Scaietisme

Dacă până acum apreciam kilogramele, neştiinţific, după guma de la nădragi, de când mi-am luat cântarul care-ţi calculează rapid procentajul de şoric, muşchiuleţ, şuncă şi os numa' cât treci prin faţa lui, mi-am pus o aplicaţie pă telefonul ăla dăştept care desenează grafice cu procentajele de care vorbeam, fiecare dimineaţă e destul de colţuroasă. Graficul cu greutatea mea arată precum valurile vieţii, plin de abisuri mici şi culmi măreţe, de la o zi la alta diferenţele de două kilograme când în sus când în jos mă fac să abordez un limbaj de 'tu-i mama mă-sii, vizavi de procesele chimice, fizice, biologice sau orice alţi extratereştri care îşi băgă coada în grafic. Apelez la varianta, cheamă un prieten, cu dilemele nu-i bine să stai singur în aceeaşi încăpere. - Lilişor, ce mă fac, îmi sare acul de la cântar mai ceva ca lebăda principală în Lacul lebedelor, după dumnealuiul, o zi îs normală, trei obeză şi în celelalte două mă tot întreabă dacă am nevoie de susţinere p...

Există fel de fel de eliberări care merită sărbătorite dar cred că cea mai importantă e eliberarea de misionarism, de dorinţa de a face bine cu orice preţ, de a fi dulceag de bun, de cuminte, de la locul lui, de martir în vârf de băţ şi eu tocmai sărbătoresc acest tip de elibeare. Pe 8 decembrie 2012 eu, subsemnata, pârâta, vinovata mă declar liberă de orice grijă a lui Dabija, de orice prezumţie de bunătate, înţelegând în sfîrşit profunzimea celebrului, " Facerea de bine e ... ceva de mamă care eu nu pot să zic cămama mă citeşte  pe feisbuc unde îmi fac publicitate cu aceste rânduri de mare şi profund impact ideologic sub influenţa acestui pahar de apă pe care-l ciocnesc în sănătatea mea şi a celor care dimpreună cu mine s-au eliberat. Ştiu că nu prea se înţelege nimic din ce zic dar cum blogul meu s-a născut din nevoia de repere, deci un fel de eu vorbesc eu înţeleg, pe voi cei care mai treceţi din când în când pe aici vă îmbrăţişez cu drag, important e să-mi aduc aminte de se...

...aşa că, dacă sunteţi în încurcătură ori vă băgaţi în seamă cu câte un  "like"  pe pagina dumnealui ori vă descurcaţi singurei după cum vă taie capul. Imediat ce a înţeles cum funcţionează treaba, că "like"-ul şi "share"-ul scot o mulţime de ochiul dracului pe minut, Isusul feisbuchist a pus mâna pe photoshop şi s-a apucat de decupat şi lipit poze cu inimioare şi fluturaşi. Când afacerea  începe să prospere putem trece  la lucruri mai serioase: Câteva lecţii de management financiar nu strică mai ales că dând click pe link (oau ce rima cibernetica) ai posibilitatea să cumperi mai o aplicaţie pentru telefon care să-ţi amintească la fiecare 5 minute cât eşti de păcătos, mai un e-book tapetat cu versete din biblie care, ciudat,  vorbesc despre  cum banii tăi semănaţi în buzunarul altora or să facă mere pădureţe în grădina Raiului: Drept pentru care, adevărat zic vouă, situaţia e complicată şi prezintă diverse umflături nu numai...

Întâi afli că te numeşti Nerone apoi trebuie să o faci pe bibeloul până trec toţi prin faţa ta, spun lugulugu şi îţi freacă nasul până îţi vine să strănuţi. Apoi, cineva, cu numai două picioare se leagă de tine iar tu  trebuie să-l porţi după tine prin oraş până oboseşte. Şi ca şi cum necazul ăsta n-ar fi suficient, într-un ochi de apă descoperi că eşti mai mult lung decât înalt, ufa! De după un colţ,  ceva foarte mare care latră foarte tare, vine să te mănânce. Ce e de facut?  Tu eşti Nero?  Da-mpărate!  Am venit să mi te închini,  De nu schimb a ta blăniţă  La un târg de pinguini Doamna Pufi, dacă stau pe burtă se puuuune? - Hmmm...  Ah, m-am speriat degeaba, doamna Pufi nu e decât o mămică mai mare decât a mea. - Un pupic mic, vă rog frumos, doamna Pufi, dacă o găsesc pe mama o să-i spun că m-aţi susţinut afectiv în perioada dificilă a adopţiei... - Încă unul, vă rog... - Ajunge, piciule, întîi...

Înlănţuiţi Îngerii oraşului  Strigă după oameni  Variante: Îngeri legați de mâini Oamenii orașului Fără apărare                                                Dan Norea Ingeri de piatra Pe stresinile caselor Ezitand                                          Mosu'  Coloane. Piatra. Orasul ingerilor Isi striga oamenii.                                       Cora

Când am plecat din România  aleşii  poporului  mutau luminiţa şi capătul tunelului când la stânga, când la dreapta, când le băgau printre picioare, când le vânturau deasupra capului.  Mi-am zis atunci că până s-or hotări ce-i de făcut, am timp suficient să dau o raită pe la căşile Altora care n-o aburesc aşa.  În grădina Altora merele erau mai roşii şi zmeii mai înalţi, luminiţa cădea ca grişu-n lapte, blând, de peste tot, iar tunelurile erau menţionate  doar pe hărţile feroviare. Şi toate fură ca-n poveşti până acum câteva zile când la televiziunile Altora începură să povestească despre un tunel şi despre o luminiţă.  Boh, îmi zisei rânjind optimistă, o fi vorba despre altelele căci luminiţa ca luminiţa dar un tunel nu poate ţopăi aşa cum vrea el prin Europa. Ciulesc urechile şi ascult să pricep bine.  Cică  cum stătea Monti pe prispă  cu palma streaşină la ochi, privind disperat după limanul unde să agăţe Italia... ... ...

Cum scările în Veneţia se termină în apă, pe apă sau pe sub apă, tot omul are parcat la scară o barcă. Fiecare după buzunarul şi gustul dumnealui, deh! Şi-n lungul drumului , înghesuială mare, precum pe pământ aşa şi pe ape: Asta  să vă mai ţin de vorbă că eu sunt foarte  ocupată cu un smartphone care evident e mult mai smart şi mult mai phone decât voi fi eu vreodată, dar despre asta o să vă povestesc mintenaş...