Treceți la conținutul principal

Florenta aproape gratis

Oricum aş numi-o, Florenţa sau Firenze( sună bine şi Firenze de Florenţa) se afla de mult pe lista mea cu locuri de vizitat.
Pentru că am putut să-i dedic doar două zile, eu, care sunt o neorganizată patentată, de data asta am decis să mă organizez: am croit un  intinerariu care să demonstreze că nu-ţi trebuie nici mulţi bani şi nici mult timp să fugi de acasă, cu folos.
Mai ales când ai la dispoziţie trenuri care merg cu 240 de km la oră numai dacă stă fochistul pe feisbuc, altfel prinde fără efort şi 300 la oră.


 Niţel ghinion am avut în ce priveşte timpul, a plouat continuu, astfel toate minunăţiile Florenţei au avut o tentă roz căci aşa de vedea de sub umbreluţa mea roşie, entuziasmul meu a adăugat mici oaze de zâmbet şi soare, numai bune de tras sufletul.


Florenţa, cum cred că deja aţi auzit sau văzut e un muzeu în aer liber, de fapt, orice colţ, orice străduţă, orice clădire pulsează, orice piatră spune poveşti de adormit oameni dornici de frumos.
 Pe florentini i-am perceput ca fiind mult mai calzi decât veneţienii, au o atitudine mai tolerantă, mai deschisă faţă de străini. Sunt bucuroşi să-ţi explice, să-ţi  povestească, nu încearcă să te păcălească numai pentru că eşti mic şi prost şi prima dată în oraşul lor. 

In prima zi ne-am oprit să mâncăm în Mercato Centrale, o piaţă mare plină cu tarabe de tot soiul,  care mai de care mai colorate. Vizita la obiectiv e obligatorie din punctul meu de vedere, pulsul oraşului bate cel mai puternic în piaţă.

Cum eu sunt o vegetariană cameleonică în deplasare, nu-mi refuz şansa de a gusta ce se mănâncă prin partea locului, aşa că am devorat cel mai bun şi mai insolit panino mâncat vreodată: panino con lampredotto e salsa verde( un sos dens din busuioc, pătrunjel şi usturoi).
 Dacă nu agreaţi burta de vită, pentru că  “lampredotto “ e de fapt burtă de vită fiartă în diverse mirodenii, puteţi încerca un panino con bolitto( rasol, carne de vită)

C-o fi una, c-o fi alta, ce e scris şi pentru voi, niciuna din variante n-o să vă lase indiferenţi, costă doar 4,50 euro şi cel puţin şase ore nu o să mai vreţi să mâncaţi deşi o să fiţi ademeniţi în fel şi chip.

Aoleuri dulci
Nebrone- taraba cu cei mai buni panini

Cu burta plină, veţi parcurge zona tarabelor inerente în fiecare piaţă, veţi constata că bangladejii şi au preluat terenul( grabiţi-vă dacă vreţi să mai vedeţi localnici, încet- încet vor avea statut de exponat ca şi in Veneţia).

Nasul o să vă ducă imediat la Santa Maria del Fiore sau Domul Florenţei, nu vă trebuie hartă pentru că se vede de peste tot, are aerul unui elefant superb care după ce  a înghiţit pe nemestecate o piaţă a rămas blocat într-o sufragerie de apartament. 
O dată ajunşi încercaţi să respiraţi cât vă ţin balamalele, pentru că e fabulos, eu am simţit nevoia să-l înconjur de câteva ori înainte să pricep exact, dacă vreau să intru.
Complexul în sine, cuprinde: Domul, cupola lui Bruneleschi şi turnul lui Giotto, împreună cu Baptiserium, şi se pot vizita cu un singur bilet care costă 18 euro şi care este valabil 72 de ore după prima validare. Adică, dacă aţi intrat în turnul lui Giotto şi v-a lovit foamea, claustrofobia sau alte nenorociri, puteţi întrerupe şi reveni să le vedeţi pe celelalte în următoarele  de ore.
Dacă aveţi la dispoziţie puţin timp sau un buget redus, trebuie să ştiţi că intrare în Dom e gratuită.
Dacă doriţi  să ajungeţi în cupolă( 463 de trepte) şi turn(414 trepte) e bine să ştiţi că ele nu au fost gândite pentru a fi locuri de pelerinaj şi toate coridoarele, pasajele sunt strâmte şi întunecoase servind iniţial precum canale de acces pentru muncitorii care au lucrat la ridicarea lor, deci, dacă ştiţi  că aveţi probleme cu înălţimea şi spaţiile înguste mai bine faceţi vă faceţi vânt în nişte tururi virtuale.
Orarele de vizită şi alte informaţii le puteţi obţine de pe site-ul oficial.

La câţiva paşi de Dom, spre Piazza delle Signorie se găseşte o altă bijuterie florentină, Chiesa di Orsanmichele, numele său niţel ciudat mărturiseşte că la începuturi, biserica era de fapt un mic oratoriu dedicat Arhanghelului Mihail, înconjurat de grădinile de zarzavat ai fraţilor benedectini- Orto di San Michele.
Un fost grânar transformat într-o biserică de o frumuseţe insolită pe care o puteţi admira gratis, ba mai mult, dacă sunteţi norocoşi aşa cum am fost noi, aţi putea găsi elevi care fac practică şi care v-ar putea oferi explicaţii detaliate despre istoria bisericii.


Mai departe şi tot înainte se ajunge în Piaţa Signoriei unde puteţi vizita Palazzo Vecchio, Galeria Uffizzi şi bineînţeles la loggia cu statui a Signoriei.


Pentru Palazzo Vecchio biletul costă doar 8 euro şi merită dacă aveţi timp, pentru că trebuie timp destul să-l vizitaţi, dacă nu, puteţi să vă clătiţi ochii cu micuţa curte a lui Michelozzo care se află la parterul palatului decorată în cinstea căsătoriei dintre Francesco di Medici şi Giovanna de Austria. E o încântare pentru ochi şi un loc numai bun de tras sufletul în clipocitul micuţei fântâne care tronează în centru.
O dată ieşiţi nu vă rămâne decât să vă delectaţi cu statuile din Piaţă.
Despre copia lui Davide a lui Michelangelo o să găsiţi destule informaţii, eu o să vă spun o curiozitate despre statuia lui Perseu cu capul Meduzei de Cellini. 
Dacă o să priviţi cu atenţie ceafa statuii o să descoperiţi ascuns între buclele lui Perseu, autoportretul sculptorului.



Galeriile Uffizi merită o zi întreagă de preumblat dar în lipsă de zi, pe fugă şi cu privirea împrăştiată peste tot le puteţi parcurge în două- trei ore. Coada e mare şi fără programare în zilele obişnuite nici nu puteţi visa că o să intraţi. Biletul costă cam 29 de euro, dar cu siguranţă niciun preţ nu e prea mare pentru minunile adăpostite acolo.
Vă dezvălui un pont pe care ar fi bine să-l folosiţi în programarea excursiilor în Italia: în prima duminică a fiecărei luni, intrarea la muzeele statale este gratis, deci şi intrarea la galeriile Uffizi, Academiei, Capela Medici şi altele pe care le puteţi gasi apăsand şi aici

Ce emoţie se încearcă privind statui funerare di secolul I înainte de Hristos sau Bunavestire de Michelangelo! 
Să-ţi faci un selfie cu Rembrandt e de prost gust dar câteodată ai nevoie şi de prost gust ca să înţelegi cât eşti de norocos că te afli acolo.
Şi curtea interioară a  galeriilor e superbă, mi-ar fi plăcut să o pot parcurge pe îndelete dar cum vă spuneam ploaia mi-a stricat o parte din planuri, aşa că, am continuat în pas alert plimbarea pe malul râului Arno până la întâlnirea cu  celebrul Ponte Vecchio cu micile magazine de aurării şi suveniruri încântătoare.


Ameţite de ploaie şi frumos, ne-am împiedicat în prima cafetărie de pe malul celălalt unde o amărătă de prăjitură costa 6 euro iar o cafea "doar" 3, 50. 
Aveţi grijă să nu vă împiedicaţi la fel. Aşteptaţi să treceţi măcar o străduţă departare de pod şi lucrurile dar mai ales preţurile vor deveni normale.

Respectând intinerariul impus am căutat biserica Sfântului Duh- Basilica di Santo Spirito- proiectată de Brunelleschi- biserică în care tânărul Michelangelo găsi adăpost în 1492. Se pare că morga spitalului adiacent bisericii a fost locul unde a început să facă disecţii şi să studieze alcătuirea corpului uman.

Drept răsplată pentru ospitalitatea fraţilor, Michelangelo le-a lăsat cadou una din primele sale opere Crocifisso, o sculptură de 1,40, realizată în lemn care îl înfăţişează pe Isus răstignit. E atâta delicateţe, atâta frumuseţe în figura acestui Isus de aceeaşi vârstă cu Michelangelo încât trebuie să treacă timp să-ţi despinzi privirea. 
Intrarea în biserică e gratis, intrarea în Sacristie unde este aşezat crucifixul costă 3 euro. 
Sper că veţi avea noroc de o vreme mai bună pentru a vizita partea de sud a oraşului, pentru că merită cu prisosinţă. 
Eu m-am oprit să fac câteva poze pentru colecţia de şahuri a lui Norică :




După vizita la Santo Spirito a devenit absolut obligatorie oprirea la Santa Trinita (Sfânta Treime), o gelaterie renumită pentru o îngheţată, cum altfel decât divină? Mi-am ales o combinaţie cu ciocolată de Austria şi fistic dar n- am rezistat să nu cerşesc o linguriţă din îngheţata din seminţe de in care era atât de bună că aş fi cerut un bisss cu dragă inimă dar baierile pantalonilor strigau “ nu şi nu”, nişte ingrate, mno!

Cum îngheţata  merita orice fel de  sacrificiu am sărit din nou pârleazul pe malul celălalt în căutarea unei alte bijuterii despre care citisem şi ţineam neaparat să o vedem, de data asta o farmacie.
Officina Profumo- Farmaceutica di Santa Maria Novella-  este una din cele mai vechi farmacii din lume.
 Iniţial, prin 1200 noaptea, fraţii dominicani în mica lor mănăstire au început să producă remedii  pentru bolnavii din infermeria mănăstirii din plantele şi ierburile cultivate în grădina lor. 
Se pare că există documente de pe la 1381 care atestă că apa de trandafiri produsă de în această farmacie era vândută şi folosită ca dezinfectant în tratarea ciumei.
În 1538, fraţii realizează din preplinul nimilor un parfum pentru Caterina de Medici, numit, Acqua della Regina( Apa Reginei), pe care îl puteţi cumpăra în aceeaşi formulă şi astăzi.
În 1612, când faima produselor preparate în acest mic “laborator” a ajuns hăt, departe! au deschis oficial farmacia şi pentru publicul larg, faima farmaciei a făcut, se pare înconjorul lumii, prin 1700 era cunoscută chiar în Rusia şi China, lucru remarcabil având în vedere că nu aveau geolocalizare la pozele de pe instagram.

Ce parfumuri, ce miresme, atât frumos! Sticluţe, odeliscuri, eprubete, teascuri, fotografiile si  turul virtual vă vor spune mai multe poate despre cât e de important să o treceţi pe lista viitoarele locuri de vizitat.






Mai ales că şi vizita aceasta e gratis, mai ales că puteţi cumpăra diverse produse de o calitate excepţională.
Mi-ar fi plăcut să am suficient timp să savurez un ceai în sala verde a farmaciei dar a trebuit să încălecăm din nou pe umbrele şi să mergem să descoperim alte unghere minunate.

În perindările de pe străduţele din jur, am intrat într-un magazin-restaurant-librărie- atelier care se numeşte, Maestri di Fabbrica.
Multe din lucrurile superbe care se aflau la vânzare sunt confecţionate chiar acolo, altele sunt aduse de artiştii locali, fiecare încăpere respiră diferit şi în mijlocul încăperilor, pe lângă rafturi, sunt mese.







La prânz şi seara, magazinul se transformă în restaurant, mâncarea e servită într-o variantă de bufet suedez  alla italiana, cu doar 8 euro.
Noi, din păcate, am ajuns într-un orar de mijloc, drept pentru care nu am putut să testez bunăciunile afişate deşi vă las să ghiciţi cât de mult mi-ar fi plăcut să o fac.


Dar asta nu înseamnă că, seara nu mi-am oferit o recompensă delicioasă, un fel numit: “I pici della nonna con ragu de anatra” (pici e un soi de pastă, specifică zonei, care seamăna cu bucăţi de macaroane gigant, iar ragu-ul e un delicios sos făcut cu carne tocată, în acest caz de raţă) care mi-au activat glandele lacrimare instant. 
Restaurantul unde am mâncat minunăţia asta se numeşte I’ brincello, e un restaurant de familie, pe care vi-l recomand călduros.


A doua zi, am plecat în căutarea unei alte biserici, de fapt, o biserică mănăstirească San Miniato al Monte care se află în unul din locurile cele mai înalte din oraş.
 De data asta, nu ne-am mai aventurat pe jos, am încălecat pe un autobuz(1,30 euro biletul).
 Ţin să mai adaug, ar putea să folosească cuiva, că în Italia autobuzele funcţionează pe bază de întins mâna, adică dacă se apropie autobuzul care vă interesează şi voi n-o să faceţi semn că aveţi de gând să urcaţi, şoferul o să presupună că vă e drag să vă holbaţi la panoul cu orare şi-o să treacă liniştit mai departe, de asemenea, la coborâre trebuie să vă anunţaţi intenţia apăsând pe butoanele amplasate în diverse puncte din interiorul autobuzului.


Revenind la încălecat, am descălecat din autobuz în zona înaltă a Florenţei, mai exact în Piaţa Michelangelo de unde priveliştea panoramică a oraşului, vă va lăsa fără multe cuvinte. De fapt, dacă stau bine să mă gândesc cred că prima apropiere de Florenţa ar trebui făcută chiar aşa, privind-o de sus, bucurându-te, inspirând-o şi abia apoi, cu umilinţă şi bucurie să o preumbli.


San Miniato al Monte se poate vizita tot gratis si are o istorie mai mult decât interesantă. 
Se spune că prin 250 sfântul Miniato decapitat pe timpul persecuţiei creştinilor de împăratul Decio, ar fi plecat de la locul execuţiei cu capul sub braţ mergând el aşa, cu perspectiva uşurel înclinată până în locul în care se află biserica astăzi.


Lăsând la o parte poveştile de adormit creştinii, nici locul acesta nu poate lipsi de pe lista de lucruri de văzut, important e să nu vă programaţi vizita în intervalul 13, 00 şi 15, 00, altfel ajungeţi să căutaţi popas între fantomiţele cimitirului aferent unde am găsit şi cavoul lui Franco Zeffirelli.



Gata, tac! Am scris atât de mult pentru că am pus chimicul în gură (vă spusesem că m-am organizat, nu?) şi seara, înainte de culcare, am notat într-un carneţel locurile vizitate peste zi.


Cei care au ajuns la sfârşitul povestirii merită o pedeapsă: următoarea poveste! Am pus şi creionul şi carneţelul la păstrare, ţineţi-vă bine!

Comentarii