Prin lumile lui Liviu Nanu

A cest text nu e o recenzie de carte ci doar un rezumat despre ce a înţeles cititorul, adică eu, din ce a scris autorul, adică Liviu Nanu, semnalat în agenda mea telefonică drept LivNanuagonia, totul legat să încapă pe un singur rând. Zilele trecute am avut ocazia să ne vedem chiar dacă fugitiv, în sens vizual adică, Liviu fugea mâncând pământul după vaporaş iar eu dădeam dezdemonă din batistuţă la mal, dar a fost suficient să înţelegem că suntem exact aşa cum ne gândeam noi că suntem, când ne citeam pe Agonia, adică nişte persoane cool, vorba tiktokiştilor. Important e că, aşa, am intrat în posesia celei mai recente cărţi a lui, Ziua P(r)ostului şi  dacă nu ar fi insinuat o provocare în autograful însoţitor poate nu mă urneam să demonstrez că nu pot adormi cu creionul în mână, că eu aşa citesc cărţi în ultimul timp doar- doar ‘oi păcăli Alzheimerul să treacă pe partea cealaltă când mă vede. Personajele din seria Cărciuma lui Bicuţă populează şi acest ultim volum şi alegerea de a-l num

Să povesteşti despre mine...

La urările mele de An Nou, R. I. M.  mi-a răspuns:
"Mulţumesc, tu, dragă Scânteina ( variantă romanţată a Scaietinei), va trebui sa traiesti si mai mult, pentru că va trebui să povesteşti despre mine".
Îmbrăţişare

Bineînţeles că mi s-a făcut teamă, pentru că niciodată nu am analizat ce anume implică vecinătatea uriaşilor. Mă bucur de fiecare dată  când am posibilitatea să-i ascult, să le zâmbesc, să-i îmbrăţişez, chiar dacă doar prin intermediul feţişoarele galbene ajutătoare, dar nu m-am gândit că aş putea deveni martor al trecerii lor, că poate, va trebui să povestesc despre asta.
Multă vreme am crezut că n-am şi eu un noroc clar definit, ci, aşa, din toate câte un picuţ, cât să nu fac reclamaţie la partid, apoi, încet- încet mi-am dat seama că, de fapt, am un noroc cu totul şi cu totul special: să întâlnesc, să cunosc, să păstrez, să am aproape oameni cu totul şi cu totul extraordinari.
E adevărat, fizic, n-am avut norocul să cunosc decât câţiva, dar  asta nu prezintă niciun fel de importanţă, când simţi o căldură puternică în mijlocul pieptului, înseamnă că clicul acela de uman, de preaplin al inimii tocmai s-a produs şi nimeni şi nimic nu va reuşi să desfacă acea miraculoasă legătură.
Şi, să nu credeţi că vorbesc doar de persoane pe care nu le cunoaşteţi,  îmbrăţişarea mea a ajuns la  toţi cei care au binevoit să-mi lase câte un zâmbet, în trecerea lor, pe aici.
Câteodată mă simt atât de plină de energia miraculoasă a oamenilor încât, la rândul meu, devin un uriaş.
Se oferă cineva să povestească despre mine?:))

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Shi- Xiang- Xia

Concursul leusteanului de diasporă - “Ba, al meu e mai frumos”

Barbat cu masină