Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din noiembrie, 2011

O seara romaneasca

De şapte ani de când stau în Italia nu am avut ocazia să mă intersectez cu nicio asociaţie românească.
Marius le tot trecea pe Harta românilor , punctul şi asociaţia, punctul şi-asociaţia, o mulţime de puncticele pe lângă casa mea, făceam ochii roată ca haiduca ca nu care cumva să pierd vreun eveniment, concert, şedinţă, floricică, cântecel patriotic, văruit de copaci, săpat de şanţuri, orice numai să am şi eu ocazia să mă înrolez, să-mi recapăt sentimentul de apartenenţă la grup, la turmă, să nu mai stau aşa mioriţă bolnăvioară şi neîntrebată. Degeaba.
Noroc cu Raoul, bangladeshul meu preferat:
- Tu vuoi cantare rumena? Raoul ştie dove sta cantare rumena, îmi spune fluturându-mi pe sub nas un fluturaş cam spălăcit pe care scrie:
 "Asociaţia română Confluenţe (s-ar putea ca numele să fie greşit că n-am reuşit s-o găsesc pe google şi nici pe harta lui Marius) vă invită să sărbătoriţi 1 decembrie, ziua naţională a României, împreună cu Elisabeta Turcu şi Benone Sinulescu la ora 1…

La ibricul reciclat

Că tot începusem să-mi mărturisesc diversele înclinări paranoice, o să povestesc şi despre ultima care-mi zbârnâie de la o vreme prin creier.

 Elementul declanşator a fost o reclamă colorată care arăta poporului muncitor ce ibrice frumoase face patria din aluminiul pe care-l pun eu, tu şi alţii ca noi, frumusel, la gunoi, în sectorul de reciclat aluminiul. Păi bine, soro- patrie, da' nu e că tu-mi dai gratis ibricul ăla la care eu am contribuit conştiincioasă, ba chiar, îi pui eticheta de reciclat şi mi-l vinzi mai scump iar eu îl cumpăr pentru că asta înseamnă, pe lângă faptul că am nevoie de ibric, că te susţin pe tine, patrie, să mi-l mai vinzi o dată după ce l-am mai pus o dată la gunoi, toate astea pentru că eu am văzut o multime de filmuleţe la televizor care mi-au spus că sunt vinovată că am topit gheţarii ori făcând pipi la rădăcina lor, ori eliminând gazele din stomac(încă nu m-am prins care-i mai nocivă), că am tăiat copacii să mă şterg la fund cu hârtie când aş fi putut,…

Niste copii...

... sunt cei care dau cu pietre în geamurile băncilor crezând că lumea se schimbă în cercuri concentrice, plic-plic- plic:




Numai copiii încă  mai cred că un procentaj de 99%  ar putea însemna ceva:



Numai nişte copii îşi închipuie că dacă dorm zgribuliţi pe cimentul străzilor lumii o să-i pese:



Ar trebui să fie bucuroşi că lumea, cu mâinile în buzunare, îi tolerează:




Eh, nişte copii..


Adaugire:

O fermecătoare disertație despre subiect, pe forumul lui Mastic: forum of my personal hallucination



Istoria care se scrie

Din ciclul "Eu stau şi mă scarpin în cap şi istoria se scrie fără să-mi ceară voie" este neaparat necesar şi absolut obligatoriu să consemnez:
nu fu la ora 11 pe 11.11.2011, nu fu gheţar, nu fu asteroid cel care, încă falnic ca bradul iute ca ghepardul fu obligat să  lovească prin cădere, cu fundul de pământ glia mănoasă a Italiei.
Ş-atunci într-un glas să strigăm:





Bye-bye, carissimo-issimo Berlusconi, drum bun, cale bătătută, sper să-ţi găseşti repede un alt hobby, nu de alta dar cum eşti"ancora giovane" la cei şapteş'cinci de anişori niciun rid şi perişorul lui/ pana corbului tomnatic, să nu te bată păcatul să te cantidezi din nou iară adică şi să trebuiască să o iei de la capăt cu ţara asta de merda, cu bunga-bunga şi alte nenorociri.
Ai arat la istoria asta şi înainte şi-napoi şi 'napoi şi 'nainte ai dreptul să te hodineşti olecuţă! Parol!

Circuitul ideilor in natura

Ieri seară, nici nu trecuse mult de când începusem să  mă scărpin în cap şi hop! o idee, pe care o s-o numim ideea unu'.
Gândindu-mă la ideea unu' am început  să mă scarpin cu şi mai multă nădejde în cap şi pe neaşteptate mi-a venit ideea cu numărul doi care, fie vorba între noi, era mult mai faină decât ideea unu' la care mă gândeam când a apărut ideea doi, deci mi-am zis: de aici iese un super text, mâine dimineaţă o să-l scriu.
Şi m-am culcat fără să mă mai scarpin în cap că deja rupsesem nişte zgănci pe care le aveam de la alte reprize de gândit mai vechi.

Numai că, atunci când m-am trezit nu-mi mai aminteam ideea doi care mi-a venit când mă gândeam la ideea unu', apoi, ciudat, foarte ciudat, fără  măcar să mă scarpin în cap mi-a apărut în spatele minţii(faţa e întotdeauna foarte ocupată) ideea numărul trei da' ce zic eu idee, super idee, mamă ce text iese de aici, numai un pic, să mă spăl pe ochi, să plimb câinele, să fac două feluri de mâncare şi-un tort de f…

Inmormantarea crizei

Nu le caut cu lumânarea dar cresc ca ciupercile pe copaci, se vede că şi-n domeniu buhuhu criza impune soluţii ingenioase.
Avem deci înmormântarea ecologică:


Inmormântarea low-cost:




Cum n-am reuşit încă să găsesc ştiri despre  înmormântarile last-minute şi nici despre cele just in time consider colecţia incompletă şi deci supusă eventualelor adăugiri.









Ascunsul dupa leustean- explicatie

După ultimele socoteli am o mulţime datorii în mediul virtual.  Lui Dongabone i-am promis că voi vorbi despre cei care cerşesc în Italia, lui Digodana despre lecţiile pe care le-am învăţat eu de la  viaţă, Zinei despre ce anume înseamnă blogul pentru mine( dacă oi mai fi promis şi altceva anunţaţi-mă, vă rog, întâi să-mi dau un dupac după ceafă şi apoi sa trec totul pe listă).
Astăzi însă am venit spăşită să cer iertare pentru o altă chestie începută şi nedusă la bun sfârşit, concursul leuşteanului de diasporă. Nu-mi stă în fire să abandonez lucrurile aşa dar exact în momentul în care pregăteam un fel de broşură amuzantă şi cotcodăceam în a inventa un fel de premiu s-a întâmplat accidentul vascular al tatei.
Nu ştiu să vă explic ce legătură  ciudată s-a creat între ocupaţia săltăreaţă şi nefericita întâmplare, cert e că eu nu mai reuşesc să reiau subiectul concursului de acolo de unde l-am lăsat.  Cum n-am de gând să mă duc la psiholog să-i povestesc despre răspândirea leuşteanului pe …