Treceți la conținutul principal

Lepadarea de pedigree

Zis şi făcut, la prima ocazie, a se citi primul concurs, ne-am spălat, ne-am pus balsam, ne-am scos nişte scaieţi din mustaţă( numai el, ce va închipuiţi) şi-am plecat încrezători direct spre podium. Domnişoara Riţa a refuzat cu îndârjire să meargă, Luş nici măcar nu s-a obosit să ne privească din subpatul unde se retrage atunci când e foarte hotărăt.

Dodofleaţă e încă în faza în care nu-mi refuză nimic, merge cu mine pînă-n pânzele albe, cu condiţia ca pânzele albe să nu se afle la mai mult jumătate de kilometru.

Am ajuns când organizatorii întindeau aţe, pancarte, afişe aşa că, am avut timp să socializăm şi să îi lingem pe picioare(numai el, ce vă închipuiţi) pe toţi cei prezenţi.

O buldoagă de mărimea unei vinete turceşti, un bichon îmbrăcat c-o cravată de marinel, doi pitbuli cu alură de cerberi, alţi prichindei cu rasă şi atitudine incertă, se citea în tremurul cozii că erau toţi, ca şi noi, la prima încercare.

Într-un colţ îndepărtat se vedea totuşi o agitaţie mai simandicoasă. Două cuşti şi câteva băbătii care se învârteau primprejur nu puteau să-i scape lui Dodo, mai ales că datorită celor trei moaţe aranjate anterior putea să şi vadă destul de bine. Aşa că ne-am apropiat curioşi.

De sub o instalaţie complicată de pacheţele portocalii se putea ghici silueta câinilor închişi înăuntru. Bazele cuştilor erau tapetate cu covoraşe absorbente deja pipicite dar madam proprietara nu părea dispusă să observe aşa că, amărâţii stăteau resemnaţi deasupra. În general, toată atitudinea lor era resemnată. Bălteau în propria lor urină fără urmă de interes pentru agitaţia din jurul lor.

În faţă mea aveam, în sfărşit, o concursionistă profesionistă.

A deschis una din cuşti, a scos afară unul din căţeluşi şi s-a apucat să desfacă cu dexteritate pacheţelele portocalii in care erau impachetate suvite din parul  câinelui. Dintr- o valijoară a început să scoată perii, clame, fixativ, geluri şi a trecut la atac. Gesturile ei erau reci şi precise, niciun fel de trandeţe pentru fiinţa micuţă de sub mâinile ei. După ce a teminat-o de flocăit a început să-i toarne pudră de talc să îi usuce lacrimile şi bărbiţa, fără să facă mare caz de faptul că un sfert din pudră ajungea în ochii şi în nasul creaturii.

O tristeţe grozavă m-a cuprins, as fi vrut să-mi fi  putut permite să deschid cuştile şi să-i eliberez din nenorocirea lor poleită. Nimeni altcineva nu s-a scandalizat, sunt practici normale, lumea concursurilor  de frumuseţe, cele serioase, arată cam aşa  în culise.

L-am luat pe Dodofleaţă în braţe şi i-am promis că va trăi ca şi cum pe taică-su l-ar fi chemat Azorel.

A oftat mulţumit şi-a adormit în braţele mele cu doar cinci minute înainte de începerea concursului.



(va urma)

Pentru cei care nu ii cunosc pe membrii grupului organizat de căţei al familei Cirlan, am meşterit o pagină unde puteţi găsi cu uşurinţă  toate textele în care povestesc de ei. Am numit-o Planeta căţeilor şi o puteţi accesa ori din pagina principală ori chiar de aici:

Comentarii