Scaietisme

E mult de când nu am mai fost la cinema, pentru că, nu-i aşa, în epoca Netflix e mult mai comod să te uiţi la filme culcuşit  lângă patrupedul pufăcios din dotare. Poţi să pui pauză, poţi să sari în cap din stând pe loc, poţi să dai înainte, înapoi, să te răzgândeşti, să vezi filme pe jumătate, să vezi seriale cu câte şapte sezoane, cap-coadă în timp ce calci rufe, pregăteşti mâncare sau tunzi copilul Dar în spatele a tot ce ai putea să faci de acasă, lipseşte freamătul mic înainte să înceapă filmul, entuziasmul de după, într-un cuvânt, emoţia.  Aseară am reuşit să-mi conving jupănul că e foarte important să regăsim tocmai emoţia asta şi ca să am mai multe şanse cu ‘mnealuiul am ales un film de război, Dunkirk. În regia lui Chris Nolan, filmul e bazat pe o întâmplare petrecută în al doilea război mondial, când  trupele engleze şi franceze rămân blocate pe plaja din  Dunkirk. Nu vă aşteptaţi să vedeţi cum zboară sângele cu încetinitorul şi nici traiectori...

Dacă aţi şti ce relaţie contorsionată am avut cu florile. Când eram mai tinerică nici nu știam că funcționează pe bază de apă iar acum mă topesc de dragul lor. Eu și jupânul visăm cascade de flori, cumpărăm în neștire, vase, pământ, beţişoare, le pupăm și le giugiulim, le spunem capra cu trei iezi si lor le place, se întind, cresc și- ţi deschid inima dimineața... Mă, şi unde nu apar la orizont, hoarde de căpcăuni încruntaţi, mici dar muuulţi care, în câteva zile, transformă minunatele noastre flori în nişte vrejuri traumatizate. Am încercat toate remediile băbeşti posibile: soluţie de usturoi super concentrată, infuzie de urzică, săpun de marsiglia, coada şoricelului, clopoţelul calului, nimic... afidele şi toate speciile de păduchi: verzi, albi, roşii, în carouri sau cu dunguliţe îsi văd de ale lor că doar n-o să stea la cioace cu nişte amărâţi ca noi care vor să salveze planeta, albinele, balenele şi ce-o mai fi rămas de salvat. Tot umblând noi pe forumuri ca nişte agricult...

În tara DeDragului din Vale Dixit. Cartea a doua Întâmplările din  seara în care a dispărut luna au fost de-a dreptul înfricoşătoare şi despre ele aş vrea să povestesc, domnule judecător. De obicei, după ce mulg balena îmi place să stau în fotoliul meu cu scriciolici şi să mă uit prin trompetă la stele.  Asta am făcut şi în seara aceea. M-am aşezat, mi-am potrivit păturica peste genunchi, am lăsat să mă cuprindă fericirea până aproape de urechi şi-abia apoi am întins mâna după trompetă, altfel nu e chip s-o prind, bat-o să bată de trompetă, când sunt supărat se ascunde de n-o mai găsesc cu zilele, face mai multe hachiţe decât o babă la măritat.  Deci, iau trompeta o pun  la ochi, prind în cătare Carul Mare, deschid ochii şi... beznă! Nimic! La început am crezut c-oi fi băgat muştiucul trompetei în ureche că  mi se mai întâmplă când sunt emoţionat dar acum nu aveam niciun motiv să fiu emoţionat şi ca drept urmare nici nu eram. Beznă- beznă, cum spuneam, ş-undeva...

Ce s-a întâmplat cu luna?  Dixit. Prima carte Bre, ce zi încurcată!  Întîi nu mi-am găsit ochelarii, apoi protezele, apoi ciupicii norocoşi fără de care pescuiesc numai plătici şi sticle de Coca Cola, apoi dragocăruţa lăsată de babă fără zeamă de varză...  Când în sfărşit m-am pornit, dau să arunc năvodul, ia Caru’Mare de unde nu-i.  Da’ de fapt, ce spun eu Carul Mare, nu era nici cel mititel şi nici vreo altă stea, cerul era mai ştirb decât prostul satului. De Lună n-am făcut mare caz pentru că mai are obiceiul să stea la fursecuri însă după un timp am început să intru la idei. Dacă i-aş fi spus babei despre întîmplarea aceasta nemaipomenit de ciudată, m-ar fi pus să-mi şterg ochelarii, ceea ce am şi făcut dar asta nu a schimbat situaţia.  Am aruncat năvodul, aşa, pe întuneric, pentru că e mai bine să mă duc acasă c-o plătică decât cu poveşti pe care nu le cred nici eu dacă e să recunosc cinstit. M-am aplecat după năvod şi imediat mi ...

Astăzi dimineață, doi porumbei făceau sex pe balustrada balconului. O mierlă care se scobea în dinți pe balconul alăturat a început să îi huiduiască că să le fie rușine, că e prea de dimineață, că să le fie de ajuns, mă rog, de astea de care zic mierlele. Dar turturicele nici că au băgat-o în seamă, după ce au terminat ce au avut de terminat și-au curățat penele unul altuia, s-au mai giugiulit o vreme după care au plecat la treburile lor. Mierla și-a adus aminte că mai are de găinăţat niște pancarte de ale coaliției pentru familie din care făcea parte şi-a plecat şi ea.  Cu indignare. 

Nicolo alias Kikolo a crescut. Are deja 9 ani,  îmi spune  cu o undă de tristeţe în glas. - De ce eşti trist, Nicolo, lumea se bucură de obicei când mai împlineşte câte un anişor... - Îmmm... - Îmmm, ce? - Şi eu mă bucur dar asta a fost acum cinci zile, acum am o altă problemă. Oftează şi mă priveşte cu albastrul ochilor drept în suflet. Tristeţea s-a dus singură să-mi scoată batista din buzunar, sunt pregătită să aflu ce nenorocire s-a abătut pe nişte umeri atât de mici. - Ce problemă, Nicolo? Spune, repede, n-o lăsa să se aşeze, s-o rezolvăm. - Nu poţi, Ina, nu poţi şi iarăşi mă priveşte albastru. - Ai uitat că eu mă pricep la magie? Câte minuni am făcut să se întâmple? - Multe... - Vezi? Zi, repede!  - Astăzi, la şcoală, am vorbit despre morţi. - Ah, ce subiect interesant! Păi, despre morţi numai de bine, Nicolo, aşa se spune! De ce? - Cum, de ce? - De ce aţi vorbit tocmai despre morţi şi nu despre ziua recoltei,  de exemplu. - ...

Sub balconul meu se vorbeşte des în dulcele grai moldovenesc... "Trebuia să-i spui aşa: ‘Scolta, io lo radiata şi gata, era una rabla de maşină che non esiste piu!  Eu l-am achistata de la o babă care poate e oale şi ulcele acu' dar n-o să mă duc acu' să caut baba de mormânt, capperi, ce naiba! Pe urmă te duci la demoliţioni ş-o dai demolată, nu trebuie să te duci cu macchina că dacă nu mai merge ce-ai să faci acu'? Eu am vorbit cu Oleg şi el mi-o scaricat subito de pe internet un formular îl compilezi cu numerele de la maşină şi certificato de înmatriculare şi gata, aştepţi vreo due săptămâni până îţi vine risposta şi-ai terminat balamucu'!  E che cazzo! "