Prin lumile lui Liviu Nanu

A cest text nu e o recenzie de carte ci doar un rezumat despre ce a înţeles cititorul, adică eu, din ce a scris autorul, adică Liviu Nanu, semnalat în agenda mea telefonică drept LivNanuagonia, totul legat să încapă pe un singur rând. Zilele trecute am avut ocazia să ne vedem chiar dacă fugitiv, în sens vizual adică, Liviu fugea mâncând pământul după vaporaş iar eu dădeam dezdemonă din batistuţă la mal, dar a fost suficient să înţelegem că suntem exact aşa cum ne gândeam noi că suntem, când ne citeam pe Agonia, adică nişte persoane cool, vorba tiktokiştilor. Important e că, aşa, am intrat în posesia celei mai recente cărţi a lui, Ziua P(r)ostului şi  dacă nu ar fi insinuat o provocare în autograful însoţitor poate nu mă urneam să demonstrez că nu pot adormi cu creionul în mână, că eu aşa citesc cărţi în ultimul timp doar- doar ‘oi păcăli Alzheimerul să treacă pe partea cealaltă când mă vede. Personajele din seria Cărciuma lui Bicuţă populează şi acest ultim volum şi alegerea de a-l num

Barattieri si coloanele din San Marco

Dacă ajungeţi în Piazza San Marco  cu vaporaşul, o sa observaţi imediat cele două coloane mari din granit şi marmură care străjuie intrarea în piaţă. 


 Pe una din coloane este reprezentat un leu înaripat, simbolul sfântului Marcu, patronul oraşului,  cealaltă îl reprezintă pe sfântul Toader, protectorul oraşului, omorând un balaur care seamănă mai mult a crocodil dar, na! fiecare îşi numeşte crocodilii cum crede de cuviinţă.
Coloanele nu au fost construite în Veneţia ci au fost aduse din Orient şi pentru mai bine de o sută de ani au rămas culcate la pământ pentru că nu descoperiseră încă macaraua şi nici sfinţii, sus numiţi, nu păreau interesaţi să-şi bată capul cu nişte pietroaie
Se pare că, abia în 1173 un inginer pe nume Barattieri a găsit modalitatea să le ridice în verticală aşa cum sunt astăzi.
Acesta a imaginat un sistem de funii ude cu ajutorul cărora a reuşit să ridice coloanele, centimetru cu centimetru. Când funiile se uscau, coloanele erau cu un centimetru mai aproape de verticală iar bietul inginer cu un an mai aproape de groapă.

La sfârşit, efortul, curajul dar mai ales răbdarea sa au fost răsplătite. A primit dreptul eclusiv de a organiza jocuri de noroc în spaţiul dintre cele două coloane. Un fel de cazino în aer liber, vă las să vă închipuiţi cât de bogat a devenit.
Într-o altă perioadă istorică, locul dintre cele două coloane a fost destinat execuţiilor capitale.Veneţienii, chiar şi astăzi, se feresc să treacă printre ele, considerându-l un spaţiu plin ochi de ghinion.
 Aşa că, data viitoare când o să vizitaţi piaţa, evitaţi plimbatul printre coloanele buclucaşe sau dacă nimeriţi din greşeală, nu vă zgâiţi la ceasul din turn, se pare că era ultimul lucru pe care îl vedeau condamnaţii la moarte. 

N.B
Legenda zice că, de fapt, au fost trei coloane dar că una s-ar fi scufundat în bazinul San Marco chiar în momentul debarcării.
 Faptul acesta a stârnit imaginaţia vânătorilor de comori care au căutat-o ani la rând. De curând, a fost prezentat şi aprobat un proiect care va costa 350 milioane de euro, pentru găsirea ei. Scufundările, săpăturile vor începe chiar din mai anul acesta şi se vor face pe timpul nopţii pentru a nu afecta fluxul turistic.

Comentarii

  1. 350 milioane de euro.... Credeam că numai în România se cheltuie atât pentru chestii de acest gen. :))
    Interesantă poveste au turnurile!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, Cristi si eu am ramas uimita, mai ales ca e totul de data recenta. Diferenta e ca nu cheltuiesc din buzunarul statului, suma s-a strans din fonduri private, deci... o sa vedem, nu cred ca cineva investeste atatia bani fara sa aiba o oarecare certitudine.

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Shi- Xiang- Xia

Concursul leusteanului de diasporă - “Ba, al meu e mai frumos”

Barbat cu masină