Scaietisme

In Ţara DeDragului din Vale Dixit. Cartea a Cincea  De când se aflase că-i miros lui Tifone picioarele, lui Lili cea Roz nu prea îi mai venea să glumească. Încropi un lighean dintr-un fund de butoi şi-ncepu să testeze diferite licori  găsite în camara lui Lili cea Verde. Când una din licori sfârâia, Tifone trebuia să bage şi al doilea picior când nu sfârâia, trebuia să-l scoată şi să aştepte următorul amestec. Aşa se făcu că, un picior sfârâia intermitent în timp ce celălalt stătea nepăsător şi privea toată isprava. Am uitat să vă spun că picioarele lui Tifone se comportau precum două entităţi separate, de aceea le şi numise Plic şi Poc după zgomotul pe care îl făceau atunci când păşea.   Uriaşul se topea ori de câte ori Lili Roz îi stătea prin preajmă, ar fi întors pădurea cu fundul în sus dacă ea, aşa, ar fi dorit.  Se spune că, vrând să glumească cu el, aceasta i-a cerut luna de pe cer să o agaţe în peşteră şi că imediat în noaptea următoare Tifone ar fi fost...

În Ţara DeDragului din Vale Dixit. Cartea a Patra De fapt, pe mine mă cheamă Artemisa, dar l-am văzut pe Igor cum ofta la filmele Lollobrigidei aşa că  nu m-am supărat când a început să mă strige Gina. Îl cunosc de când era foarte mic şi visa să-şi facă o casă pe lună apoi,când i-am adus  o trompetă rătăcită cine ştie cum, a zis că e un semn şi că va deveni mai faimos ca Louis Amstrong, deşi, la vremea aceea, tânără şi în putere, c-o simplă lovitură de coadă l-aş fi zvârlit drept în cârca lunii şi tot satul ar fi avut de câştigat. Igor nu are ureche muzicală, să nu-i spuneţi că v-am zis. Din cauza asta, eram gata să dau în depresie. Când se apuca să sune în trompetă, îmi săreau ciocănelele pe timpan şi- mi clănţăneau falenele de ziceai că am friguri galbene. E drept că am scăpat de păduchi pentru totdeauna dar dacă m-ai fi pus să aleg, sincer, aş fi ales să rămân păduchioasă. Noroc de Tobias că a înţeles ce mi se întâmplă şi mi-a făcut nişte dopuri de urechi din...

În Ţara DeDragului din ValeDixit.  Cartea a treia Când am văzut ploaia de stele m-am fâstâcit mai tare decât mă fâstâcesc de obicei. Pe mine mă plăteşte satul să strâng stele. Să le pun deoparte pentru zile negre. Şi eu le pun.  Le culeg, vorbesc cu ele, le spun că nu trebuie să le fie frică că Susul şi Josul nu-s despărţite de nimic şi oricând se pot întoarce dacă asta-şi doresc. La urma urmei, nimeni nu poate dovedi că Josul nu-i Susul cu Josu-n Sus sau Susul nu-i  Josul cu Susul-n Jos, nu-i aşa?  Şi ele se pun pe râs. Aţi auzit vreodată o stea râzând?  Seamănă foarte mult cu râsul de furnică pitică. E la fel de cristalin.  Imediat ce termină de chicotit le îmbii să-şi aleagă sertăraşul. Eh, numai că, aici, totul devine mai complicat. De obicei, stelele mari vor să stea în sertăraşe mici chiar dacă asta face să le mai rămână câte-o danteluţă pe dinafară, iar cele mici zic că se simt prea singure în cutiile mari.  Aţi văzut vreodat...

În tara DeDragului din Vale Dixit. Cartea a doua Întâmplările din  seara în care a dispărut luna au fost de-a dreptul înfricoşătoare şi despre ele aş vrea să povestesc, domnule judecător. De obicei, după ce mulg balena îmi place să stau în fotoliul meu cu scriciolici şi să mă uit prin trompetă la stele.  Asta am făcut şi în seara aceea. M-am aşezat, mi-am potrivit păturica peste genunchi, am lăsat să mă cuprindă fericirea până aproape de urechi şi-abia apoi am întins mâna după trompetă, altfel nu e chip s-o prind, bat-o să bată de trompetă, când sunt supărat se ascunde de n-o mai găsesc cu zilele, face mai multe hachiţe decât o babă la măritat.  Deci, iau trompeta o pun  la ochi, prind în cătare Carul Mare, deschid ochii şi... beznă! Nimic! La început am crezut c-oi fi băgat muştiucul trompetei în ureche că  mi se mai întâmplă când sunt emoţionat dar acum nu aveam niciun motiv să fiu emoţionat şi ca drept urmare nici nu eram. Beznă- beznă, cum spuneam, ş-undeva...

Ce s-a întâmplat cu luna?  Dixit. Prima carte Bre, ce zi încurcată!  Întîi nu mi-am găsit ochelarii, apoi protezele, apoi ciupicii norocoşi fără de care pescuiesc numai plătici şi sticle de Coca Cola, apoi dragocăruţa lăsată de babă fără zeamă de varză...  Când în sfărşit m-am pornit, dau să arunc năvodul, ia Caru’Mare de unde nu-i.  Da’ de fapt, ce spun eu Carul Mare, nu era nici cel mititel şi nici vreo altă stea, cerul era mai ştirb decât prostul satului. De Lună n-am făcut mare caz pentru că mai are obiceiul să stea la fursecuri însă după un timp am început să intru la idei. Dacă i-aş fi spus babei despre întîmplarea aceasta nemaipomenit de ciudată, m-ar fi pus să-mi şterg ochelarii, ceea ce am şi făcut dar asta nu a schimbat situaţia.  Am aruncat năvodul, aşa, pe întuneric, pentru că e mai bine să mă duc acasă c-o plătică decât cu poveşti pe care nu le cred nici eu dacă e să recunosc cinstit. M-am aplecat după năvod şi imediat mi ...

Am descoperit blogul unui tip super meseriaş. Omul ăsta ştie tot despre tot!  Despre viaţă, despre natură, despre cum să dormi, despre cum să mănânci, despre cum şi când e bine să te speli pe spate, mă rog, tot. Citindu-l am aflat că viaţa mea era mizeră nu eram fericit şi că o piedică importantă în calea împlinirii mele ca fiinţă spirituală era chiar serviciul meu. Cine eram eu? Şeful unui departament de statistică, un şoarece de birou care privea apusurile  de după mormane de dosare.  “Acţionează, ăsta e cuvântul de ordine în drumul spre fericire!” aşa se intitula articolul care mi-a schimbat viaţa. Aşa am şi făcut, am acţionat, numai că drumul ăsta, vă avertizez,  e al naibii de lung. Imediat după ce mi-am dat demisia de la birou m-a părăsit şi nevasta dar  tipul meseriaş care între timp mi-a devenit life-coach( l-am prins la ofertă, cu doar 9,99 de euro pe lună), m-a îmbărbătat să merg mai departe.   Mi-a explicat că aşa fu...

“No limits”, îi strigă şoseta suratei sale înainte să se smulgă dezgustată din strânsoarea chiloţilor negri rătăciţi indecent printre rufele albe. "No limits", mai strigă o dată şoseta cu tendinţe la rebeliune, înainte să se arunce de la balcon, vitejeşte, cu călcâiul în jos. Când domnul cu bărbuţă albă şi ochelari rotunzi a ridicat-o din iarbă, cu vârful bastonului, s-a simţit... aşaaa... un fel de vedetă a şosetelor de pretutindeni, un deschizător de drumuri. Poate că suratele o vor lua drept exemplu şi într-o bună zi vor face aşa cum a făcut ea: se vor arunca de la balcoane în căutarea libertăţii... Îşi imagina deja, mii de şosete în toate culorile ca nişte fluturi uriaşi rotind deasupra oraşelor, toate povestind în şoaptă desprea ea, Şoseta, deschizătoarea de drumuri, despre ea, neperechea, unică şi inegalabilă! Mâna gunoierului o smulse necruţător din visare. Înainte să fie înghesuită în hăul negru al sacului, apucă să mai strige încă o dată, declamator: “...

- Vezi, ţi-am spus doar să nu mai umbli la drăcovenia aia până nu-ţi repară Rufo ochelarii, uite, unde-am ajuns. Locul ăsta nu seamăna în niciun fel cu târgul din Poiana Soarelui, o să trebuiască să roadem iar scoarţă de stejar până la următorul salt. - Nu m-aş încumeta, stejarii au un miros ciudat, am observat că hobbiţii de aici ţin după ei, alţi hobbiţi mai mici legati cu aţă care ridică piciorul în apropierea copacilor, poate că mirosul e legat de obiceiul ăsta. - Or fi nişte hobbiţi luaţi ostatici şi folosiţi la grădinărit, cine ştie cu ce rasă barbară avem de-a face, mai bine ai mai încerca să faci ceva cu busola aia înainte să ne confunde cu nişte cârtiţe şi să ne pună la săpat şanţuri de apărare cum ni s-a întâmplat în HobOltenia, cu puţin timp în urmă. - Ei , n-a fost chiar atât de rău, prazul era mult mai fraged şi mai gustos decât coaja de stejar, asta fără să amintim de licoarea de prună din şopronul lui nea Baron. - Ah, ia uite-te dincolo de drum sunt doi hobOlteni ...

Băăă, tu, ăsta cu Merţanu’ negru, fii atent, bă, să nu te pună mama dracului să dai în spate că ăla eşti! Chem băieţii şi te fac rondele pătrate, înţelegi? Harakiri, sepulku, sushi... îngrăşământ! O să rasară din tine două frunze de varză, o să-şi facă iepuroii cuib lângă tulpina ta să n-ai linişte nici ca vegetală, băi, animalule! Păi tu ştii cine sunt eu, bă? Ai putea să-ţi dai seama numai după chiştoace că nu e cazul să-ţi picure ţeava de eşapament, uite-aici, Philip Morris cu filtru aurit făcute la comandă numai pentru mine şi fratele meu Bieber Italianu’. Ce zgomot e ăsta, bărbate?Ai motor de trotinetă? Pleci? Ţi-e frică, hai? Pleacă, fraiere, pleacă! Eu rămân cu ăsta din spate, poate pune vreo manea. Fără număr, băiatu’! Ce faci, bre, pleci şi tu? Nu mă auzi? Bă, amărăşteanule, bă, ce marcă eşti, tată? Nu te văd că mă ia cu junghi când întorc capu’. Ăsta nu mă aude are motorul pornit Ce faci, bă? Mi se pare sau ai saşiu de Trabant! Te ia mama naibii dacă treci pe...

- Oh! Săru’ mânuşiţele, frumoasă doamnă! - Domnişoară! - Pardon. - Nu face nimic, enchantée ! - Franţuzoaică? - Olteancă. - Nu face nimic, sunteţi îngrozitor de frumoasă. - Oh, mulţumesc, sunteţi un bărbat très gentil . - Permiteţi să mă prezint, Jean Batistă, în timpul liber, mafiot. - De Italia? - Nu, de Brăila. - Maritim, atunci. - Nu-mi place să vorbesc de afaceri. - Vă înţeleg, am rude în branşă. - A! E posibil să le cunosc atunci... - Nu cred, acţionează internaţional. - Înţeleg, sunt începători. Cel mai rentabil e să furi la tine acasă, afli cu timpul. - Parol? - Pe-onoarea mea! Avem condiţii excelente, ne permitem să mafiozăm cu maniere, cum s-ar spune. - Aveţi simţul umorului, sunt din ce în ce mai enchantée că v-am întâlnit, domnule Jean. - Mie îmi spuneţi? M-aş pune în genunchi să vă cer mâna dar mi-e teamă să nu vă pierd din vedere, curenţii ăştia sunt destul de puternici. - Iar eu v-o dau fără nicio retenţie. - Atunci e un “da”, să înţeleg? -...

foto- Alexandra Mihale - Alo! Auzi, fată... mi-am luat un ruj foarte mişto... are colagen, silicon şi ... ăăăla cum îi zice botulină... Cum adică nu e bine dacă are botulină? Botulina e o bacterie? Păi şi ce? Poate să fie şi-o citoplasmă că nu mă deranjează, important e să aibă efect, să le umfle... Cum ce să umfle? Buzele, tu, buzele, da’ ce ai fată, ce eşti aşa scorbutică azi de nu-nţelegi nimica, na ,că mă faci să ţip ş-am dat pe alături, oare mi se umflă şi obrazul?!? Mai bine ai veni pe la mine că au efect instant ca ness-ul în apă peptidele astea, dacă n-apuci să mă vezi? E drept aş putea să-mi fac nişte selfish din profil decât că vorbind la telefon cu tine, nu se poate că e ocupat. Fii atentă ce scrie pe etichetă: “...în timp ce Botoxul netezeşte ridurile prin paralizarea muşchilor cu ajutorul unei injecţii, aceste nano particule comunică celulelor pielii să facă singure acelaşi lucru...”  Aaaa...  ai înţeles? Hai, gata, fată că-nchid să fac ...

Motto: Satisfacţie- nimeni n-a reuşit vreodată să mă enerveze mai bine decât o fac eu însămi. De când Valentina m-a întrebat care e cel mai toxic personaj din viaţa mea mi s-a declanşat un storming pe lângă brain de ai fi putut să crezi că am o multinaţională găzduită temporar sub calotă. Şi dă-i şi luptă şi fă clasificări, pronosticuri, scheme, două zile de mindmap-uri, mindnap-uri, până când bang! iluminarea!  Într-o fracţiune de secundă, totul a devenit deosebit de clar! Şi-atunci, am deschis uşa băii izbind-o de perete şi i-am spus pentru prima oară în viaţă, totul aşa, de la obraz: - Ascultă, măi nepieptănato, graso, dezlânato, umflato, celulitico, acro, nesuferito, paranoico, mahalagioaico s-a terminat! Ieşi imediat afară din casa mea! Nu îţi permit să rămîi nici măcar o secundă! Afară! Mă privea nedumerită. Frica ei se lăsase grea între noi ca un uger de vacă nemuls. Nu simţeam milă, ochii ei privindu-mă uşor încrucişaţi nu-mi stărneau compasiune. Ducă-se î...

- Bună ziua, suntem de la biroul de starea civilă, taxe, impozite şi dări. Doi în unu, facem economie de personal. Am fost avizaţi că locuiţi aici de mai mult timp fără să fiţi înregistrat şi fără să plătiţi impozit. - ... - Mda, să înţeleg că n-o să colaboraţi, nu-i nimic, ne-am obişnuit, mergem înainte. Deci, vă faceţi vinovat de omisiune de încunoştiinţare a organelor judiciare despre momentul naşterii, ocupare abuzivă fără permisiune a unei parcele pe fundul mării. - Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Sunt zeu născut şi nu făcut! - Ehe, păi, tocmai asta e adevărata problemă! Dacă aţi fi fost făcut, nu mai veneam să v-amendez pe dumneavoastră, l-am fi căutat pe cel care v-a făcut... - Eu sunt Fiul Tatălui! - Nume, prenume... - Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl! - Eu semăn mai mult cu mama dar asta nu are relevanţă, să revenim. Unde locuieşte tatăl dvs? - Casa Tatălui Meu are multe locaşuri. - A, da? Păi şi ce cauţi, dom’le, atunci pe fundul mării? - ...