Postări

Se afișează postări din mai, 2015

Prin lumile lui Liviu Nanu

A cest text nu e o recenzie de carte ci doar un rezumat despre ce a înţeles cititorul, adică eu, din ce a scris autorul, adică Liviu Nanu, semnalat în agenda mea telefonică drept LivNanuagonia, totul legat să încapă pe un singur rând. Zilele trecute am avut ocazia să ne vedem chiar dacă fugitiv, în sens vizual adică, Liviu fugea mâncând pământul după vaporaş iar eu dădeam dezdemonă din batistuţă la mal, dar a fost suficient să înţelegem că suntem exact aşa cum ne gândeam noi că suntem, când ne citeam pe Agonia, adică nişte persoane cool, vorba tiktokiştilor. Important e că, aşa, am intrat în posesia celei mai recente cărţi a lui, Ziua P(r)ostului şi  dacă nu ar fi insinuat o provocare în autograful însoţitor poate nu mă urneam să demonstrez că nu pot adormi cu creionul în mână, că eu aşa citesc cărţi în ultimul timp doar- doar ‘oi păcăli Alzheimerul să treacă pe partea cealaltă când mă vede. Personajele din seria Cărciuma lui Bicuţă populează şi acest ultim volum şi alegerea de a-l num

Trandafiriul marului de gradina

Imagine
Eu  i-am explicat că nu se face, că nu e în firea copacilor să facă chestii de astea, că nu-i arborian şi nici măcar fructarian. I-am mai povestit cum noi oamenii avem nădejde în copaci, ce zic aia fac, adică nu se pune problema să te aştepţi la pere de la un prun sau la cireşe de la un cais. După ce mi-a ascultat argumentele şi-a ţuguiat frunzele şi a început să-mi vorbească un pic pe nas, destul de arogant, cum că e cam sătul de cum merg lucrurile în ultima vreme, că a fost ocupat de-o colonie de viermi foarte păgubitori care l-au locuit tot sezonul şi-au plecat fără să plătească lăsându-l cu scoarţa atât de uscată de-a trebuit să apeleze la Băncile de Tulpină comunale, care, fără milă sau ruşine i-au cerut nişte dobânzi care l-ar fi făcut iască, nu alta. Dar, întâmplarea a făcut să se întâlnească cu mătuşa Rosa Acicularis care i-a propus uniunea în cuget şi tulpină cu nepoţica dumneai, Rosa Odorata, căci, deh, unde-s doi puterea creşte, nicio bancă nu răzbeşte, aşa se

Pescuim, Măria Ta

Imagine
De când cu modernizarea şi tehnologizarea asta, bărbaţilor nu prea le-au mai rămas multe îndeletniciri prin care să-şi testeze sau dezvolte abilităţile în domenii de mare răspândire odată, cum ar fi păstoritul, vânătoritul sau pescu(r)itul. Dar de ce să generalizez eu să zică lumea, că dau cu arcanul în bărbaţii omenirii şi să nu vorbesc despre jupânul meu pentru care, cel mai periculos sport e vânătoarea  telecomenzilor din stând de voie pe burtă. Asta până alaltăieri când instinctul ancestral a sunat din corn de bour moldovean pe dinăuntrul lui. Acelaşi sunet din corn de Bos primigenius sau bouşor primordial în traducere moldovenească a avut ecou şi în alţii, prieteni de-ai jupânului cu aceeaşi zi liberă, caracteristică esenţială pentru formarea cetelor bărbăteşti, aşa că s-a hotărât  mersul la pescuit. Eh, aţi putea spune şi ce e aşa  mare brânză în chestiunea aceasta? Păi, să vă explic! Jupânul se pregăteşte pentru momentul ăsta de ani buni. În garaj, agăţate indecent plâng am

Spitalul arde, babei ce-i pasa

Imagine
Mă dusei şi eu, colea, mai pe cale la vale  să fac pap testul. E şi gratis,(după o vârstă ai o mulţime de avantaje, aveţi răbdare), spitalul e o operă de artă, să te tot duci, să tot vizitezi cum ar veni. Nimeresc peste o doctoriţă extraordinar de amabilă şi nu peste un doctor castrat psihic de privileştile întunecate ale  mesei cu crăcănător. Deci, noroc. Doctoriţa mă urcă, mă pişcă, mă dă jos cu zâmbetul pe buze, colocvial. De departe putem trece drept două prietene care vorbesc despre preţul roşiilor pe piaţa cu produse ecologice. “După o lună, zice, sunaţi să aflaţi dacă trebuie să ridicaţi rezultatele sau să facem alte analize.” Bun, până aici, nimic extraordinar în afară de spital, cum vă spuneam. Numai că acum câteva zile a luat foc o aripă a spitalului. În Veneţia e suficient să ia foc şi-o singură pană  şi totul devine foarte periculos. Nu ştiu dacă am contribuit în vreun fel târâindu-mi karma pe acolo, cert e că s-a întâmplat. Deci, ghinion. Cică pagubele sunt mi

No limits

Imagine
“No limits”, îi strigă şoseta suratei sale înainte să se smulgă dezgustată din strânsoarea chiloţilor negri rătăciţi indecent printre rufele albe. "No limits", mai strigă o dată şoseta cu tendinţe la rebeliune, înainte să se arunce de la balcon, vitejeşte, cu călcâiul în jos. Când domnul cu bărbuţă albă şi ochelari rotunzi a ridicat-o din iarbă, cu vârful bastonului, s-a simţit... aşaaa... un fel de vedetă a şosetelor de pretutindeni, un deschizător de drumuri. Poate că suratele o vor lua drept exemplu şi într-o bună zi vor face aşa cum a făcut ea: se vor arunca de la balcoane în căutarea libertăţii... Îşi imagina deja, mii de şosete în toate culorile ca nişte fluturi uriaşi rotind deasupra oraşelor, toate povestind în şoaptă desprea ea, Şoseta, deschizătoarea de drumuri, despre ea, neperechea, unică şi inegalabilă! Mâna gunoierului o smulse necruţător din visare. Înainte să fie înghesuită în hăul negru al sacului, apucă să mai strige încă o dată, declamator: “

Fiecare cu lebăda lui

Imagine
Cârd de stânjenei, c urioşi: "Ăştia doi sunt lebedele noastre?"