Scaietisme

- Mamă, de ce te duci să faci munca asta care se vede clar că nu-ţi place? Dimineaţa când pleci, oftezi, sera când te întorci, oftezi... - Să pot să-ţi scot ochii când vei fi mare că am muncit vai de capu' meu, numa' eu ştiu cum ca tu să nu duci lipsă de nimic... - Atunci să ştii că mi-ar trebui nişte corzi noi la chitară! ............................................................................................. - Tată, de ce te duci să faci munca asta care se vede clar că nu-ţi place? Dimineaţa când pleci, oftezi, seara când te întorci, oftezi... - Mai întrebi? Mă duc ca tu să pricepi că viaţa asta e un mare rahat unde nimeni nu face ceea ce-i place... - Ah! credeam c-o să-mi răspunzi ca mama, am văzut nişte blugi mişto la Benetton! Ps. cred ca am reusit sa raspund lepsei de la Digodana , in sfarsit:)

Măi, ce leapşă complicată! Zamolxis o face să para uşoară, iacă, aici. Pentru mine, subiectul pantofos şosetos putifer este şi a fost mereu o chestiune extremamente delicată. Cum, pe vremea copilăriei mele unghiile tăiate şi pantofii curaţi erau semn de eleganţă şi bună creştere, mă strădui cât pot să spăl şi să curăţ papucii başbuzicilor. E drept că nu reuşesc foarte des şi multe perechi, mai ales cele exploatate nemilos şi preferenţial, rămân în afara razei de acţiune. Unde mai pui că, există şi gardianul insulelor cu papuci, şi credeţi- mă, nu sunt mulţi supuşii care îndrăznesc să-l detroneze. Noroc că de vreo doi ani, moda la puştani, se măsoară în stratul de jeg. Cu cât e mai mare cu atât eşti mai tare! Seara, când toate picioarele ajung în culcuşurile dumnealor, camera cu papuci arată cam aşa: Cum  încălţările mele se află dincolo de grămada din mijloc,  extragerea lor nu s-a dovedit a fi treabă uşoară. Cum vorbesc despre mine ciubotele mele...

Când grăieşte Zamolxis toate sunt foarte clare, ia, poftim de citiţi, aici , ce clasificare cu detalii precise are, eu  preluînd leapşa  voi face sigur altă mâncare de peşte. Pentru mine, problema e destul de încurcată, în primul rând pentru că ultimul film românesc de care avui parte, “4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, l-am văzut dublat în  italiană şi-am ratat înjurăturile, poate ăsta o fi motivul pentru care nu m-a mişcat foarte tare, în al doilea rând pentru că nu-mi aduc aminte numele filmelor pe care le-am văzut în anii eferevescenţei cinematografice post- revoluţionare. Că de dârdâit prin săli de cinema, am dârdâit, nu-i vorbă, dar dacă n-am scripta manent pe nicăieri, vorba s-a volant şi ea pe unde a putut. Mă voi sprijini deci, pe dodoloaţa mea memorie afectivă şi-ncep să scot din cufărul cu amintiri, primele zece filme, pe care le-aş revedea oricând: Mama (Capra cu trei iezi) Vezi mai multe video din film      Mama Veroni...

Unde dă DoDu , creşte. De data asta mi-a dat o leapşă. Noroc că e prescurtată altfel terminam de răspuns, de Crăciun. Eu o să încerc să strănut spre Emilian , sperând că n-are anticorpi pentru pojărelul ăsta lepşesc. 1.Dacă ai putea să intri și să trăiești într-o carte, care ar fi aceasta? Motivează alegerea făcută! Winnetou de Karl May E prima carte în care am intrat şi a durat mult până m-am hotărât să ies. De ce? Pentru că fiind eu Winettou credeam că o să-i pot zice "Howgh" maică-mii şi ea să dea din cap cuminte şi să-mi răspundă cu “Facă-se voia ta, Winetoauco!" Am ieşit din carte prin rostogolire, căzând eu de pe calul bălţat al vecinei care era de fapt o vacă. Mama mi-a dat un howgh cu vânătăi, all inclusive, de unde am dedus că ea citise cartea înaintea mea. De curând, mi-a venit să intru în "Aş crede în Dumnezeu" de Costel Baboş. De ce? Să învăţ a privi în urmă, fără mânie. Dar într-un film? În Pretty woman că-s curioasă cum se v...