Scaietisme

Încercând să ostoiască nemaipomenita îmbinare a  undelor electromagnetice,  freamătul mirobolant al particulelor de praf iscat la fiecare apropiere, două telefoane şi-au dat întâlnire... Emoție, aventură. Ea, un miniarc S, delicată, sofisticată, vibrează cu sunet pisicesc la fiecare două secunde, el, decis, puternic, elegant, un S3 cu îmbunătățiri la viteza de transfer a datelor, fluieră strengareste, atent să nu se suprapună peste torsul dumneaei. Se privesc adânc în fotocamere  şi deja ştiu că orice convorbire va fi de o claritate excepțională chiar daca rezoluţiile diferă foarte mult, feeling-ul, e bun ştiut, armonizează. Se fotografiază discret, fără blitz, poza ajunge în nanosecunde pe facebook, mult mai rapid el: "Mi-am găsit sufletul pereche", ea, rezervată, scrie doar :" O întâlnire neaşteptat de plăcută" Prietenii vin,  pun "like"-ul împreună cu părerea, la pachet. Ai ei o avertizează: "e un Casanova, fii atentă", ai lui morm...

Dom'le, vin curenții peste ăștia, ceva de n-ai văzut!  Acum apare nenea de la meteo: păzea că trece africanul şi  vă-ntinde ca pe tăieței,  acu' zbiară că s-a schimbat calimera și niște curenți au încurcat  polul nord cu ecuatorul, tropicelele cu meridianele deci, evident, orice palton cu căptușeală ți-ar fi de folos. Oricum, treaba nu e chiar uşurică aşa cum ar putea să pară. De la 40 de grade, măsurați la umbra mărarului, la 16 grade, măsurate între clănţănitul dinţilor, totul într-o singură  noapte!  O schimbare din asta trimite în tilt orice mecanism serios de reglare a temperaturii, cum al meu era deja niţel dereglat, vă daţi seama?  E un fel de aruncare în cap de la etajul zece. Cu repetiţie. Adică: te ridici, faci scările şi te arunci iar.  Dimineaţa devreme,  dârdâi cu simţ de răspundere, la ora trei mă scurg pe trotuar ca o îngheţată uitată la soare. Sus, jos...cald, frig... dimineaţa îmi curg mucii, după-amiaza apele şiroaie....

Dacă tot e gonflabilă măcar să fie veri big, nu?

Omul când n-are ce face se duce pe internet, vâjjj încolo- vâjjj pe dincolo şi gata! îşi găseşte de-a treaaabă! Eu, executând  mişcările vâjâitoare de care vorbeam mai sus, m-am ales cu adresa unei camere video proţăpită în vârful unui cuib de vulturi pescari.   La început am zis, neah! ce să fie şi asta, mai ales că atunci când am dat peste link era în cucurigul nopţii şi auzeam doar un fâş-fâş suspect de frunze, dimineaţa următoare mi-am adus aminte de poveste şi m-am pus să controlez dacă e adevărat şi avui norocul să nimeresc tocmai la ora mesei.  În cuib, mama vultur adusese un peşte mare, nu mă întrebați ce marcă, n-avea etichetă și eu fără etichetă nu deosebesc o balenă de o plătică, mai ales aşa, bucăţi fără cap şi fără coadă în cioc de vultur, şi pufanii în număr de trei încercau să înfulece cât mai repede şi cât mai mult. Mă rog. Ideea e că acu' sunt tare ocupată. Dacă, iniţial voiam să-i transmit coanei mari, că ar trebui să le diversifice alimen...

Rhaoul, vi-l mai amintiţi, nu-i aşa, dacă nu click aici , aici sau aici ,  a adus la supermarketul lui, de 3 metri cubi pe doi metri pătraţi, macrou congelat.  E foarte adevărat că, aici, în Italia, macroul proaspăt creşte la orice colţ de stradă numai că nu ştiu alţii cum sunt dar mie,  burta albastră ca cerul fără nori a macroiului congelat a făcut să-mi tresalte nişte nostalgii înlăuntrul meu şi-am zis: - Băi, amico mio , eşti mare! Cum de te-ai gândit să aduci acest peşte frumuşel, dragă Rhaoul? - Questo peşte  per africani, a loro piace molto. Ba bene şi pentru tine?!? - Şi încă cum, Rhaoul, şi încă cum, mormăi în timp ce deja, mental, frec mujdeiul cu doar un strop de ulei, dietetic, cum ar veni. - Allora ba bene  şi... la romeni, moldavi şi... rusi? întreabă încearcând iar să tragă de graniţele rudeniei între popoare. - Nu, Rhaoul, nu, fără  ruşi, ţi-am mai spus. - Ba bene, rusi no, berişori, no ... - Dă-mi, repede, ş...

Sunt zile în care te-nvârţi ca un răţoi buimac, în jurul cozii, fără să reuşeşti să duci nimic la capăt şi zile în care te uiţi în oglindă şi zici: " Asta-s eu! Şi sunt voinică! Cine-a zis că eu sunt mică? Uite, zău, acum iau seama Că-mi stă bine-n cap năframa..." Da, exact acele zile când hotărăşti că a sosit momentul să schimbi, să acţionezi, să treci de la vorbe la fapte, într-un cuvânt, să-ţi faci ordine-n viaţă ... Un coach-life adică unu' care are toate răspunsuri la toate întrebările vieţii în buzunarul pantalonaşilor de tenis care se arcuiesc armonios pe dindosul forjat la sala de sport, zicea că trebuie să începi de jos, de foarte jos... De aia, eu încep întotdeauna cu garajul!

În colţul terasei, un adolescent de vîrsta a treia înarmat c-o scobitoare, încearcă mărinimos să salveze de la un destin potenţial tragic, o măslină aruncată-n pahar. De fapt, după cum  zâmbeşte scobitoarei  suntem îndreptăţiţi să credem că a salvat deja un pluton de măsline.  Lângă el, o duduie rotunjoară nu se lasă mai prejos. Pe acelaşi front, pe acelaşi palier,  în luptele pentru reabilitarea măslinelor înecate nedrept în Aperol. Din când în când, se privesc în ochi cu duioşie, îşi ating mâinile, îşi zâmbesc.  E foarte clar, între ei doi un fior îndrăgostit se perpeleşte, vai de arşiţa lui! Vorbesc într-un fel de italiană despre una-alta, ea e bulgăroaică, el zice că e un neamţ văduv şi neconsolat, venit să se distreze la mare.   E o seară minunată, amândoi transpiră abundent, afară sunt 30 de grade măsuraţi la nivelul pietrei de asfalt cu piciorul încălţat în  şosete flauşate al domnului,  picior care cu eleganţă...