Fotbal de inima albastra

Barul de la parter, plin pân-la refuz, Elena, chinezoaica,  zâmbăreaţă ca o lună nouă:" şpliţ? şpliţ?", toţi îi răspund dând din cap, o linişte mormântală, sonorul televizorului s-a autocenzurat trecând pe mute, se bea în tăcere, cu duşmănie, lacrimile din colţul ochilor coboară în vârful picioarelor, doi tineri ascund sub masă două trompete, ruşinaţi.
Primul ministru plange, Berlusconi îşi desenează şuviţele cu mâna tremurândă, lacrimile de pe pereţii feisbucului se transformă în stalactite, Italia e toată o lacrima lunguiaţă.

Comentarii

  1. Condoleante! Cuvinte de mangaiere nu exista in aemenea situatii. Cum il poti consola pe un fan "Daca nu dadeau nemernicii de spanioli patru goluri, aveati sanse sa intrati in prelungiri si, poate, la 11 metri..." ?
    Dar cu fanele e mai usor. Le iei in brate, le mangai pe par, le saruti ochii inlacrimati, apoi urmaresti traseul lacrimilor pana ajungi sa le saruti pe gurita...
    Dupa aia nu mai tin minte, parca mai era ceva...

    RăspundețiȘtergere
  2. Dupa aia probabil lacrimile curg si mai jos de gurita si..., na, ca am uitat si eu...

    RăspundețiȘtergere
  3. Şi eu care mă plângeam că am probleme cu memoria:))

    RăspundețiȘtergere
  4. Eeeeee, la mine e taman invers. Numa` ce m-am intors din piata de la Cibeles. WOW!!! Atat, ca nu vreau sa te amarasc mai mult ;)

    RăspundețiȘtergere
  5. Da, bine ca ai nostri sunt pacifisti, nu mai bat de mult pe nimeni. Iti dai seama ce era sa ajungem, si eu si tu, in vreo 10 ore in Piata Universitatii? :)))

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Shi- Xiang- Xia

Concursul leusteanului de diasporă - “Ba, al meu e mai frumos”