Prin lumile lui Liviu Nanu

A cest text nu e o recenzie de carte ci doar un rezumat despre ce a înţeles cititorul, adică eu, din ce a scris autorul, adică Liviu Nanu, semnalat în agenda mea telefonică drept LivNanuagonia, totul legat să încapă pe un singur rând. Zilele trecute am avut ocazia să ne vedem chiar dacă fugitiv, în sens vizual adică, Liviu fugea mâncând pământul după vaporaş iar eu dădeam dezdemonă din batistuţă la mal, dar a fost suficient să înţelegem că suntem exact aşa cum ne gândeam noi că suntem, când ne citeam pe Agonia, adică nişte persoane cool, vorba tiktokiştilor. Important e că, aşa, am intrat în posesia celei mai recente cărţi a lui, Ziua P(r)ostului şi  dacă nu ar fi insinuat o provocare în autograful însoţitor poate nu mă urneam să demonstrez că nu pot adormi cu creionul în mână, că eu aşa citesc cărţi în ultimul timp doar- doar ‘oi păcăli Alzheimerul să treacă pe partea cealaltă când mă vede. Personajele din seria Cărciuma lui Bicuţă populează şi acest ultim volum şi alegerea de a-l num

Ce vraji mai face postarita mea


De mult poştaşul care sună de trei ori nu mai aduce nicio bucurie. În tolba lui de piele maronie locul scrisorilor a fost ocupat de facturi, avize de plată, somaţii, publicitate. 

 “Dragul meu, să ştii că mi-e tare dor de tine” s-a transformat în “Stimate client, vă aducem la cunoştinţă că...”, aşa că, până să apară poştăriţa asta, blondă şi zâmbăreaţă ca o lună plină, lumea din cartier deschidea poştaşului cu sentimente colţoase şi mişcări circulare.


Dacă până acum câteva săptămâni, era un: “du-te dragă şi deschide, o fi poştaşul”, sec şi fără vlagă, acum e un: “lasă, dragă, cobor eu, o fi poştăriţa” alert şi energic ca un tril de papagal mângâiat sub barbă.
Facturile ajung în casă însoţite de un zâmbet larg şi-un oftat nostalgic şi în loc să fie trântite cu obidă în colţuri întunecate sunt aşezate cu delicateţe pe muşamaua cu lăcrămioare, brebenei şi alţi vestitori ai primăverii.

Azi dimineaţă, ţîr-ţîr, soneria! Întreb încruntată şi acră cine e, deşi ştiu că la ora aceasta nu poate fi decât blonda năzdrăvană, de cealaltă parte îmi rspunde cu glasu-i vesel ca o turturea pupată-n frunte de primăvară:
“ La postiiina, buongiorno! Che bella giornata, no?”(  Poştărita, bună ziua! Ce zi frumoasă, nu-i aşa?)
Mă uit pe geam şi dau drumul soarelui să năvălească în suflet, împreună cu năzbâtioasa poştăriţă blondă a cărei energie a deblocat zâmbetul rătăcit al zilei de azi.

Domnul să binecuvânteze şi să trimită în toate cele patru zări poştăriţe blonde care să înghesuie zâmbete şi soare pe la casele dumneavoastră. 

PS. Jupânul cu vraful de facturi în mână mustăcind ca un motan lângă oala cu chişleag e un spectacol în sine, vă rog să mă credeţi!
 Eh, poştăriţo-poştariţo, da’ şi când te-oi prinde, să vezi ce poză îţi faaac!

Comentarii

  1. Mi-a amintit de Il postino. Frumos film, ca postarita probabil :D

    RăspundețiȘtergere
  2. Daca ma intrebi pe mine nu e chiar asa de... daca il intrebi pe jupan o sa-ti spuna ca-i Ileana Cosanzeana in carne si oase:))

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Shi- Xiang- Xia

Concursul leusteanului de diasporă - “Ba, al meu e mai frumos”

Barbat cu masină