Prin lumile lui Liviu Nanu

A cest text nu e o recenzie de carte ci doar un rezumat despre ce a înţeles cititorul, adică eu, din ce a scris autorul, adică Liviu Nanu, semnalat în agenda mea telefonică drept LivNanuagonia, totul legat să încapă pe un singur rând. Zilele trecute am avut ocazia să ne vedem chiar dacă fugitiv, în sens vizual adică, Liviu fugea mâncând pământul după vaporaş iar eu dădeam dezdemonă din batistuţă la mal, dar a fost suficient să înţelegem că suntem exact aşa cum ne gândeam noi că suntem, când ne citeam pe Agonia, adică nişte persoane cool, vorba tiktokiştilor. Important e că, aşa, am intrat în posesia celei mai recente cărţi a lui, Ziua P(r)ostului şi  dacă nu ar fi insinuat o provocare în autograful însoţitor poate nu mă urneam să demonstrez că nu pot adormi cu creionul în mână, că eu aşa citesc cărţi în ultimul timp doar- doar ‘oi păcăli Alzheimerul să treacă pe partea cealaltă când mă vede. Personajele din seria Cărciuma lui Bicuţă populează şi acest ultim volum şi alegerea de a-l num

Dacă e marţi, e Orient Express. A doua poveste

 Prima poveste aici.

Dar sa ne intoarcem la trenurile noastre...
Orientul e pe linie ţac-ţac-ţac undeva prin România dacă ar fi să mă iau după biletul lăsat la plecare şi după mesajele pe care le primeşte Stefania de la mio amoroso. Mio amoroso lucrează om de clopoţel, stewart, majodorm, spuneţi-i cum vreţi şi între două hurducăieli îi mai trimite un mesaj Stefaniei, la rândul ei, mare şefă mare, peste cheia de la hârtia igienică distribuită în Orient Express.
“ce faci, amore. unde eşti”, ”sunt la budapest. sper să n-apară dracula. stop. ti amo”
Deh, câte amoruri neştiute, nebănuite s-or ascunde pe  sub abajururile din ţâşpecento! Şi trenului nici nu-i pasă... ţac! ţac! ţac! trece printre  linii şi sentimente, ca un rapid de Bucureşti prin Cucuieţii din Deal.
Trag de limbă amoroasa amorosului şi aflu câţi bani câştigă pe o dusă şi-o venită pân-la Istambul.
500 de euro, ceea ce, dacă mă întrebaţi pe mine, e foarte puţin având în vedere că oamenii de clopoţel sunt un fel de sclavi la purtător, care dorm şi mânâncă de-a-n-picioarelea, locuiesc doi în acelaşi pantof precum două sardine într-o borcănaş cu icre negre şi fac doar o călătorie din asta, pe lună.
Şi pentru că mi s-au zburlit niţel genele proletare o să vă arat niţel leopardul din spatele gardului vopsit.

Iată o budă de călător:
Iată şi buda personalului:
Iată şi un dormitor de amărât:

unde, n-am văzut umeraşe din astea, de exemplu:

Mă rog, cred că ați prins ideea, nu-i aşa?

Va urma

Comentarii

  1. Dar biletul calatorului la Constantinol(dus-intors... vind si numai pina la Bucuresti?) cit costa?

    RăspundețiȘtergere
  2. In jur de 10000 numai dusul dar s-ar putea sa faca reduceri la dus-intors:). Gata? Te-ai decis?:)

    RăspundețiȘtergere
  3. Sa salvez niste bani, imi gasesc o Stefanie sau devin clopoţelar. :):)

    RăspundețiȘtergere
  4. :) Depinde şi de gabarit, să ştii, face parte din criteriile de selecţie.
    Dacă nu faci parte din categoria doi la un leu, slabe şanse să găseşti de lucru clopoţelar:)

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Shi- Xiang- Xia

Concursul leusteanului de diasporă - “Ba, al meu e mai frumos”

Barbat cu masină