Urechelnita pinguinului rusesc

Mi-a intrat în ureche o urechelniță sau poate un fir de păr, ba nu, sigur e vorba de-o urechelniță, nimeni n-o să mă convingă că, aşa, dintr-o dată  a început să îmi vorbească urechea.
Cum? Nu vrea nimeni să ma convingă?
Mai bine! Altfel aș putea sa cred ca-s internată la neconvinşi că numai acolo încearcă lumea sa te convingă de una, de alta.  Dar sa revenim la urechelnițele noastre înainte să vină ăștia cu pastilele de dimineață. 
Zice gângania către mine: 
- Tu ai observat că tot ce scrii începe cu " eu am fost"  sau cu "eu am făcut" nu vorbești decât despre tine. E plictisitor. 
- Nu-mi place să bag nasul în treburile altora. De felul meu, încerc să bârfesc cât mai puțin. 
- Cu asta se ocupă scriitorii, scriu despre alții. Dar e clar,  tu nu ai cum să știi... 
- Eu nu am de unde să știu  dar tu,  da. Uite, cine mă judecă! Eu scriu despre ce știu, nu-mi bag nasul in treburile altora. Ce știu eu, de exemplu, dacă domnul din față are o urechelniță în ureche. Eu, dacă te am, scriu despre tine, adică despre mine, adică despre mine cu tine...
- Aha, deci tu îţi închipui că noi, urechelniţele, nu avem nimic mai bun de făcut decât să intrăm in urechile oamenilor?  Eu m-am rătăcit că-s mai căscată!
- Ete, ar fi fost culmea să am şi eu parte de o urechelniţă mai acătării.  Oricum, ar fi mai bine să ieși afară și să faci filozofie cu suratele tale,  altfel te înec, am citit eu pe internet că așa se procedează, dacă-mi torn apă in ureche, te fac să ieşi.
- Nu, mi-aş pierde timpul să fiu în locul tău, chestia asta funcţiona cândva, acum niciuna din noi nu mai moare pentru trei picături de apă, luăm lecții de înot începând cu grupa mică.  Dacă vrei să mă îneci ar trebui să ţii capul sub apă cel puțin 10 minute. 
- Să mori tu?
- Să mori şi tu, aşa e şi  mai romantic.
- Ajutooor! Vrea să mă omoare! Ajutor!
- Cine, doamnă? Cine vrea să mă omoare?
- Domnule doctor, astă noapte mi-a intrat o urechelniţă în ureche, E nebună, vorbeşte într-una iar acum câteva minute a ameninţat că o să mă înece...
- Urechelniţa?
- Da, ştiu că pare un pic ciudat.
- Ah, nu e deloc ciudat. Şi ursul meu polar de subraţ mă ameninţă mereu că o să mă teleporteaze la polul Sud.
- Polul Nord. 
- Sud.
- Nord, urşii polari trăiesc la Nord.
- Tocmai, vrea să mă simt ca un dezadaptat, să înţeleg cum se simte el la subraţul meu.
- Scuzaţi-mă, doctore, urechelniţa mea vrea să ştie cum v-aţi procopsit cu ursul...
- S-a insinuat, nu ştiu cum şi când. E o situaţie dificilă.
- Vă cred, nici eu n-aş şti să mă comport cu un urs polar... Credeţi că aţi putea să-mi scoateţi urechelniţa din ureche cu o pensetă, cu ceva?
- Sunteţi sigură că doriţi să o scoateţi? După aceea s-ar putea să vă simţiţi singură. Mie nu-mi place să stau singur.
- Pentru că sunteţi bărbat. Bărbaţii de obicei nu stau singuri, algoritmul apariţiei şi dispariţiei şosetelor din sertar le creează adevărate crize existenţiale, dar eu vreau să rămân singură, scoateţi-o, vă rog!
- Bine, sigur că da, nu mişcaţi capul o secundă, iată, ecco, voilla! Era un fir de păr, să ştiţi.
- Ha, ha, doctore, credeţi-mă era o urechelniţă sub acoperire. Probabil rusească, zicea că ştie să înoate.
- A, atunci tot ce se poate, spionajul e foarte tehnologizat acum.
- Aşa că aş fi foarte atentă cu ursul de subraţ, doctore!
- Ziceţi că... în afacerea asta ar putea să se fi amestecat ruşii?
- Nu ştiu ce să spun, ştie să înoate?
- Da.
- Ce altceva mai ştie?
- Mmm... Să clocească, îmi spusese acum câteva zile cât de mult îi place să clocească.
- Vai! Şi asta nu v-a dat de gândit? Acum e totul foarte clar.
- Ce e clar? La ce vă gândiţi?
- Domnule doctor, trebuie să vă anunţ, cu tristeţe, că aveţi subraţ un pinguin sub acoperire.
- Nuuu, nu e posibil, vai de mine! Nu pot trăi cu un pinguin subraţ! Vă rog să mi-l scoateţi, vă rog!
- Sigur că da, daţi-mi penseta! Aşa, nu mişcaţi mâna! Hop! 
- Au! 
- Un picuţ! Gata!
- Gata? Nu pot să cred! Ce uşurare! După atâta timp, în sfârşit am scăpat de urs, pardon... de pinguin! Credeţi că a suferit?
- Nu cred, în fond acum se va putea teleporta la Polul Sud.
- Că bine ziceţi! Va putea să şi clocească, chiar.
- Sigur. Credeţi că e prea devreme să-mi semnaţi externarea? Eu mă simt destul de vindecată, aşa, fără urechelniţă.
- Chiar acum o să vă pregătesc actele. O ultimă întrebare aş avea.
- Spuneţi!
- Dacă totuşi ne-om fi înşelat şi nu era un pinguin ci un urs polar?
- Ah, în cazul ăsta se va întoarce la dumneavoastră. Niciun urs polar nu suportă să clocească la Polul Sud.
- Desigur, aveţi perfectă dreptate.

Comentarii

  1. Mà distrez grozav cu.... fanteziile tale comice, draga mea Inuta,iti multumesc pentru pretiosul ajutor in intârzierea aparitiei, (deja in plinà expansiune, mai rapid decât criza economicà actualà) a numàrului de riduri personale si la cresterea nivelului de serotonina la valori comparabile cu nivelul apei din fata restaurantului unde Jupânul ,cu aceastà ocazie, neputând sà -si exercite meseria, dà lectii de dans.Nimic ràu, chiar recomandat insistent de medici ca optima metodà sà ràmânà in formà fizicà, ceea ce sper cà se aplicà si alte forme ale speciei noastre in mare pericol de a regresa la starea inizialà pe scara evolutie darwiniste! Ràmân a ta fidelà fanà si amicà.. in cazul cà mà consideri demnà dupà toatà aceastà pledoarie!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu atât mai mult,doamnă frumoasa, după așa o pledoarie nu mi-aș putea dori altceva decât să vă am prin preajmă! Eu vă mulțumesc, cu mare drag!

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Shi- Xiang- Xia

Concursul leusteanului de diasporă - “Ba, al meu e mai frumos”

Barbat cu masină