluri şi cum stă să înceapă carnavalul nou-nouţ mi-am propus să-l prind de la primele îmbobociri urmărindu-l cu povestitul în toate  etapele  sale. Tema de anul acesta e "LA VITA È TEATRO. TUTTI IN MASCHERA"- VIAŢA E UN TEATRU. TOŢI CU MASCĂ. Deşi oficial carnavalul  se va deschide duminica 12 februarie  2012 , diferite alte mici evenimente, spectacole, concerte încep să agite şi să încălzească atmosfera. Astăzi, un tăuraş de lemn de doar nouă metri a fost depus în Punta della Dogana, prezenţa sa încearcând să evoce, alegoric vorbind vechea tradiţie a luptelor(?) cu tauri. Şi tot astăzi, taram-ta-tam au dat  cep, din nou, la Fontana del Vino, obicei cu nas roşu, foarte bine primit şi îndelung aşteptat atât de localnici cât şi de turiştii voioşi. Şi va curge vinul  gârlă de la un'şpece până la nouăşpe trecute fix, în fiecare zi. Trai neneacă! Ştiaţi că... În dialectul veneţian, "a bea o duşcă" se spune "bever un...

Dacă în alte părţi de lume romantismul şi anumite funcţiuni fiziologice  nu prea au nimic în comun, în Veneţia, cel mai romantic oraş al lumii, lucrurile stau diferit. Iată, în imagini, povestea tumultuoasă dintre o toaletă plictisitor de înfundată şi un furtun de absorbire neasemuit de curajos: ... de sub podul pe care tocmai doi tineri îşi ciuguleau unul altuia promisiuni de amor veşnic şi definitiv, o vidanjă duios trecea... Vidanjă veneţiană ... patru mâini dibace şi-o cheie de paiş'pe fixează furtunul care... Aceeaşi sculă alt unghi  ... urmărind paşii zglobii ai tinerilor-porumbei, traversează piaţa cochetă... Furtun prin piaţă  ... apoi singurel pe cale, înainte, tot înainte... Furtun pe cale  ....atmosfera se încarcă de suspans la intrarea în tunel... atenţie, oh! unde-o fi furtunul... pretext veneţian pentru tuburi  ...taram-tam-tam-taram, iată-l, reapare,  marea întâlnire are loc, furtunul  îmbrăţişea...

RAI-ul  în varianta plutitoare:  Taxi la scară: Cine spunea că în Veneţia nu poţi circula cu maşina?   Pe sub pod mă legănai: Cedează trecerea pe ochi frumoşi: Limitator pentru pescăruşii vitezomani: Scriu şi când n-am nimic inteligent de spus, asta-i buba, doamnelor şi domnilor!

Ori la bal... Gondola de aur sau limuzina tinerilor insuratei ori la spital! Ambulanţă zburătoare E drept că se poate şi mai rău: varianta modernă a bărcii morţilor (sursa foto  ©Franco Truscello) adică Barca dei morti- dispărută din circuit prin anii '70 Şi-atunci, să te mai miri că, la Veneţia, toţi pescăruşii se cred agenţi de circulaţie? Adaugire la cererea cititorilor, o fotografie a cimitirului venetian aflat pe insula S. Michele Nenea in sosetele pare destul de grabit, nu?:)) Cimitirul venetian San Micehele

Veneţia, până la urmă, nu e decât un sătuc mai mare. Ar putea să pară ciudat dar în fiecare din cele şase cătune(cartiere), toată lumea cunoaşte pe toată lumea. E clar că din discuţie sar turiştii. Ei vin şi pleacă, sunt răul necesar cu care veneţienii au învăţat să convieţuiască. Şi, ca în orice sat există pietre pe care nu e bine să calci dacă nu vrei să-ţi meargă rău, fântâni unde se aud noaptea voci suspecte, poduri pe sub care nu e bine să treci fără să faci semnul crucii cu limba pe cerul gurii. Diferenţa o fac gondolierii care sunt nişte căruţaşi ceva mai speciali, având în vedere că toţi caii putere stau în amărâta aia de lopăţică cu care calcă apa. Ei şi, au gondolierii porecle, v-aţi putea întreba, căci e bun ştiut că într-un sat, sătenii de rând ca sătenii de rând, dar căruţaşii au toţi porecle sau măcar o nevastă cui să aparţină? Sigur că au! Iată, o selecţie de porecle haioase:   Muscoeti sau Muşchiuleţ- gondolier musculos pe care îl puteţi găsi în zona S.Sofia...

V-aţi întrebat vreodată cum s-o fi născut legenda cu aruncatul monedei în celebra fântână romană? Vreun amărăştean a scăpat banii în fântână, când a intrat să şi-i recupereze a găsit mai mulţi şi de-atunci a început să facă naveta.  Roma - Ciurea - Strehaia, Strehaia - Ciurea - Roma.  Şi eu, care tocmai asist la travaliul unui altei legende! E de ajuns să lipeşti o gumă pe faimosul Ponte della Liberta  şi vei avea noroc 2 ani, 3 luni şi 4 zile. Nu mă credeţi? N-aveţi decât să-l întrebaţi pe ăl de fuse primul cu ideea. Iaca bucăţica de pod, foarte aproape de P-le Roma: iaca şi gardul: Plăcuţele cu gume, în diverse etape de acoperire. Plăcuţă în faza finală:

 Cu siguranţă, cei care au vizitat Veneţia le-au notat. Sunt destul de multe, plasate   în colţurile întunecoase ale străduţelor, bisericilor, caselor. "Le gobbe" veneţiene Se numesc gobbe (= gheb, cocoaşă) antibandito . Şi-n zilele noastre colţurile Veneţiei sunt destul de puţin luminate, închipuiţi-vă pe vremea lui Casanova cum or fi fost. Deşi, pare-se că iniţial au fost construite antibandito , cum ziceam, până la urmă s-au dovedit utile şi împotriva celor care fac pipi prin colţuri, chestia funcționând pe acelaşi principiu ca urinatul împotriva vântului. Atenţie la cocoaşe, deci!