Prin lumile lui Liviu Nanu

A cest text nu e o recenzie de carte ci doar un rezumat despre ce a înţeles cititorul, adică eu, din ce a scris autorul, adică Liviu Nanu, semnalat în agenda mea telefonică drept LivNanuagonia, totul legat să încapă pe un singur rând. Zilele trecute am avut ocazia să ne vedem chiar dacă fugitiv, în sens vizual adică, Liviu fugea mâncând pământul după vaporaş iar eu dădeam dezdemonă din batistuţă la mal, dar a fost suficient să înţelegem că suntem exact aşa cum ne gândeam noi că suntem, când ne citeam pe Agonia, adică nişte persoane cool, vorba tiktokiştilor. Important e că, aşa, am intrat în posesia celei mai recente cărţi a lui, Ziua P(r)ostului şi  dacă nu ar fi insinuat o provocare în autograful însoţitor poate nu mă urneam să demonstrez că nu pot adormi cu creionul în mână, că eu aşa citesc cărţi în ultimul timp doar- doar ‘oi păcăli Alzheimerul să treacă pe partea cealaltă când mă vede. Personajele din seria Cărciuma lui Bicuţă populează şi acest ultim volum şi alegerea de a-l num

Consecventa cea de toate zilele

 Cam aşa . La 52 de ani ai mei, îmi agâţ consecvenţa de consecvenţa unui tinerel. Mă sprijin şi de el şi de ea, de consecvenţă, adică.

Înalt, frumuşel, mereu pus la patru ace, fiecare buclă e buclată atât cît trebuie, fiecare dungă e milimetric atît cât trebuie, lângă geantă ţine  o sacoşică termică unde şi-a pregătit prânzul, sigur, vegetarian, se vede de la o poştă că e predispus genetic să ronţăie morcovi şi alte chestii buruienoase, îţi dai seama după piele, alură şi felul unduios de a se mişca. 


 Se aşează calm, impasibil, forfota din jur nu-l atinge, pare băgat într-o bulă în care nu pătrund sunete, scoate o carte şi începe să citească fără să privească în jur, fără să clipească. Pac, ţac, o staţie, două şi la a treia coboară. Rămân mereu surpinsă. Eu, pe o distanţă atât de mică, n-apuc să găsesc nici batista în propria-mi geantă care pare să-şi schimbe mereu geografia.  

E atât de reconfortant să ştii că, plouă, ninge, aglomerat sau mai puţin aglomerat, băiatul acesta va urca de la staţia lui şi nestrămutat în obiceiul lui, va citi dintr-o carte. 


Maimuţa din mine, reînvaţă de la el, să bage mâna în geantă şi să scoată cartea, pe care o plimb înainte şi-napoi de parcă ar fi un câine care are nevoie de companie, să o deschidă şi să citească în timp ce telefonul vibrează şi se zbuciumă ca o mireasă abandonată în ziua nunţii.

Acum câţiva ani, mijloacele de transport în comun erau pline de oameni cu nasul în cărţi, acum, pe parcursul meu, a rămas doar el.

 Mă agăt cu disperare de consecvenţa lui sperând să o resuscitez pe a mea.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Shi- Xiang- Xia

Concursul leusteanului de diasporă - “Ba, al meu e mai frumos”

Barbat cu masină