Dacă e marţi, e Orient Express- prima poveste
N-o să vă spun ce caut marţea în Orient Express, după aia m-aş vedea nevoită să vă omor precum Agatha Christie cei zece negri mititei, am vrut doar să vă dau de ştire că primesc comenzi pentru scrijelit cu cuţitaşul pe mahonul vagoanelor, clasa a întîia sau clasa a doua, după bugetul clientului, bien sur... atenţie, inimioare şi săgeţi nu fac din principiu, ceva iniţiale, un ti amo sau câţiva iloveiou numa' că , vă avertizez, o să vă coste destul de scump. Cum, păi de ce? Pentru că în Orient Express o bericică costă 10 euro dacă e caldă şi 15 dacă e rece, şi-o plimbaţi doar vreo jumate de oră între gură şi vezică, eu pentru numai... hmm... să zicem 500 de euro pe literă, vă ofer eternitatea.
Ei, şi până vă hotărâţi câte litere sunteţi dispuşi să cumpăraţi, să vă povestesc despre trenul ăsta care aici, la Veneţia, e pe moşia lui tată-su, cum s-ar spune.
Între două curse, Orientul stă ţanţoş pe linia sa personală şi aşteaptă să fie puricat vreme de două zile, pentru că toate operaţiunile se petrec exact ca-n 1900 noaptea când dumnealuiul fu construit.
Un cârd de femei îl spală şi-l curăţă prin cele mai intime unghiuri şi crăpături cu cârpele muiate în apă şi oţet ca pe vremea lui mam'mare. Când termină doamnele, din urmă, vin câţiva bărbaţi mici cu două aspiratoare şi mai mici. Pe dinafară îl spală alţi bărbaţi mai mari, c-un furtunaş fără presiune încet -încet, pic-pic, pân-la capătul celor 17 vagoane cîte are.
Vagoanele nu sunt numerotate cu un-doi ca toate vagoanele, ci cu 3674, 4095 etc. fiind ele construite în ani şi locuri diferite, chestiune explicată foarte fain după cum se vede, la intrarea în fiecare vagon.
De frumuşel e frumuşel şi au reuşit să-i păstreze aerul de domnişoară de pension, începând cu mileurile croşetate ce acoperă tetierele şi terminând cu sticla de apă, ascunsă în dulăpiorul de deasupra chiuvetei dar asta, evident, la pachet cu dezavantajele aferente, trenul nu are aer condiţionat şi asta e o adevărată problemă.
Ei, şi până vă hotărâţi câte litere sunteţi dispuşi să cumpăraţi, să vă povestesc despre trenul ăsta care aici, la Veneţia, e pe moşia lui tată-su, cum s-ar spune.
Între două curse, Orientul stă ţanţoş pe linia sa personală şi aşteaptă să fie puricat vreme de două zile, pentru că toate operaţiunile se petrec exact ca-n 1900 noaptea când dumnealuiul fu construit.
Un cârd de femei îl spală şi-l curăţă prin cele mai intime unghiuri şi crăpături cu cârpele muiate în apă şi oţet ca pe vremea lui mam'mare. Când termină doamnele, din urmă, vin câţiva bărbaţi mici cu două aspiratoare şi mai mici. Pe dinafară îl spală alţi bărbaţi mai mari, c-un furtunaş fără presiune încet -încet, pic-pic, pân-la capătul celor 17 vagoane cîte are.
Vagoanele nu sunt numerotate cu un-doi ca toate vagoanele, ci cu 3674, 4095 etc. fiind ele construite în ani şi locuri diferite, chestiune explicată foarte fain după cum se vede, la intrarea în fiecare vagon.
De frumuşel e frumuşel şi au reuşit să-i păstreze aerul de domnişoară de pension, începând cu mileurile croşetate ce acoperă tetierele şi terminând cu sticla de apă, ascunsă în dulăpiorul de deasupra chiuvetei dar asta, evident, la pachet cu dezavantajele aferente, trenul nu are aer condiţionat şi asta e o adevărată problemă.
Caloriferele le-au buchisit pe dedesubt aşa că dacă tocmai aţi câştigat o comoară şi optaţi pentru Orient Express e bine să fie într-o perioadă cât se poate de răcoroasă.
Comentarii
Trimiteți un comentariu