Luş von Pluş, fie numele tău...(I)


Mi-am luat căţel.
Treizeci de centimetri lungime cu tot cu bot pe zece centimetri lăţime cu tot cu blană, trebuiau musai să poarte un nume, astfel încât organizaţia de tineret, aripa cu şi fără tuleie a început să testeze cu frenezie antipatiile şi simpatiile momentului: Powerul Albastru, Shrek, Yu-ghi-loi, Ronaldinho, Zucchero, Beckham, până la Sadam Hussein rămânând doar un pas anemic.
Jumătate de săptămână a fost strigat Power Puff, cealaltă jumătate, Becali.
După privirea uşor încrucişată, mi-am dat seama că bietul căţeluş începuse însă, să-şi pună grave probleme de identitate, drept pentru care am hotărât să aleg nănaşul după criterii mai practice. De exemplu:
Cine strânge băltuţele gălbui, pişăcite de blănos peste tot?!?
Întrebarea a ridicat brainstorming-ul din mijlocul casei, reducând drastic numărul de candidaţi astfel încât, am rămas să mă privesc în albul ochilor şi cerul gurii, doar eu şi el.
- Luş von Pluş, fie numele tău, piticanie ochioasă, am decretat în deplin acord cu mine însumi, atingându-l oficios pe şale cu ştergarul de bucătărie.
După botez, am trecut în regim de urgenţă la o porţiune mai sensibiloasă cum ar fi, ce-ar fi să facem pipi într-un singur loc?
Sistemul recompenselor a funcţionat ireproşabil astfel încât Luş de von Pluş sare acum în cutia cu nisip de cinsprezece ori într-o singură oră.
- Hmm, mă prinde un mormăit. Măria Ta, puiul pădurii, trebuşoara asta miroase a înşelăciune... Mi se pare mie sau tu ai început să te joci cu ţara-n bunghi? îl iscodesc curioasă pe sub sprîncene.
- Lasă-l, mami că are cisteină de aia. Ţii minte când mamaia dormea în baie ca să nu mai piardă timp pe drum?- intervine ecologistul familiei, deghizat ad-hoc în avocat de căţel minor.
Interpunerea mă destabilizează uşor dar ripostez fluturînd cartonaşul galben.
- La următoare abatere, Luş dragă, îţi dau una de te alegi şi cu prostată. N-ai decît să faci şi roata din stând pe loc, de la mine nu mai vezi nici un biscuite! Clar???
Aceasta a fost poziţia mea. Voiam să mă conturez în mintea Luşului ca un adult responsabil pe care se poate baza, dar care, nu se lasă intimidat.
A urmat poziţia lui. Crăcănat din stând pe burtă tocmai pe covoraşul în tonuri bombon pe care nici unul din membrii bipezi ai casei nu îndrăzneşte să calce.
Am resimţit josnica lovitură drept în zona inimii. Răzbunarea creşte în mine precum leuşteanul. La umbră.
Sun la serviciu şi anunţ că m-am procopsit c-o inundaţie.
Înşfac punga cu biscuiţi în formă de oase şi circul începe.
Ţup- sare Luş în cutia cu nisip, ţup- eu cu biscuitele. După două ore deşi ritmul pare oarecum încetinit ne aflam în aceeaşi fază. N-am nici o şansă. Piticania deţine informaţii avansate despre controlul vezicii urinare. Fiecare săritură se concretizează cu o picătură minusculă de lichid pe nisip.
A venit momentul să opresc recompensarea, îmi şopeşte din adâncurile fiinţei, modulul ancestral al intuiţiei materne.
Deci, Luş sare- ţup, eu mă prefac că n-am notat evenimentul.
Îl simt uşor dezorientat dar se repliază mai repede decât m-aş fi aşteptat. Se îndreaptă în pas săltăreţ spre covor. Ia poziţia crăcănat şi mă priveşte direct în ochi cu impertinenţă.
Deşi hotărâsem să nu port negocieri cu teroriştii ameninţarea e mult prea directă să o mai pot evita.
Reacţionez exact aşa cum se aştepta, scot biscuitele. Îşi adună crăcănatele rapid şi îl înşfacă scuturînd din coadă de sus în jos ceea ce evident înseamnă: sâc-sâc!
Şezi niţel! Care pe care educă aici? Dau să mă enervez flocosul însă simte şi bagă la înaintare feţişoara de orfan năpăstuit. Mă topesc pe dinăuntru ca un bulgăre de zăpadă pus la prăjit.
Mi se dublează tensiunea emoţională. Mă apuc să-i rod biscuiţii cu osişoare. Lasă, să vadă şi el ce e ăla stres!
Se pune pe lătrat, eu încep să urlu. Urlă el, latru eu.
...................................................................................
Am pierdut noţiunea timpului ca de altfel şi alte noţiuni. N-am mai făcut pipi de mult.
Soţul meu ne-a găsit cu burţile în sus pe covoraşul bombon. Îşi închipuie că m-am împiedicat şi am căzut în cap.
Dau din coadă. Sunt perfect sănătoasă, n-ai de ce să-ţi faci griji, dragule!
Când am început să latru, a luat căţelul şi au plecat la plimbare de teamă să nu-i induc concepţii greşite despre comportamentul uman.
Timpul avea să dovedească că nu avea dreptate.
În următoarele luni...

Partea a doua-  Operatiunea "Soseta"
M

Comentarii

  1. Sunt unele greseli de logica aici, dar probabil glumesti.
    Catelul nu se bucura preponderent de recompensa biscuit decat la primele inghitituri, apoi exista un alt echilibru intre biscuit si reactia emotionala a companionului de joaca, in cazul de fata companioana fiind tu. Principala lui recompensa este deci joaca. Mai mult decat de joaca, el se bucura de faptul ca il bagi in seama. De exemplu, daca te joci cu el ca au autist, adica aparent mecanic, si fara nerv, hai sa zicem fara reactii verbale de nici un fel, si mai ales fara sa-i cauti privirea, chiar evitand deliberat acest... gest, catelul va fi entuziast, desi nu ii cauti privirea, dar nici pe departe nu va fi atat de bucuros ca atunci cand te joci normal, sau, atentie, ca atunci cand il certi normal, cu entuziasm, cu reactii vegetative. La inceput distinge cu dificultate cearta de apreciere, important pentru catel este sa-l bagi in seama. Ai gresit ca n-ai facut trecerea esentiala, de la biscuit la mangaieri si reactii entuziaste, atunci cand face ceea ce vrei tu si consideri ca este educatie.
    Nici vorba sa-l certi sau sa te enervezi cand face... rau, atunci cand face rau trebuie sa te manifesti ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic, nici un sunet, nici o vorba, nici o amenintare, nimic. Face bine, ii dai un biscuit si mangaieri, exclamatii, te manifesti, cu bucurie. La inceput nu face nimic ca nu stie ce vrei, il iei cu mana, il conduci sa faca pas cu pas ce vrei, il apreciezi, plus un cuvant cheie care sa insemne aprecierea ta, bravo, diminutiv, etc. Dupa ce face de cateva ori cu recompensa biscuit plus mangaieri ii dai jumatate de biscuit plus dublezi entuziasmul, ii canti, ii dansezi, te apuci de latrat, il privesti in ochi, etc. Vei observa cu satisfactie, poate, ca dupa cateva zile nu va reactiona la biscut decat in asteptarea mangaierilor, pe care le va cere cu incapatanare.

    RăspundețiȘtergere
  2. Mi-a făcut plăcere să citesc comentariul tău. Mi-e foarte clar că am câştigat un cititor preţios.
    Eu sunt de părere că, cei care hotărăsc să adopte un câine ar trebui să dea un test minuţios din care să reiasă clar, cât sunt de pregătiţi să o facă.
    Spre norocul meu, Luş s-a dovedit mai inteligent decât stăpâna sa.
    A devenit foarte repede un câine cu maniere alese, astfel încât, particula de nobleţe, "von" a urmat adăugată în mod natural.
    Luş are deja trei ani, ritmul meu de povestit e mai lent, din păcate.
    Dacă vei avea răbdare şi timp, să citeşti şi al doilea text despre el, vei afla şi despre singura problemă la care nu am găsit soluţii: şosetele.
    Stau cu urechile ciulite să aud sugestiile unui expert!
    Mulţumind!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Shi- Xiang- Xia

Concursul leusteanului de diasporă - “Ba, al meu e mai frumos”

Barbat cu masină