Spitalul arde, babei ce-i pasa

Mă dusei şi eu, colea, mai pe cale la vale  să fac pap testul. E şi gratis,(după o vârstă ai o mulţime de avantaje, aveţi răbdare), spitalul e o operă de artă, să te tot duci, să tot vizitezi cum ar veni.

Nimeresc peste o doctoriţă extraordinar de amabilă şi nu peste un doctor castrat psihic de privileştile întunecate ale  mesei cu crăcănător.
Deci, noroc.
Doctoriţa mă urcă, mă pişcă, mă dă jos cu zâmbetul pe buze, colocvial. De departe putem trece drept două prietene care vorbesc despre preţul roşiilor pe piaţa cu produse ecologice.
“După o lună, zice, sunaţi să aflaţi dacă trebuie să ridicaţi rezultatele sau să facem alte analize.”
Bun, până aici, nimic extraordinar în afară de spital, cum vă spuneam.
Numai că acum câteva zile a luat foc o aripă a spitalului. În Veneţia e suficient să ia foc şi-o singură pană  şi totul devine foarte periculos.
Nu ştiu dacă am contribuit în vreun fel târâindu-mi karma pe acolo, cert e că s-a întâmplat.
Deci, ghinion.
Cică pagubele sunt mici, numa’ vreun milion de euro, nimeni rănit, tot în regulă, deci nu mai povestesc despre incendiu căci reportajul ca specie se află pe alt palier.
Deci, iar noroc
Problema e că acum sunt cam încurcată. Ce să fac? Să sun, să aflu, că-mi arde buza de nerăbdare sau să mai aştept c-or fi ăştia ocupaţi să strângă cenuşa.
Situaţia asta e un fel de: spitalul arde, baba-şi face pap test?
Numai mie mi se putea întâmpla să stau la rând şi să-mi ardă spitalul în faţă, da’ nu-i nimic, am văzut eu pe alţii şi mai încăpăţînaţi decât mine în a rămâne optimişti, parol!