La un moment dat, am observat că nu toţi shihtzuiţii sunt atât de murdari ca Dodoşenia.
Cei mai mulţi erau cu părul în ordine, cu fundiţe şi fără scaieţi pe coadă. Mi-am dat seama că trebuie să mă informez neaparat, când ăsta mic a început să cadă la fiecare doi paşi împiedicându-se în propriile cosiţe.
- A, zice o doamnă cu o shiţucă mică şi delicată ca o păpădie. Trebuie să mergeţi cu el, o dată la două săptămâni la tuns, spălat şi coafat. Apoi trebuie să-i daţi apă cu biberonul, vedeţi cum toată bărbiţa a început să se îngălbenească? Asta înseamnă că îi daţi să lingă apa, nu-i aşa? face spre mine, brusc, cu un ton acuzator.
- De fapt, nu o linge, o lipăie, de fapt nici n-o lipăie, se aruncă în tigaia cu apă ca un taur în mijlocul cirezii. De când îl am pe el nu mai spăl pe jos în mod tradiţional, ci în shiţui style, e un mop extrem de eficient, mai ales pentru colţuri. Aţi observat şi dumneavostră cred, îi spun pe un ton complice.
- Oh, nici vorbă, se ofensează madam, instant, Bernadette bea apa numai cu biberonul.
- Ah, de asta are bărbiţa aşa albă, adaug în timp ce încerc să ies onorabil din complicitatea risipită nemilos.
“Nişte sclifosite” face Luş semn că discuţia e inutilă, încercând să facă pipi pe bastonul doamnei.
- Eh, depinde ce vrei să faci, dragă, îmi explică alt domn cu un shihtzu bătrân care încearcă nişte fandări în faţa Veveriţei. Dacă vrei să-l duci la concursuri, atunci trebuie să-l ţii în cuşcă, să-i strângi părul în pacheţele pentru că nu i-l poţi tăia, să-i dai apă cu biberonul şi să-l înveţi mersul de paradă...
- Să-l ţin noaptea în cuşcă? Ar trebui să găsesc o cuşcă foarte mare, să încapă şi Luş Von Pluş şi Riţa Veveriţa, dorm împreună de obicei.
- Nu, n-ai înţeles, dacă vrei să-l pregăteşti pentru concursuri, trebuie să stea în cuşcă toată viaţa lui şi zi şi noapte, nu îl scoţi afară la plimbare, altfel i se strică părul şi nu are nico şansă de calificare. Îl vezi pe Giulio, mă întreabă făcând semn spre căţelul aferent, acum e bătrân nu mai facem concursuri dar de fapt, el e Giuliano della Panfilia, nu ştiu dacă ai auzit de el, e dublu campion european şi ani la rând vicecampion mondial, e fiul lui Dilemma Die For You, mi se pare imposibil să nu fi auzit măcar de taică-su, e o legendă.
- Exact, aleg eu să scap printr-o tehnică evazivă.
- Exact, ai auzit sau exact, nu?
Nu e nimic de făcut, se vede că moşul nu acceptă situaţii neclare . Se opreşte să audă răspunsul meu vreme de-o secundă, apoi hotărând că n-are niciun sens să afle, porneşte nestingherit să-mi povestească câte premii şi concursuri a câştigat Panfilică de Julien şi de câte ori a ieşit campion european absolut.
“Campionul lui Peşte Fript” mârîie Luş dispreţuitor spre Julien, “face pipi ca fetele, nu vezi? Mah”, mai adaugă şi întoarce coada la problemă, primul. Veveriţa a plusat urgent, cu a doua coadă.
Eu neavând coadă, m-am ocupat cu desprinderea lui Nătăfleţă de pe pantofii moşului.
Băi, ce-şi mai inventează unii oameni! Auzi, Dilemma Die For You, pfuai!
- Dodoşenie, îl iau la întrebări în drum spre casă, ia, spune, tu cum îl cheamă pe taică-tu, să ştiu dacă te bag în cuşcă, te trec la biberon şi te duc la concursuri.
“Piticanie, ai încurcat-o, roagă-te să-l cheme Azorel, pe taică-tu, că aia nu-i viaţă, băiete, crede-mă”, îl încurajează Luş baritonal.
Asta mic cu limba între dinţi, semn de mare nedumerire, se prăbuşeşte lângă uşă, fără să-şi mai bată capul. Ce-o fi, aia o fi, măi, mami!
În sunetul sforăiturilor lui mici, desfac şi mă apuc de citit certificatul său de pedigree:
Simon della famiglia Contarini,(asta fiind numele lui oficial) genealogie:
Mama: Idiana della famiglia Contarini
Tată: Mekong Jiang J.T. Kirk
Bunic: Santosha Eye Catcher (campioana)
Bunica:Mekong Jiang Kailash
Străbunic:Eros from Audrey Paradis (campion)
Străbunica: LizTaylor
La auzul numelor, Riţa a scos un ţipăt mic şi ascuţit. Ar fi putut fi începutul unei o noi etape dacă ...

Pentru cei care nu ii cunosc pe membrii grupului organizat de căţei al familei Cirlan, am meşterit o pagină unde puteţi găsi cu uşurinţă toate textele în care povestesc de ei. Am numit-o Planeta căţeilor şi o puteţi accesa ori din pagina principală ori chiar de aici:
Comentarii
Trimiteți un comentariu