Prin lumile lui Liviu Nanu

A cest text nu e o recenzie de carte ci doar un rezumat despre ce a înţeles cititorul, adică eu, din ce a scris autorul, adică Liviu Nanu, semnalat în agenda mea telefonică drept LivNanuagonia, totul legat să încapă pe un singur rând. Zilele trecute am avut ocazia să ne vedem chiar dacă fugitiv, în sens vizual adică, Liviu fugea mâncând pământul după vaporaş iar eu dădeam dezdemonă din batistuţă la mal, dar a fost suficient să înţelegem că suntem exact aşa cum ne gândeam noi că suntem, când ne citeam pe Agonia, adică nişte persoane cool, vorba tiktokiştilor. Important e că, aşa, am intrat în posesia celei mai recente cărţi a lui, Ziua P(r)ostului şi  dacă nu ar fi insinuat o provocare în autograful însoţitor poate nu mă urneam să demonstrez că nu pot adormi cu creionul în mână, că eu aşa citesc cărţi în ultimul timp doar- doar ‘oi păcăli Alzheimerul să treacă pe partea cealaltă când mă vede. Personajele din seria Cărciuma lui Bicuţă populează şi acest ultim volum şi alegerea de a-l num

Ole...

Puţină plajă anul ăsta, în total două după amiezi furate, mereu cu coada ochiului la iepuraşii norilor.
Relax, relax total, până când ne zgâlţîie vecinii de prosop: " Vă rugăm să sforăiţi mai încet, avem şi noi dreptul, vorba aia..." Dreptul ca dreptul dar când s-au întors vecinii spre stânga am crezut c-a venit taifunul cu uraganul la pachet promoţional, aşa nişte sforăituri n-am auzit de când mă ştiu deşi  noi, jupânul şi cu mine adică, doi orfani care de care mai dodoloţ, (copiii ne-au părăsit de multişor  cel puţin oficial suntem la faza, "nu ne afişăm cu babacii"), suntem oarecum cu destulă experienţă sforăricească.


Mă rog, a nu se înţelege că am participat la concursuri de sforăituri, subiectul era marea şi predicatul era oarecum dubios, dar când văd printre gene o fetiţă de vreo doi anişori izbucnind  în lacrimi strigându-şi mama normal că sar şi-ntreb în italiană că doar suntem pe balta broscarilor:
- Amore, ti sei persa? (Iubito te-ai pierdut?)
Fetiţa mă priveşte pentru câteva momente indecisă dacă să mai plângă sau să-mi explice care e treaba cu maică-sa dar înainte să se decidă, haţ! de după un val blând şi  educat apare tătucul îmbrăcat în nişte chiloţi cu mînecuţă şi în mai puţin de trei secunde pune capăt  tuturor dubiilor:
- Ce-ai, fă? Mă-ta s-o dus să-ţi cumpere îngheţată!  Taci, zitta, la naiba!
...................................................................................................................................................................
Ole!
:))  Blomamaind stie de ce!


Comentarii

  1. așa mică și deja „fă!” vai și iar vai.

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, da, Monica, asta pentru că el era aşa mare şi aşa plăvan! :) Că bine zici: aaai ş-aoleu!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Shi- Xiang- Xia

Concursul leusteanului de diasporă - “Ba, al meu e mai frumos”

Barbat cu masină