Prin lumile lui Liviu Nanu

A cest text nu e o recenzie de carte ci doar un rezumat despre ce a înţeles cititorul, adică eu, din ce a scris autorul, adică Liviu Nanu, semnalat în agenda mea telefonică drept LivNanuagonia, totul legat să încapă pe un singur rând. Zilele trecute am avut ocazia să ne vedem chiar dacă fugitiv, în sens vizual adică, Liviu fugea mâncând pământul după vaporaş iar eu dădeam dezdemonă din batistuţă la mal, dar a fost suficient să înţelegem că suntem exact aşa cum ne gândeam noi că suntem, când ne citeam pe Agonia, adică nişte persoane cool, vorba tiktokiştilor. Important e că, aşa, am intrat în posesia celei mai recente cărţi a lui, Ziua P(r)ostului şi  dacă nu ar fi insinuat o provocare în autograful însoţitor poate nu mă urneam să demonstrez că nu pot adormi cu creionul în mână, că eu aşa citesc cărţi în ultimul timp doar- doar ‘oi păcăli Alzheimerul să treacă pe partea cealaltă când mă vede. Personajele din seria Cărciuma lui Bicuţă populează şi acest ultim volum şi alegerea de a-l num

Fotbal de inima albastra

Barul de la parter, plin pân-la refuz, Elena, chinezoaica,  zâmbăreaţă ca o lună nouă:" şpliţ? şpliţ?", toţi îi răspund dând din cap, o linişte mormântală, sonorul televizorului s-a autocenzurat trecând pe mute, se bea în tăcere, cu duşmănie, lacrimile din colţul ochilor coboară în vârful picioarelor, doi tineri ascund sub masă două trompete, ruşinaţi.
Primul ministru plange, Berlusconi îşi desenează şuviţele cu mâna tremurândă, lacrimile de pe pereţii feisbucului se transformă în stalactite, Italia e toată o lacrima lunguiaţă.

Comentarii

  1. Condoleante! Cuvinte de mangaiere nu exista in aemenea situatii. Cum il poti consola pe un fan "Daca nu dadeau nemernicii de spanioli patru goluri, aveati sanse sa intrati in prelungiri si, poate, la 11 metri..." ?
    Dar cu fanele e mai usor. Le iei in brate, le mangai pe par, le saruti ochii inlacrimati, apoi urmaresti traseul lacrimilor pana ajungi sa le saruti pe gurita...
    Dupa aia nu mai tin minte, parca mai era ceva...

    RăspundețiȘtergere
  2. Dupa aia probabil lacrimile curg si mai jos de gurita si..., na, ca am uitat si eu...

    RăspundețiȘtergere
  3. Şi eu care mă plângeam că am probleme cu memoria:))

    RăspundețiȘtergere
  4. Eeeeee, la mine e taman invers. Numa` ce m-am intors din piata de la Cibeles. WOW!!! Atat, ca nu vreau sa te amarasc mai mult ;)

    RăspundețiȘtergere
  5. Da, bine ca ai nostri sunt pacifisti, nu mai bat de mult pe nimeni. Iti dai seama ce era sa ajungem, si eu si tu, in vreo 10 ore in Piata Universitatii? :)))

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Shi- Xiang- Xia

Concursul leusteanului de diasporă - “Ba, al meu e mai frumos”

Barbat cu masină