Boicotez, boicotăm

Boicotez de una singură şi nu prea, pentru că şi Von Pluşul e de acord că nenea ăla merită o lecţie. 

Să vă explic. 

De când ne-am îngrăşat(eu puţin, pe la cusături vreo 6 kile, Von Pluş numai vreo două dar  toate pe şale) ni s-au prescris plimbări tot mai lungi şi dese, aşa că, în cea mai mare parte a timpului verificăm agale şi insistent frunza, iarba dar mai ales copacii de pe teritoriul orăşelului în care locuiesc.

Nimic nu mişcă fără ca noi să ştim deja că o să mişte, nimic nu se vântură fără ca noi să băgăm de seamă. 

Mă rog, fiecare pe banda lui de înălţime, Von Pluşul cu condicuţa lui, eu cu a mea. 

Zi minunată, însorită, păsărele, eu cu evidenţa copacilor înfloriţi, Luş  măsoară gradul de umiditate la nivelul tulpinii, când  ochiul meu stâng  dă alarma: magazin nou la orizont! 

Arunc repede ochiul în misiune de recunoaştere între rafturi şi ce să vezi, câteva cutii din Ursus-ul carpatin îşi împart spaţiul, galant, cu câteva Timişorene. Mai fac o ocheadă rotată din stând pe loc şi dibuiesc si pieliţa roşie a parizerului din galantar, hait! s-a deschis un magazin cu produse româneşti la Marghera şi eu nu ştiu?!?

- Bună ziua, îl atac frontal pe proprietarul care dă cu mătura pe trotuar. E un magazin românesc?

- Da, zice dumnealui, oarecum indecis între româneşte şi ruseşte.

- Ah, ce chestie, ati deschis de mult timp? umilită oarecum de aşa o scăpare.

- Nu, de vreo două săptămâni. Credeam că sunteţi italiancă.

- De ce, fac curioasă să aflu ce l-o fi băgat în confuzie.

- De la câine, face arătând cu degetul dispreţuitor pe Von Pluş.

N-am timp să-i răspund corespunzător pentru că puştoaica de vreo şase anişori a domnului ţîşneşte râzând din magazin spre Von Pluş cu intenţia clară de a-l mângâia.

Urletul dumnealuiului tată a îngheţat pentru câteva secunde toţi trecătorii în mişcare iar pe mine m-a făcut să regret că Bravenet-ul Norvegiei nu are braţe lungi să ajungă până aici:

- Nu, n-ai voie, mişcă înăuntru imediat!

Fetiţa, cu buza de jos tremurândă, l-a privit pentru câteva secunde, după care a dispărut ca o umbră, în spatele rafturilor.

- De ce nu o lăsaţi să îl mângâie puţin, garantez eu pentru el, e foarte blând şi îi plac copiii.

- Nu e permis şi-atât, îmi spune cu inflexiuni hitleriste în glas. Vreţi să intraţi, mă întreabă apoi, îndulcind tonul, aproape instantaneu

- Ah, nu e permis şi atât, îi răspund pe aceeaşi frecvenţă de sunet, câinele meu tocmai mi-a explicat că prostia e contagioasă.

Deci, aşa cum povesteam, la Marghera nu e niciun magazin cu produse româneşti