Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din septembrie, 2015

Cum am petrecut de ziua lui Norica

Dane, Nici măcar nu e vina mea dacă s-a întâmplat cum s-a întâmplat.  De vreo săptămână mi-a ieşit hernia la păscut din nou, aşa că vreau, nu vreau stau cu roţile în sus şi mă minunez cât praf s-a strâns pe paletele ventilatorului din plafon.  Ete! Nişte paianjeni care se dau uţa prin colţuri. Unul mi-e foarte aproape de vârful nasului şi pare destul de contrariat să mă vadă acasă, aşa, în afara programului. Mai un cortizon, mai un supozitor, timpul trece destul de încet aşa că din poziţii alambicate deschidem feisbucul să ne bucurăm de bucuria altora. În vârful paginii hopa!Norică în faţa unui tort cu artificii, populaţia dintr-un bloc cu două etaje cântă de zor “La mulţi ani! Hait! Privesc în josul ecranului mă uit la dată, 28 şi înţepenesc într-o poziţie oarecum opusă  herniei din dotare. E ziua lui Norică, e deja ora zece şi eu nu i-am spus la mulţi ani. De neiertat, sunt de neiertat. Mai ales că, de obicei, îmi aduc aminte măcar cu o zi înainte şi are la pachet o zi de gândit zâ…

Dinspre Trieste fără mânie

Te desprinzi de cuib şi-o iei de la capăt. În altă ţară, în altă limbă. Cu bune, cu rele, târâş-grăpiş, paşi noi, ritmuri diverse, fără teamă de funcţionari, de portari, de tovarăşi, începi să-ţi trăieşti normalitatea fără emfază, fără ostentaţie, fără pretenţii. Numai că documentele expiră mai repede decât brânza topită, fiii cresc şi au nevoie de buletine, identităţi, aşa că, emoţionat, pui într-un săcuşteţ toate hârtiile din casă inclusiv chitanţele de la lumină, de fapt, laşi acasă doar fotografiile în care surâzi blând, de pe oliţă, încaleci maşina şi tapa-tam, tapa- tam, te îndrepţi spre consulatul cel mai apropiat, care e acolo pentru tine, pentru a-ţi oferi sprijinul şi serviciile de care, tu, oiţa- mioriţă rătăcită pe păşuni străine, ai neaparată nevoie. La poartă, locul lui nea Costică e ocupat de ţâcă Giusseppe care nu ştie o boabă româneşte dar îşi face treaba ca şi portar pur-sânge românesc probabil atitudinea rămâne agăţată de fişa postului. Sala e mare, călduroasă, lum…

Toamna verii noastre

Mi-a trecut vara printre urechi cu aceeaşi eleganţă cu care trece şi viaţa la vârsta asta, vâj-vâj! ca un tren japonez de ultimă generaţie.  Apropo, nu ştiu cum fac ăştia, cu toate cataclismele prin care trec, să aibă numai  chestii de “ultimă generaţie” iar la noi cuvântul “generaţie” e mereu legat doar de “sacrificiu”.  Chiar de curând  mă întrebase Rareş în roitaliană, limbă cu care am căzut de acord că n-are rost să mai luptăm: - Sacrificiu di che cosa? Eu nu mai înţeleg cine şi cum e cu sacrificatul prin România dar mai ales cu ce rezultat. Bunica zicea că generaţia ei a fost sacrificată, tu zici că a voastră, Alex tot se bagă în generaţia aia cu cheia la gât şi-o dau şi ei la întors cu sacrificiul... - Păi, deh, ţine într-un fel de perpetuarea neamului, dragule, cineva trebuie să ducă starea asta de sacrificat mai departe, aşa că o predăm, o transmitem din om în om, de la unchi la nepot, de la mamă la fiu, să nu cumva să o prăpădim şi să ne ieşim din stare, Doamne fereşte! Dar …

Karma, zenul şi toporul

Am descoperit blogul unui tip super meseriaş. Omul ăsta ştie tot despre tot!  Despre viaţă, despre natură, despre cum să dormi, despre cum să mănânci, despre cum şi când e bine să te speli pe spate, mă rog, tot. Citindu-l am aflat că viaţa mea era mizeră nu eram fericit şi că o piedică importantă în calea împlinirii mele ca fiinţă spirituală era chiar serviciul meu. Cine eram eu? Şeful unui departament de statistică, un şoarece de birou care privea apusurile  de după mormane de dosare. 
“Acţionează, ăsta e cuvântul de ordine în drumul spre fericire!” aşa se intitula articolul care mi-a schimbat viaţa. Aşa am şi făcut, am acţionat, numai că drumul ăsta, vă avertizez,  e al naibii de lung.

Imediat după ce mi-am dat demisia de la birou m-a părăsit şi nevasta dar  tipul meseriaş care între timp mi-a devenit life-coach( l-am prins la ofertă, cu doar 9,99 de euro pe lună), m-a îmbărbătat să merg mai departe. 
 Mi-a explicat că aşa funcţionează: dacă-ţi iese  nevasta  pe uşă, intră sufletul…