Despre podolog, pe bune

Promisesem  prin februarie că voi reveni cu  tălpicii mei de 200 de euro să mă plimb fâţa-fâţa, pe aici.
Bineînţeles, cheltuielile nu s-au oprit la consultaţie şi fabricarea tălpicilor, pentru că, oricât sunt de subţirei aceştia (nu ştiu cum s-or chema în româneşte, aici, tălpicii ăştia se numesc plantare), devine imposibil să mai stai comod în papucii vechi, deci, trebuiesc cumpăraţi papuci cu măcar jumătate de număr mai mare.
  Iniţial, am jinduit la  săndăluţe cu tocuri ameţitoare, după cîteva probe practice la cele cu tocuri rezonabile, după altă oră de băgat şi scos tălpicul din tot felul de încălţări delicate am renunţat la ideea de toc, ca, în final, când prietenul care mă însoţea începuse să se bată cu tâmpla de colţurile vitrinelor,  să înţeleg, că doar  raionul cu şalupe şi adidaşi, ar putea să facă obiectul căutărilor mele.
Nici aici alegerea n-a fost simplă , aşa că timp de trei zile n-am făcut altceva decât să schimb papuci.
Am găsit adidaşul izbăvitor  când toate vânzătoarele erau pe cale să-şi dea demisia,  Alfredo, prietenul săritor, voia să-şi însceneze un harakiri, Von Pluş găsise singur numărul de la protecţia animalelor iar jupânul mă înscrisese pe lista de aşteptare al unui psihiatru renumit.
Vă pot spune însă, acum, la sfârşitul acestei aventuri costisitoare că  efortul şi cheltuiala nu au fost în zadar.
Mi-au dispărut durerile de spate şi tensiunile din muşchii picoarelor, ca prin farmec.
Abia acum când  simt că am  sprijin pe toată talpa piciorului pot face diferenţa între calitatea mersului cu plantare şi fără.
Probabil că, fără grabă, se pot găsi şi soluţii mai puţin costisitoare.
De exemplu, aici, o trimitere făcută de medicul de familie, pentru o consultaţie de specialitate, reduce costul respectivei la doar 20 de euro. E drept că lista de aşteptare e lunguţă, aşa încît, e posibil să faci consultaţia respectivă cam după două luni. Sunt hotărâtă  să trimit la control întreaga trupă. (cred c-o să-l exclud pe Von Pluş nu-l prea văd dispus să treacă la adidaşi .).
Iată, că am găsit şi o fotografie care prezintă etapele intermediare prin care obţii minunile astea de tălpici:





Să mai spun că tot podologul  ştie să scoată profesional unghii încarnate, bătături şi alte chestii supărătoare şi că instrumentarul seamănă niţel cu cel folosit de inchiziţie :)?
Cu toate astea sau poate tocmai pentru toate astea, acum ştiu, vizita la podolog trebuie trecută pe lista cu priorităţi! Parol!