Prin lumile lui Liviu Nanu

A cest text nu e o recenzie de carte ci doar un rezumat despre ce a înţeles cititorul, adică eu, din ce a scris autorul, adică Liviu Nanu, semnalat în agenda mea telefonică drept LivNanuagonia, totul legat să încapă pe un singur rând. Zilele trecute am avut ocazia să ne vedem chiar dacă fugitiv, în sens vizual adică, Liviu fugea mâncând pământul după vaporaş iar eu dădeam dezdemonă din batistuţă la mal, dar a fost suficient să înţelegem că suntem exact aşa cum ne gândeam noi că suntem, când ne citeam pe Agonia, adică nişte persoane cool, vorba tiktokiştilor. Important e că, aşa, am intrat în posesia celei mai recente cărţi a lui, Ziua P(r)ostului şi  dacă nu ar fi insinuat o provocare în autograful însoţitor poate nu mă urneam să demonstrez că nu pot adormi cu creionul în mână, că eu aşa citesc cărţi în ultimul timp doar- doar ‘oi păcăli Alzheimerul să treacă pe partea cealaltă când mă vede. Personajele din seria Cărciuma lui Bicuţă populează şi acest ultim volum şi alegerea de a-l num

Extrapoland extrapolarile

Prietena başbuzicului mic, devenită fostă între timp, are dumnealui o viteză în a le schimba statutul că ritmul meu de a povesti  nu reuşeşte să ţină pasul. 
Din diverse motive, Fosta, s-o numim aşa, a decis că limba română i-ar cam plăcea şi s-a înscris la cursurile aferente. 
Toate bune şi frumoase, numai că  obiectul admiraţiei sale păli amarnic odată cu încorporarea istoriei României în cursurile despre dulcele grai românesc.
- Ei, draga mea, cum mai merg cursurile de limbă română, îndrăznesc să o întreb într-o seară.
- Hmmm, nu aşa bine, mormăie privindu-mă oarecum duşmănos.
- Cum aşa, mă prefac şi mai surpinsă decât atunci când am aflat că vrea să înveţe limba română.
- Păi aşa o harababură, n-am pomenit! Care mai de care să ocupe România. 
Pleacă unu' vin alţi patru, pleacă ăia patru vin şi mai mulţi.. şi să nu mai vorbim de ce înghesuială e la faultat pe dinăuntru... De abia aştept să ajung la Hitler, îi omoară pe toţi, se mai simplifică schema, nu-i aşa?
- Sigur, cara, îi răspund cu ochii uşor încrucişaţi din cauza surprizei. Urmărind raţionamentul tău, dacă te mănâncă capul e mai simplu să-l tai decât să-l scarpini.
- Mda, face gânditoare, extrapolând am putea rezuma situaţia în acest fel.

Păi da, mai încape vorbă? Acum cred că e uşor de înţeles de ce mă bucur că între timp a devenit o "fostă", nu-i aşa?

Nu-i deloc simplu să te gândeşti că ai putea avea în casă o extrapolatoare de asta, mai ales că la bătrâneţe încep să te mănânce câte şi mai câte...

Comentarii

  1. Amuzantă istorioară! Că istoria propriu-zisă s-ar părea că nu-i la fel:))
    Deocamdată, pe la noi, nu s-au înfăţişat nici foste nici actuale. Încerc să învăţ şi eu de la tine cum gestionezi situaţia:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Florinel,
      Eu sunt deja la bis, deci sunt specialista :)). Cu gestionatul e mai greu dar nu ma las, tine aproape :).
      Ma bucur mereu sa te regasesc! Cu mare drag!

      Ștergere
  2. Cred că știa de la istoria Italiei faza cu simplificatul, cînd a ajuns la Mussolini. Pe urmă a extrapolat :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Exact asa, Marius! Din extrapolare in extrapolare, cătinel- cătinel :))

      Ștergere
  3. acu n-o fi tras linie pustoaica chiar pe unde trebuie dar ne-a citit bine printre randuri; ca de venit venira toti gramada si una-doua fugiram in codru care-i frate cu romanu sa ne facem temele pe genunchi, iar de tras la gioale ne-am invatat de mici, de-acu vreo mie de ani daca nu de vreo doua…
    si uite asa tot naste natia asta matzafoi ca domnul Denes senator liberal de Bistrita care la scufundarea barcii liberale a decis sa schimbe barca cu un vapor care se tine bine pe valuri spunand cu hotarare “regret, pe mine cetatenii m-au ales sa-i reprezint la putere”
    ce prinztipii dom’le, ce onoare… ca traim intr-o societate fara printzipii, care vasazica ca nu le are! am zis!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)) mosule, nu stiu nimic de domnul Denes dar am sa ma documentez ca prea o zici cu foc

      Ștergere
  4. am citit de cateva ori textul, nevenindu-mi sa cred ca ar putea prezenta un caz real :)) dar vad din comentarii ca DA, este un caz real, un fost, dar real :)))
    iti trebuie nervi de fier si rabdare de sculptor în orez :)) Mult succes!
    Un start superb în primavara iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E cat se poate de real, Carmen! E o idee buna sculptatul in orez, asa poate reusesc sa nu-mi mai rod unghiile :))
      Multumesc, Carmen!

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Shi- Xiang- Xia

Concursul leusteanului de diasporă - “Ba, al meu e mai frumos”

Barbat cu masină