Treceți la conținutul principal

Tifone cand merge face Plic Poc



In Ţara DeDragului din Vale Dixit. Cartea a Cincea

 De când se aflase că-i miros lui Tifone picioarele, lui Lili cea Roz nu prea îi mai venea să glumească. Încropi un lighean dintr-un fund de butoi şi-ncepu să testeze diferite licori  găsite în camara lui Lili cea Verde. Când una din licori sfârâia, Tifone trebuia să bage şi al doilea picior când nu sfârâia, trebuia să-l scoată şi să aştepte următorul amestec. Aşa se făcu că, un picior sfârâia intermitent în timp ce celălalt stătea nepăsător şi privea toată isprava. Am uitat să vă spun că picioarele lui Tifone se comportau precum două entităţi separate, de aceea le şi numise Plic şi Poc după zgomotul pe care îl făceau atunci când păşea.  

Uriaşul se topea ori de câte ori Lili Roz îi stătea prin preajmă, ar fi întors pădurea cu fundul în sus dacă ea, aşa, ar fi dorit. 

Se spune că, vrând să glumească cu el, aceasta i-a cerut luna de pe cer să o agaţe în peşteră şi că imediat în noaptea următoare Tifone ar fi fost văzut îngrămădind luna în peştera Lilicăi.

De atunci, Liliroz se gândeşte de cel puţin două ori înainte să ceară ceva, mai ales că toată lumea vrea să găsească hoţul din seara cu pricina, seară când luna a dispărut de pe bolta cerească. Nu ar vrea deloc ca lui Tifone să i se întâmple ceva. Dacă l-ar băga la închisoare ar suferi cumplit fără ea.

 E doar un copil închis într-un trup de uriaş, îşi spuse în timp ce-l privea bălăcindu-se în fundul de butoi.

Şi-apoi, nici luna nu părea deloc supărată. Râdea şi chiţăia pe umerii lui Tifone ca o puştoaică invitată la bal. Cunoscându-l, e clar că nu a smuls-o cu forţa de pe boltă, a venit de bună voie, aşa că Tifone nu poate fi acuzat de nimic, l-o fi rugat luna să o ia în cârcă şi s-o plimbe pe ici pe colo, i-o fi şi ei urât sus, acolo...

Deci, nu e nimic adevărat, domnule judecător, dacă aţi găsit urme de Plic şi Poc e pentru că Tifone are licenţă de taximetrist o fi avut vreo cursă rapidă prin zonă. 


Textul face parte dintr-un proiect inspirat de  cărţi de joc şi alte imagini alternative, imagini care provoaca textul, spun povesti sursa imagine:

Gediminas Pranckevičius

Comentarii

  1. Lili Roz mi-a răpit inima. Dar nu sunt sigur c-a fost ea, prin jur erau urme de Plic și Poc...
    Norică

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sigur era Lili Roz, Plic si Ploc sunt asa, mai... Hodoronc Tronc :})

      Ștergere

Trimiteți un comentariu