Scaietisme

Între timp, mi s-au creat nişte punţi neuronale noi, deschid siteurile cu metrica coronovirusului mai des decât clipesc, multe alte punţi, mai ales cele care mă trezeau şi mă trimiteau la muncă s-au atrofiat şi mă aşteapt să cadă.  Nu se aude nimic din zona lor. Cine ştie ce-o să mă fac când vor deschide ăştia tot. &&& De la o vreme, avem mai multe radiografii decât poze în albumul de familie. &&& Ieri, m-am plimbat prin Veneţia. Voiam să o mai văd încă o dată, aşa, goală, fragilă, maiestuoasă, cu gondolele aliniate  la buza canalului, străduţe pustii şi canalele prezidate de pescăruşi. După ce am umblat din pod în pod, exaltată, am încălecat şi pe un vaporaş să simulez  zborul la firul apei. Veneţienii între ei se simt aproape stingheri şi dezorientaţi. Dacă te opreşti să fotografiezi câte ceva se uită cu speranţă la tine.  Poate eşti o turistă, poate s-a terminat lokădanul ăsta care i-a lăsat prea...

Există un scriitor, pe numele lui Alberto Toso Fei, veneţian de la 1354 cum îi place să se prezinte, care după multă cercetare şi documentare a strâns o mulţime de istorii şi legende despre Veneţia.  Una din ele, povesteşte despre unul din  ultimii clopotari din San Marco. Cu o statură impunătoare, avea peste doi metri şi nişte mâini uriaşe, clopotarul Zani fu notat de directorul unui institut ştiinţific. Canaletto  Dialogul trebuie să fi decurs cam aşa: - Măi, omule, frumos mort ai să mai fii, ştii tu, oare? Scheletul unui uriaş ca tine, ar fi mândria institului meu şi invidia colecţiilor din întreaga lume. Ce zici, mi-l vinzi mie? Nu-i păcat să-ţi rămână oasele cine ştie pe unde, în loc să câştigi un teanc de bani cu care să trăieşti fără grijă, până la sfârşitul zilelor tale. - Băi, moşnege, mai bine ţi-ai vedea de scheletul tău că tot te caută Balaura cu coasa şi tu umbli vraişte prin târg! trebuie să se fi enervat clopotarul la o aşa propunere. - Păi,...

În Burano , insula colorată despre care v-am mai povestit, pentru textul mai vechi apăsaţi pe cuvântul Burano , există o casă specială care a aparţinut unui om special, pe nume Beppe Suà.  Nu a fost scriitor, nici compozitor, nici conte, nici primar dar modalitatea inedită pe care a găsit-o pentru a-şi elibera creativitatea l-a făcut să devină mult mai faimos decât multe alte personalităţi locale. Numele lui adevărat era Giuseppe Toselli şi a lucrat ca om de serviciu la cinematograful comunal din Burano. Un om obişnuit  care a trăit pe o insulă unde culorile caselor se împart de la primărie pe bază de cerere şi în funcţie de capra vecinului. Dar, iată, că Bepi Suà de pe insula sa colorată a privit în sus, către lumea mare  şi-a observat că lumii îi lipsesc nişte linii, nişte chenare, triunghiuri, cercuri, pătrate şi-o infinitate de posibile combinaţii. Mintenaş şi-a cumpărat pensule şi culori şi-a început să le deseneze în aşa fel ca lumea să le vadă, să nu le m...

Dacă ajungeţi în Piazza San Marco  cu vaporaşul, o sa observaţi imediat cele două coloane mari din granit şi marmură care străjuie intrarea în piaţă.   Pe una din coloane este reprezentat un leu înaripat, simbolul sfântului Marcu, patronul oraşului,  cealaltă îl reprezintă pe sfântul Toader, protectorul oraşului, omorând un balaur care seamănă mai mult a crocodil dar, na! fiecare îşi numeşte crocodilii cum crede de cuviinţă. Coloanele nu au fost construite în Veneţia ci au fost aduse din Orient şi pentru mai bine de o sută de ani au rămas culcate la pământ pentru că nu descoperiseră încă macaraua şi nici sfinţii, sus numiţi, nu păreau interesaţi să-şi bată capul cu nişte pietroaie Se pare că, abia în 1173 un inginer pe nume Barattieri a găsit modalitatea să le ridice în verticală aşa cum sunt astăzi. Acesta a imaginat un sistem de funii ude cu ajutorul cărora a reuşit să ridice coloanele, centimetru cu centimetru. Când funiile se uscau, coloanele erau ...

Burano - e o mică insulă satelit a Veneţiei, renumită pentru casele colorate şi dantelele lucrate manual de o excepţională frumuseţe. Îndeletnicirea principală a localnicilor, pescuitul, pare că a generat atât nevoia de a colora casele pentru a putea fi identificate, cu uşurinţă, pe timp de ceaţă cât şi arta dantelăriilor, inventată de soţiile nevoite să găsească soluţii ingenioase de reparare a plaselor pescăreşti. Pare-se că şi ideea colorării caselor e tot treabă de femeie.  - Băi, Antonio, ce căutai, mă, la Giussepina? Nu ţi-e ruşine? Te-am aşteptat cu ceaunul de spaghete pe plită, toată noaptea, că mi-am zis, săracul bărbatul meu, cum pescuieşte şi pe ploaie şi pe ceaţă!  Şi când, colo, ce să vezi, ţie îţi sticleau ochii lângă perna nenorocitei aleia, că dacă o prind umplu canalul cu fulgi, nu alta! - Nu da, Pina, nu da, era o ceaţă, astă-noapte, când să ne întoarcem de nu ne vedeam între noi, pe punte, cum era să văd că am intrat în altă casă. - Păi, era cea...

Unii scriu din Paşte-n Crăciun, eu, din Carnaval în Carnaval s-adunăm un cincinal... ups! piei ispită cu poezia de lângă mine. De fapt, nici acum n-am de gând să scriu cam multe pentru că mi-am epuizat energia  să fac un filmuleţ din fotografii, deci timp de scris nu mi-a mai rămas.  După ce m-am uitat la ce a ieşit m-am prins că am mai multă aplecare spre scris dar asta nu înseamnă că o să  renunţ. Poarta către succes e deschisă dacă eşti cu minte puţintică dar consecvent. La un momentdat se dă succesul la o parte şi-ţi face loc. N-o să vedeţi?

Dom'le, vin curenții peste ăștia, ceva de n-ai văzut!  Acum apare nenea de la meteo: păzea că trece africanul şi  vă-ntinde ca pe tăieței,  acu' zbiară că s-a schimbat calimera și niște curenți au încurcat  polul nord cu ecuatorul, tropicelele cu meridianele deci, evident, orice palton cu căptușeală ți-ar fi de folos. Oricum, treaba nu e chiar uşurică aşa cum ar putea să pară. De la 40 de grade, măsurați la umbra mărarului, la 16 grade, măsurate între clănţănitul dinţilor, totul într-o singură  noapte!  O schimbare din asta trimite în tilt orice mecanism serios de reglare a temperaturii, cum al meu era deja niţel dereglat, vă daţi seama?  E un fel de aruncare în cap de la etajul zece. Cu repetiţie. Adică: te ridici, faci scările şi te arunci iar.  Dimineaţa devreme,  dârdâi cu simţ de răspundere, la ora trei mă scurg pe trotuar ca o îngheţată uitată la soare. Sus, jos...cald, frig... dimineaţa îmi curg mucii, după-amiaza apele şiroaie....

Dup-o acurată expertiză Pricepând că-n ţară e o gravă criză Pescăruşa Cara Nicoletta A decis să-şi vândă bicicleta Nu îi fu prea greu deja se ştie Printre zburătoare, Bicicletele au foarte mare căutare Ce-o să faci acum cu banii, Nicoletto? O întrebă din vârf de par hulub Alberto Știi, am absolvit magna cum laude Facultatea de finanţe Per Pennate Pentru câteva bobiţe de muştar Pot să-ți dau Sfaturi în domeniul financiar Ah, eu nu știam că-ţi trebuie vreo şcoală Să stai aşa, cu-aripile-n poală Cam umblă vorba la San Marco-n piaţă C-ai fi rămas cu penele din faţă. ŞI că soţia dumneata huluba Gina Te-a alungat Prinzându-te la flirt cu Colombina. Mult prea stimată Cara Nicoletta E inutil să argumentez cu verigheta E de bonton în cupluri cu prestanţă Să nu discuţi scăpări de circumstanţă Huluba Gina ştie că-s poet, că-s voiajor un trubadur contabil Dar cu-n trecut impermeabil. Nu poate să mă-nfoaie nicio grijă, asta-i cla...

Cum scările în Veneţia se termină în apă, pe apă sau pe sub apă, tot omul are parcat la scară o barcă. Fiecare după buzunarul şi gustul dumnealui, deh! Şi-n lungul drumului , înghesuială mare, precum pe pământ aşa şi pe ape: Asta  să vă mai ţin de vorbă că eu sunt foarte  ocupată cu un smartphone care evident e mult mai smart şi mult mai phone decât voi fi eu vreodată, dar despre asta o să vă povestesc mintenaş...

Cine spunea că e scumpă cazarea la Veneţia?  Triplă cu vedere la canal, mai central de atât nu cred că se poate... Mic dejunul nu intră la pachet dar la o adică se poate trece peste asta, nu-i aşa?

Cu un carnaval ca cel veneţian care se întinde pe aproape două săptămâni e foarte dificil să spui că ai fost la carnaval. Poţi spune că ai participat la una din manifestări căci sunt zeci, poate sute, distribuite în diverse puncte-punctişoare ale oraşului plutitor. Ba scenete de teatru, ba grupuleţe care vin conduse scenografic pe căi mai puţin bătătorite, ba caşti gura la fâţâiala simandicoasă a măştilor care bat din evantai chiar şi la minus 5 grade, ba ciuleşti urechea la un concert peste care dai din întâmplare... ba câte şi mai câte. Să facem un exerciţiu, să intrăm în poveste. Închipuie-ţi că trăieşti în Veneţia, e  seară, ai terminat munca, ai terminat de făcut cumpărăturile, le-ai târâit pe: zbang-zdrang-poc cele o mie de scări de pe cele măcar cinci poduri pe care trebuie să le treci, ţi-au mai rămas cele patruzeci de pe scara blocului, ajungi, eşti în sfârşit acasă, respiri repede de trei-patru ori,  dărâmi jumătate din mobilă până reuşeşti să-ţi pui costumul de con...

Reporterul ajunge tîrziu cu povestirea despre Carnaval, încâlcindu-se, nu aşa cum v-aţi putea închipui la fântâniţa fermecată unde se gustă-degustă vinuri de soi precum: Raboso, Garganega, Carmenere, Merlot, Corvina, Prosecco ci între canalele îngheţate bocnă. Din cauza acestui nu foarte obişnuit fenomen,  parada pe apă, cortegiul colorat de ambarcaţiuni care ar fi trebuit să defileze, în dimineaţa aceasta, a fost suspendat. Frigul n-a reuşit  să încurce următorul punct pe ordinea de zi, sărbătoarea gustului veneţian "Festa del cibo". În zona Canareggio toţi cei care s-au nimerit prin preajmă au avut ocazia să guste diverse mâncăruri tradiţionale servite la botul gondolei: Trimisul nostru special, deghizat în veneţian: încercând să ia pulsul evenimentelor, pescuieşte nişte fasioi şi nişte vin : transformându-se apoi într-o floarea- soarelui stingheră, pe malurile îngheţate:  noroc cu Deborah, vajnică veneţiancă doc, că-nşfacă flo...