Scaietisme

Puţină plajă anul ăsta, în total două după amiezi furate, mereu cu coada ochiului la iepuraşii norilor. Relax, relax total, până când ne zgâlţîie vecinii de prosop: " Vă rugăm să sforăiţi mai încet, avem şi noi dreptul, vorba aia..." Dreptul ca dreptul dar când s-au întors vecinii spre stânga am crezut c-a venit taifunul cu uraganul la pachet promoţional, aşa nişte sforăituri n-am auzit de când mă ştiu deşi  noi, jupânul şi cu mine adică, doi orfani care de care mai dodoloţ, (copiii ne-au părăsit de multişor  cel puţin oficial suntem la faza, "nu ne afişăm cu babacii"), suntem oarecum cu destulă experienţă sforăricească. Mă rog, a nu se înţelege că am participat la concursuri de sforăituri, subiectul era marea şi predicatul era oarecum dubios, dar când văd printre gene o fetiţă de vreo doi anişori izbucnind  în lacrimi strigându-şi mama normal că sar şi-ntreb în italiană că doar suntem pe balta broscarilor: - Amore, ti sei persa? (Iubito te-ai pierdut?) Fetiţa...

Dacă aveţi "auziri de voci" puteţi ajunge foarte uşor  la "depresie" şi viţăversa deci, mă gândesc că  e mult mai sigur să vă duceţi marţea la vindecări, vinerea la dezlegări iar duminica o transformare, mică nu poate să facă rău.

După episodul de acum două zile cand ne-am salvat în extremis de colţii unui ciobănesc german, Măriile noastre, Von Pluş şi subsemnata, astăzi dimineaţă, orgoliul, demnitatea, respectul de sine, încrederea în propriile forţe, legătura cu Eul superior ne-au fost grav calcate în picioare, dar ce spun eu, călcate... strivite, făcute ţăndări... Habar n-am cum să descriu situaţia umilitoare în  care Măriile noastre au trebuit să fuga din faţa unui motan maro murdar si  atitudine de jack spintecătorul. Ne-a fugărit, până la colţul străzii unde cu o mişcare a cozii şi-un miorlomărăit printre canini ne-a transmis destul de clar si foarte puţin politicos, sa-i scoatem cartierul de pe traseu. După cum bine se observă, nici acum n-am reuşit să trecem peste cele întâmplate: Poate c-un pic de  Hamm  Bau Yoga obţinem ceva rezultate...

...ne place tragedia.  Suntem înnebuniţi după ea, atâta timp cât nu suntem implicaţi direct încât să ne usture. Privim la drama celuilalt, ne cutremurăm dar continuăm să privim, să ascultăm toate detaliile să vedem dacă anumite condiţii în care tragedia s-a produs ar putea corespunde cu situaţia noastră, dacă "ferească Dumnezeu" ar putea să ni se întîmple şi nouă. Şi dacă plângem, plângem pentru noi, de mila noastră, imaginându-ne cât de mult ne-ar durea pe noi dacă am fi puşi în situaţia respectivă. Apoi mergem să povestim celorlalţi, discutăm detaliile macabre, ne văicărim şi ne cocoşim cât de rău ne-a făcut să auzim despre tragedia cu pricina. Brusc protagoniştii suntem noi, pentru că suntem atît de sensibili şi miloşi: "Uite, tremur şi acum, nu reuşesc să-mi revin, dragă!" Cine oare s-ar uita la ştirile de la ora 5 dacă ar povesti despre fericire? Despre cum Icsulescu l-a îmbrăţişat pe Pisculescu, în plină stradă, fără vreun motiv aparent ...

Atunci când vreun deştept spune o vorbă de duh, pe partea cealaltă de lume pentru unul ca mine devine imperativ să anihileze efectul. 

................................................................................................................ - Ce faci, fată? Nu te-am mai vazut de multă vreme! - Bine, dragă, uite mă duc să-mi mi cumpăr mașină de tocat sa fac niște hamburger și de celea... cum le zice pe românește? Zi să-ți zic... - Cheeseburger ? - Nu fată, nu, cheeseburger, auzi! Mai ziceaţi voi la tara, acolo la voi cheeseburger!  - Da' zi pe moldovenește c-apoi eu îţi traduc pe româneşte. - Pârjoale, pârjoale le zice pe la noi, iaca mi-am amintit! - Aaa, polpette... Polpettine, daaa, ca bine zici, chiar mi-ai făcut una voglia! C-olecuţă de feta grecească, spargi o ceapă si mănânci de pocnești, altroché pasta asciutta, cazzo!

Astăzi, în piaţă, o femeie niţel sfântă după vorbă după port fluturându-mi o broşurică frumos colorată pe sub nas: - Ce părere are Dumnezeu despre fumat, sorella? sursa foto: blog - Păi de ce mă întrebi pe mine, sorella? Întreabă-l, mătăluţă direct că la noi e o vorbă, până la Dumnezeu te mănâncă sfinţii. După mine nu cred că-i prea pasă că ne-am hotărăt să plimbăm prin plămâni nişte chestii urât mirositoare că altfel ne-ar fi trăsnit pe fiecare în parte şi până la urmă ne-am fi prins că nu are o părere prea bună. - Lui Dumnezeu nu-i place fumatul, sorella. Iar fumătorii păcătoşi sunt dinaintea Lui în vecii vecilor, aleluia. - Aleluia, aleluia, sorella, eu cu asta am rezolvat-o, iaca, pe 4 iunie am împlinit patru ani de când m-am lăsat. Nu mai sânt păcătoasă, o să mă duc direct în Rai şi promit să-ţi pun o vorbă bună, sorella. O las bodogănind între-ale ei, dar n-apuc să fac doi paşi că o surată mai plăpândă de-a “sorellei”, mă trage de mânecă ascunsă pe jumate sub o tar...