Prin lumile lui Liviu Nanu

A cest text nu e o recenzie de carte ci doar un rezumat despre ce a înţeles cititorul, adică eu, din ce a scris autorul, adică Liviu Nanu, semnalat în agenda mea telefonică drept LivNanuagonia, totul legat să încapă pe un singur rând. Zilele trecute am avut ocazia să ne vedem chiar dacă fugitiv, în sens vizual adică, Liviu fugea mâncând pământul după vaporaş iar eu dădeam dezdemonă din batistuţă la mal, dar a fost suficient să înţelegem că suntem exact aşa cum ne gândeam noi că suntem, când ne citeam pe Agonia, adică nişte persoane cool, vorba tiktokiştilor. Important e că, aşa, am intrat în posesia celei mai recente cărţi a lui, Ziua P(r)ostului şi  dacă nu ar fi insinuat o provocare în autograful însoţitor poate nu mă urneam să demonstrez că nu pot adormi cu creionul în mână, că eu aşa citesc cărţi în ultimul timp doar- doar ‘oi păcăli Alzheimerul să treacă pe partea cealaltă când mă vede. Personajele din seria Cărciuma lui Bicuţă populează şi acest ultim volum şi alegerea de a-l num

Sa te ratacesti in inima altcuiva

O celulă canceroasă e o celulă care, brusc, decide că e mai importantă decât surata din dreapta. Îşi priveşte chiorîş surata de la etaj:  Ia, te uite la umflata aia, s-a ajuns. Ea stă în loja hepatică şi eu trebuie s-o fac pe nefronul.
Aşa că se emancipează:
  •  capătă conştiinţă: acum sunt mică şi neimportantă;
  •  capătă  un ţel: dar o să ajung mare, importantă şi independentă, n-o să vedeţi?
  • capătă abilităţi de lider sindical: de ce să lucrez eu pentru tine, bă, nene? hei, surate, treziţi-vă, nu v-aţi săturat să munciţi pentru altul? jos sclavia!
 Nu mai vrea să audă despre misiunea ei urât mirositoare, de la înălţimea micronului ei ţese cu frenezie măreţe planuri de independenţă şi expansiune. Pentru a le pune în aplicare  începe să se multiplice cu  frenezie, creşte mare, din ce în ce mai mare, nu-şi mai încape în membrană şi se revarsă peste celelalte celule, devorându-le.
Celulele-soldat nu se supără, fac zid în jurul anarhistei oferindu-i protecţie, aşa cum fac cu oricare altă celulă a organismului.

  Hmm, mormăie savanţii, ce comportament prostesc...de ce fac asta, pentru ce apără o celulă care se comportă atât de distructiv,  maşinăria perfectă, corpul uman, are hibe, vezi...

Eu sunt Tu eşti Eu sunt Tu eşti Eu sunt Tu eşti Eu sunt Tu eşti Eu sunt Tu eşti ... Eu sunt Tu...

Ăsta e secretul  pe care  celulele  cuminţi ni-l şoptesc ca pe o rugăciune în fiecare secundă.

  Suntem nişte celule canceroase gigantice al căror unic ţel e să devină din ce în ce mai mari, din ce în ce mai importante.
Fagocităm, devorăm, muşcăm din celălalt iar asta va duce la prăbuşirea întregului Tot.

  Să te rătăceşti în inima altcuiva e periculos dar  e singurul tratament care ne rămâne. Să te doară când îl doare,  lacrima lui să curgă pe obrazul tău, zâmbetul său să se scrie cu buzele tale...
...........................................................................................................................................

Şi doar, mi-am montat mai demult un bureţel care şterge tot ce nu e nevoie să ţin minte. Numai că, de la o vreme, a început să şteargă la întâmplare, mă trezesc tot mai des fără ieri-uri. S-o fi îmbâcsit. Mi-e frică să nu se întindă şi la mâine-uri.

„ Fiţi drăguţ, ştiţi unde pot găsi un atelier de reparat bureţei de memorie? Cum v-am întrebat şi ieri, acelaşi lucru? Şi acum două zile? Fii serios, domnule! Păi ce, nu mi-aş fi adus aminte?”

Comentarii

  1. Frumos spus. Mi-a adus aminte de prezentarea de la TED a unei doamne http://youtu.be/UyyjU8fzEYU

    RăspundețiȘtergere
  2. MUltumesc frumos, Ela! Pe doamna asta o vazusem parca dar prezentarile pe care le-am gasit, urmarind linkul sunt foarte interesante.

    RăspundețiȘtergere
  3. frumos? evident. demult! original? personal? idem. generos? intotdeauna. ironia sagalnica, insa, care insoteste multe din inventiile inei, e inlocuita de neliniste. textele ei ironice sunt terestre. nelinistile, nu asa de dese incat sa se iefteneasca, extraterestre. deloc ciudat, in ziua in care scria cele de mai sus, imi trimisese gandul unui aforism: "admiram bonzii, dar nu ne putem indragosti decat de neliniste"

    RăspundețiȘtergere
  4. Multumesc, Uriasul meu drag! Sigur! Aforismele interesante le trimit mereu altora, sa ma dau generoasa:))

    RăspundețiȘtergere
  5. asta e unul din cele mai frumoase posturi pe care le-am citit in ultimele luni. fara exagerare.
    o sa-l recitesc din cand in cand. si, daca nu uit, o sa va reamintesc si voua sa o faceti.:)

    RăspundețiȘtergere
  6. :)Multumesc, Cora!
    Si cuvintele stiu sa imbratiseze provocand rataciri.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Shi- Xiang- Xia

Concursul leusteanului de diasporă - “Ba, al meu e mai frumos”

Barbat cu masină