Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din decembrie, 2014

Tribunalul florilor parasite

Am să înfiinţez tribunalul florilor părăsite!

Un trandafir uitat pe bordul maşinii,

E la fel de trist

ca un căţel lăsat singur în casă,

ca un copil abandonat pe treptele bisericii.

Mai ales dacă e galben

Mai ales dacă e roşu...

Trandafirii albi poate că ar merita câteodată

Să vedem dacă le mai dă mâna s-o facă pe imperturbabilii.


Cea mai frumoasa...

Cronicile familiei spun că proiectul “vreau şi eu o surioară” a intrat în lucru exact în noaptea tumultoasă a cutremurului din ‘77 şi-a ieşit fără prea multă orăcăială şi destul de prematur, fix de 1 Decembrie, de ziua naţională a României.
Despre ziua în care mama şi tata s-au întors de la spital cu un pachet legat cu fundă roşie am chiar foarte multe amintiri.  Mi-l amintesc pe tata râzând şi plângând în acelaşi timp, mi-o amintesc pe mama, frumoasă, strălucind de fericire întinzându-mi “pachetul” buclucaş:  ”Uite, ai văzut, aşa cum ţi-am promis, acum ai o surioară!”  E drept că la vremea aceea, la numai nouă ani, nu reuşeam să apreciez la justa valoare dificultatea procesului prin care apăreau surioare, important era că în sfârşit aveam şi eu una. După ce au desfăcut pachetul trăgând hotărăţi de fundiţă şi de cele alte patru plăpumici în care era împachetată surioara cel mai greu a fost să ne hotărâm unde să o punem având în vedere că orice cutie de pantofi părea un bloc cu patr…